Daca nu stiati ...

[altmariusnews]

De la rădvane, tramwaye şi tramcare la… metroul de azi

Aglomeraţie  pe Calea Victoriei

Acum două secole Bucureştiul era un oraş mult mai mic decât cel pe care îl ştim astăzi. Străzile importante erau în continuare pavate cu grinzi de lemn dar - începând cu anul 1830 – se amenjeaza şi primele străzi pavate cu piatră de râu. Boierii nu mergeau în acele vremuri niciodată pe jos – ar fi fost o mare ruşine pentru rangul lor – şi de aceea caleaşca, butca sau rădvanul îi aştepta mereu la scară. Boiernaşii şi slujbaşii mai mici se deplasau de cele mai multe ori călare. Negustorii şi mahalagii mai înstăriţi foloseau droştele. Toţi ceilalţi locuitori ai Bucureştiului mergeau pe jos. Abia începând cu anul 1828 oamenii de rând au primit dreptul de a se deplasa utilizând trăsurile sau birjele.

Tramvai cu cai în Bucureşti

“Până în 1872, marea majoritate a cetăţenilor oraşului Bucureşti se mulţumeau să călătorească pe jos sau cu trăsurile care erau de două categorii, clasa întâi cu numere albe şi clasa a doua cu numere roşii, cu birjele de Herasca sau cu trăsuri de casă” (1)  Începând cu anul 1859 populaţia din noua capitală a Principatelor Unite creşte din ce în ce mai mult. Incepând cu aceiaşi perioadă se fac vaste lucrări pentru modernizarea oraşului – care constau şi în construirea de străzi şi de bulevarde mai largi şi mai drepte. Trăsurile, din ce în ce mai multe, încep să nu mai facă faţă necesităţilor capitalei iar edilii trebuie să ţină seama de această nouă realitate.

Tramcarul lui Toma Blându

Ca urmare, în anul 1871 o societate engleză obţine autorizaţia de a construi în Bucureşti primele linii pentru tramvaiele trase de cai. Peste doar un an, în 1872  “într-o zi frumoasă zi de mai, se zăreşte pe Calea Moşilor un vagon galben cu imperială deasupra. Pe vagon scria The Bukarest Tramways. Conducătorii erau români, dar inspectorii străini; toţi aveau uniforme şi şepci roşii. Vă închipuiţi surpriza cea mare a locuitorilor: bucătăresele lăsau ciorba pe foc şi alergau să vază tramway-ele. Pe drum, lumea sta uimită şi cu ochii aţintiţi ca la ceva nemaivăzut de ei. Dar poporul nu putea să zică tramvai: zicea traivan, trangavan, tranca-fleanca.” (1).

   

Pe străzile pe care nu erau construite linii de tramvai, circulau aşa numitele “tramcare ale lui Toma Blându”, mijloace de transport foarte apreciate de bucureşteni şi preferate de multe ori tramvaielor cu cai deoarece erau mai ieftine şi circulau prin zone de interes major pentru ei. Au devenit celebre însă mai ales datorită zgomotului infernal pe care îl făceau roţilor lor de fier care alergau pe caldarâmul de piatră al străzilor. Tramcarele au circulat până prin anul 1904:

Tramvai cu cai in Bucureşti

“ Cel dintâi care a bănuit marile resurse de câştig pe care le putea oferi circulaţia capitalei în devenire, s'a numit Toma Blându. În aducerea aminte ale bătrânilor mai circulă încă acest comparativ: “huruie ca tramcarul lui Toma Blându". Închipuiţi-vă un soi de camion lung, cu bănci pentru pasageri pe lături, a cărui originalitate consta mai ales în roţile aproape minuscule. Acestor roţi, care nu ar fi reuşit cu nici un preţ să amortizeze bălămbăneala fierăriei vechi, li se datora mai ales, zgomotul devenit proverbial. În plus se adăuga pavajul desfundat, legendar al Bucureştilor de atunci. Tramcarul era tras de trei cai, înhămaţi unul alături de altul, care contribuiau şi ei la pitoresc prin faptul că spiritul economicos al lui Blându nu se încumeta încă la alte achiziţii decât la gloabele oborului, care reprezentau reforma hergheliilor boiereşti. Şi dacă s'ar fi rupt o roată sau s'ar fi prăbuşit surul cu părul căzut, savoarea spectacolului rămânea egală. Pasagerii coborau în mijlocul străzii să-şi continue pe jos restul drumului, în timp ce reparaţiile începeau. Şi după alte câteva ore, tramcarul se urnea în chiotele pline de veselia izbânzii ale vizitiului-conductor. Spectacolul acesta nu era rar şi putea să fie întâlnit în traseul, de altminteri singurul, pe care tramcarul îşi făcea cursele: piaţa Sf. Gheorghe - Gara de Nord.” (2).

Tramvai electric  în Piaţa Sf. Gheorghe

Pe la începutul secolului XX apar pe străzile Bucureştiului primele automobile şi primele…  “maşini de piaţă”  (echivalentul taxi-urilor de azi). Cu toate acestea de pe străzile tot mai aglomerate ale capitalei nu dispar - până pe la mijlocul anilor ’30 - nici celebrele birje ale muscalilor.

Modernizarea transportului în comun începuse însă şi nu mai putea fi oprit. Prima linie electrică pentru tramvaie s-a dat în folosinţă în Bucureşti în anul 1894, pe traseul Obor - Cotroceni. Un deceniu mai târziu reţeaua urbană de transport avea deja 75 de km. de linii de tramvai – dintre care 26 de km. de linie dublă (anul 1906).

Noile... tramvaie electrice  de pe Calea Moşilor

“ În sfârşit, începe lupta dintre capitalul belgian şi cel englez prin cele două concesiuni ale reţelelor de circulaţie. Primul fir electric a străbătut bulevardul Elisabeta care, după cum se vede, a rămas şi astăzi artera principală. Înmulţirea populaţiei implica progresul acestor întreprinderi, astfel că în anul 1895 capitala are la dispoziţie 36 vagoane cu cai şi 4 electrice, ceea ce, a se recunoaste, însemna mult.” (2) Cu toate acestea, tramvaiele cu cai rămân o prezenţă comună pe străzile Bucureştiului până în anul 1929.

Autobuz Chevrolet -1929

Un alt reper important în istoria transportului în comun bucureştean este anul 1936, an în care STB - „Societatea comunala pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti" - obţine si exclusivitatea transportului în comun cu autobuze în capitală. Societatea avea deja în parcul propriu un un număr de aproape 400 de autobuze Renault, Chevrolet şi Henschel şi opera pe 22 de linii.

După război, în anul 1949, se inaugurează şi prima linie de troleibuz  pe traseul Piaţa Victoriei - Hipodromul Băneasa.

Automobilele, tramvaiele  şi trăsurile coexistă  pe străzile Bucureştiului interbelic

Cu toată această diversitate a mijlocelor de transport în comun de pe străzile capitalei, încă din perioada interbelică se simţea nevoia mutării acestuia în subteranele Bucureştiului: “Bulevardele, dublate în lărgime şi netezite prin dărâmarea colţurilor, au devenit neîncăpătoare. Curând, foarte curând, va fi nevoie de echipele unor cârtiţe omeneşti, să zgâdărească adâncurile capitalei, pentru ca şuvoiul care nu mai încape în lumina zilei să-şi găsească un drum rapid şi confortabil. Ascensoarele vor urca pe străzi verticale şi prin tunele oamenii îşi vor continua clocotul vieţii.” (2).

Primele planuri pentru construcţia unei linii de metrou în Bucureşti datează din perioada 1936 -1940. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a amânat din păcate cu câteva decenii împlinirea acestui vis al bucureştenilor.  Inaugurarea primei linii de metrou – cea dintre staţiile Timpuri Noi şi Semănătoarea - v-a avea loc abia în 16 noiembrie 1979.

Surse:

(1)        “Din Bucureştii de altă dată” – Geoge Potra;

(2)        “Ilustraţiunea română” (15 februarie 1933) – articolul “De la tramcarul lui Toma Blândul la… 8 cilindri” – semnat “F.C.”

[altmariustotal unit]

Am rugamintea ca pe viitor sa verificati atent cele 48 de categorii ale forumului, si sa nu mai postati orice tema in altmariusart. De aceea, sunt create 48 de teme, pentru a avea de unde alege. Altmariusart este strict dedicat artelor plastice.