altmarius

cultură şi spiritualitate

Tirgul European al Castelelor

Detaliile evenimentului

Tirgul European al Castelelor

Timpul : Mai 26, 2018 la 9am spre Mai 27, 2018 la 9pm
Locaţie : Castelul Corvinilor
Oraşul : Hunedoara
Tipul evenimentului : tirguri
Organizat de : Primaria Hunedoara
Activitatea Recentă : Mai 15, 2018

Exportă în Outlook sau iCal (.ics)

Descrierea evenimentului

Muzeul Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa. Târgul European al Castelelor 2018 se bucură de prezența a 23 de obiective istorice din țară și din străinătate.

    În cadrul evenimentului, expozanții își vor putea face cunoscută oferta turistică și își vor putea prezenta principalele elemente de atracție turistică și istorică.

    Pentru a intra în atmosfera vremurilor de altădată, în cele două zile ale evenimentului se vor organiza: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă.

Programul evenimentului este următorul:

 

Sâmbătă, 26 mai 2018:

 

09:30 – Deschiderea oficială – curtea exterioară a Castelului Corvinilor

10:00 – 17:00 Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen

10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: Lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și Paladinii de Terra Medies

17:30 – 18.30 – Tur al castelului pentru expozanți

20:30 – Întâlnire expozanți în Sala Cavalerilor

Duminică, 27 mai 2018:

 

10:00 – 17:00 – Prezența expozanților la standuri – Sala Dietei și Palatul Bethlen

10:00 – 16:00 – Program interactiv cu publicul: lupte, dansuri, lecții de tir cu arcul, lecții de spadă – reprezentații ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și Paladinii de Terra Medies

15:30 – 16.30 – Concert susținut de elevii de la Școala de muzică din Hunedoara

***Primăria Hunedoara

http://sanuuitam.blogspot.ro

Publicat de Dragos Vartejanu

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

RSVP pentru ca Tirgul European al Castelelor să adauge comentarii !

Alătură-te reţelei altmarius

Particip (1)

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor