altmarius

cultură şi spiritualitate

Expoziţia „Satul bucovinean” s-a deschis la Mănăstirea Putna

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/moldova/ex...

Joi, 22 august 2019, la Mănăstirea Putna a fost prezentată expoziţia de fotografie „Satul bucovinean”. Vernisajul a avut loc în cadrul deschiderii Simpozionului „Credinţă. Cultură. Transmitere”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Expoziţia a fost organizată în clădirea Centrului cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” al mănăstirii. Ea este realizată din fonduri de fotografii de familie din satele: Putna, Vicovu, Crasna şi Izvoarele Sucevei, expuse tematic de către ierodiaconul Timotei Tiron. Prezentarea cuprinde şi câteva fotografii realizate în satele Bivolărie, Gura Putnei şi Ulma de pictorul Constantin Flondor, în satul Ceahor de lângă Cernăuţi de pictorul Dacian Andoni şi în satul Boteşti din Horodniceni de către arhitectul Marius Pandele.

Pictorul Constantin Flondor, din Timişoara şi originar din Cernăuţi, a spus că fotografiile sunt rodul „dorinţei de a reveni la rădăcini, la Cernăuţi şi în Bucovina, în general, rezultat al nostalgiei mele după Bucovina”. Alături de aceste fotografii din anii â80, el a expus şi câteva poze realizate de tatăl său la Mănăstirea Putna în 1928 şi la hramul din 1943. Pictorul Dacian Andoni, timişorean, de origine din satul Ceahor lângă Cernăuţi, a explicat că fotografiile pe care le-a expus îl leagă de locurile natale şi îi dau putere să picteze. Arhitectul Marius Pandele a realizat pozele în 2018, când a mers cu membrii grupului Prolog în locurile natale ale pictorului Paul Gherasim: „Am regăsit acolo şi am fotografiat ţarinile din care pictorul Paul Gherasim s-a inspirat”.

Părintele ierodiacon Timotei Tiron a declarat că „expoziţia este o invitaţie la descoperire. Am descoperit în fondurile de fotografii folosite că în centrul lor este familia. Apoi sunt copiii, copii care sunt scoşi în faţă de către părinţi. Urmează prietenii, şcoala şi fotografiile de la evenimentele comunităţii. Nu sunt fotografii care arată senzaţionalul, ci fotografii care arată sufletul oamenilor şi al comunităţii. Fotografiile din Crasna sunt din anii â40-â60, când satul era deja ocupat de URSS, iar românii de acolo se luptau să-şi păstreze identitatea românească, inclusiv prin unitatea familiei şi a comunităţii, prin limbă şi vestimentaţie”.

Criticul de artă Doina Mândru a observat că fotografiile expuse reprezintă două lumi care se întâlnesc în mod coerent: „Lumea oamenilor de artă, prin fotografiile culte, se întâlneşte armonios cu lumea pe care părintele Timotei a descoperit-o în această zestre extraordinară de fotografii anonime. Satul bucovinean are o vădită legătură cu tradiţia, mai profundă decât în alte zone. Fotografiile reprezintă şi instituţiile satului, de exemplu corul bisericesc - întâlnirea dintre laic şi religios. Personajele care sunt fotografiate au conştiinţa dialogului cu ceva durabil, atitudine pe care o citim în costumul curat, de exemplu”. Comentând specificul fotografiilor din nordul Bucovinei, Doina Mândru a spus: „Cei care au pierdut o ţară şi-o apără în inimă”.

Părintele stareţ Melchisedec Velnic a amintit în deschiderea colocviului că tema expoziţiei, „Satul bucovinean”, a fost hotărâtă din luna ianuarie şi se încadrează în tematica Anului omagial al satului românesc, sărbătorit în Patriarhia Română.

Expoziţia reprezintă „recunoştinţa pe care Putna o aduce satelor care vreme de sute de ani au înconjurat mănăstirea şi au sprijinit-o, satelor de unde au venit unii dintre călugării de aici, satelor cu oameni care au primit cuvânt şi putere prin generaţiile de monahi care au vieţuit la Putna în cele cinci secole şi jumătate de viaţă ale mănăstirii. Expoziţia cuprinde fotografii din satele bucovinene din diferite perioade: înainte de 1918, când Bucovina era sub ocupaţia austro-ungară, după Marea Unire din 1918, când Bucovina a revenit la Patria-mamă, şi după 1944, când nordul Bucovinei a fost răpit de URSS. Oameni, locuri, obiceiuri, obiecte se reunesc arătând locul binecuvântat, oamenii şi credinţa lor, durerile şi bucuriile, dorurile şi tristeţile în aceste perioade”.

Vizualizări: 63

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor