altmarius

cultură şi spiritualitate

"Broderii de tradiție bizantină din România

Detaliile evenimentului

"Broderii de tradiție bizantină din România

Timpul : Aprilie 17, 2019 la 10am spre Iulie 29, 2019 la 6pm
Locaţie : Muzeul Louvre
Oraşul : Paris
Tipul evenimentului : expozitie
Organizat de : Louvre
Activitatea Recentă : Apr 4, 2019

Exportă în Outlook sau iCal (.ics)

Descrierea evenimentului

La invitaţia muzeului Luvru, în perioada 17.04.2019 – 29.07.2019, Muzeul Naţional de Artă al României, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie al României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi cu Mănăstirile Putna, Sucevița şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, va participa la organizarea expoziţiei Broderii de tradiție bizantină din România.

Expoziția se centrează pe imaginea-simbol a steagului de luptă cu chipul Sfântului Gheorghe, brodat în urmă cu peste 500 de ani şi oferit de Ștefan cel Mare mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Recuperat în timpul Primului război mondial de armata franceză şi restituit României în cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc în 1917 la universitatea Sorbona, acesta devine emblematic pentru dinamica relaţiilor culturale dintre România şi Franţa din ultimul secol. Alte 26 de broderii, datând din 1437 până la sfârşitul secolului al 17-lea, vor completa discursul tematic al expoziţiei dedicat rolului magistrat pe care l-au asumat artiştii şi mecena din Ţările Române în conservarea tradiţiilor artistice bizantine. Vălurile liturgice sau decorative care se vor expune acum, elementele vestimentare sau excepţionalele portrete brodate pe acoperămintele de mormânt moldoveneşti vor aduce în faţa publicului mesajul cel mai autentic şi mai expresiv al culturii medievale româneşti.

Panou de comentarii

Adaugă un comentariu

RSVP pentru ca "Broderii de tradiție bizantină din România să adauge comentarii !

Alătură-te reţelei altmarius

Nu particip (1)

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

 

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor