CĂLĂTORIA

[Dumitru Emanuela]

O căldură de foc, un tren personal, doi tineri ce călătoreau, cu acel tren, lume multă, transpirație, mirosuri diverse, dar cei doi, nu băgau în seamă nimic.

Nu observau aglomerația, erau doar ei doi. O zi întreagă numai pentru ei doi.

Fără familii. Doar ei doi, și iubirea lor.

Un foc ce le ardea și în suflete, și în ochi, era ceea ce le dădea aripi.

Aveau o șansă pe care nu vroiau să o rateze. Nu aveau voie.Se aşezară cuminţi într-un compartiment, faţă în faţă ca doi necunoscuţi.

Vorbeau din priviri, şi prin mesaje fierbinţi pe telefon. Doamne, acele momente dulci..., cei doi îşi doreau să oprească timpul, să fie doar ei doi, într-un univers paralel, în care ei să fie singurii locuitori.

Eeeeiii, vise dulci, ce rămân doar simple vise.

Când trenul ajunse la destinaţie, unde cei doi trebuiau să coboare.

Coborâră cu teamă, să nu se apropie încă unul de celălalt, temându-se să se privească în ochi

- Dacă ne vede cineva cunoscut, mie, sau ţie, şi vor afla ai noştrii???, întrebă Viorel...

- Offff, atunci de ce ai mai acceptat să mergi cu mine? Răbufnii ea supărată, ţi-e ruşine cu mine, să înţeleg, sau ce?

- Nu dragă, ce vorba este aceasta?

- Te fereşti să fii cu mine, dar ai acceptat să mergi cu mine.

- Nu mă feresc, decât că dacă se va afla că suntem împreună..., ştii ce se va întâmpla.

Unii oameni sunt răi, şi pândesc orice ocazie, ca să ne facă rău...

- Dar aici cine ne poate cunoaşte?

- Nu ştiu iubi, dar nu ar fi mai bine să ne păzim?

- Şi cum vei face asta, vei merge, la distanţă de mine toată ziua?

- Nu... ai răbdare să ieşim din gară.

Ea se uită în jurul ei, nu-şi dăduse seama, ca ei se certau încă pe peronul gării

- Ok!!

Au început să păşească puţin grăbiţi, pentru a ajunge din urmă timpul pierdut cu cearta lor de îndrăgostiţi.

Afară era un furnicar, de oameni şi maşini, toți grăbiți.

Se opriră puţin în loc, privind la tot acest furnicar, apoi se uitară fericiţi, unul către celălalt.

Privirile lor spuneau totul. Reuşiseră.

- Bine, să ne grăbim, să ne terminăm treaba, ca apoi să ne rămână timp şi pentru noi.

Se îndreptară către un chioşc, de unde au luat, câte o felie de pizza, şi câte o doză de suc.

Îşi potoliră foamea şi setea, şi plecară grăbiţi, către locul de întâlnire.

Sperau ca totul să meargă uşor, şi să termine repede

Un telefon, din partea persoanei cu care trebuiau să se întâlnească, ce le oferea detalii, cum să ajungă la locul de întâlnire, le uşurară mult căutările.

Când ajunseră acolo, se făcură formalităţile de prezentare, din partea ambelor părţi., apoi luară loc, în vederea rezolvării afacerii, pentru care veniseră.

După aproximativ, o oră şi jumătate, terminară.

Se salutară din nou, cu gazdele lor, şi părăsiră incinta

• De ce eşti tăcută?
• Nu va ieşii nimic de aici, răspunse ea.
• De unde ştii? Întrebă el curios.
• O simt doar, atât.
• El este un om ascuns, un profitor, iar ea... ei bine, ea nu se baga, îl aprobă, şi îl însoţeşte doar.
• Ai dreptate draga mea, şi eu am simţit la fel. Ce facem acum, unde mergem?
• Undeva, într un parc. Vreau să simt aer curat, să stau pe o bancă, la umbră, iar tu să mă ţii în braţe.
• Mmm, suna chiar bine draga mea mârâi el încântat. Hai să mergem.

În scurt timp ajunseră în parc. Căutară o bancă mai retrasă, şi se aşezară.

O cuprinse în braţe, se vedea că tremura de dorinţă, dar se abţinea.Cu greu.

Ea îi răspunse puţin jenată, sărutului lui.

 

- Te vreau atât de mult iubito

- Ştiu, şi eu, dar azi, nu putem face mai mult de atât.

- Of iubito, ştiu.

- Voi ţine minte această zi.

- Şi eu, răspunse ea.

- Poate vom mai avea ocazii din astea

- Poate, dragul meu, poate.

Rămaseră tăcuţi, îmbrăţişaţi. Nu aveau nevoie de cuvinte.Se uitau, cum porumbeii din jurul lor uguiau drăgăstos.

Se uitară, unul spre celălalt, zâmbind drăgăstos.

Pe lângă ei treceau, tineri, bătrâni, mame cu copii mici de mână, sau în cărucioare.

- Trebuie să plecăm, vacanţa noastră s-a sfârşit.

Se ridicară, de pe bancă, parcă, cu puţin regret, şi se îndreptară spre staţia de tramvai, care îi va duce spre gară, şi de acolo, acasă, unde visul lor, vacanta lor v-a lua sfârşit.

Continuau să meargă îmbrăţişaţi, vrând să profite de ultimele câteva ora împreună. O călătorie dulce precum dragostea din sufletele lor.

Ajunşi în gara se îndreptară, spre casă de bilete. Apoi merseră spre peron.

- Iubito?

- Da Viorel?

O trase spre el, şi o sărută apăsat, parcă, pentru aşi alunga toate frustrările, şi se urcară în trenul, ce îi ducea înapoi

- Asta a fost tot, spuse Viorel.

- Adevărat, răspunse ea.

[AureliaAlbAtros]

[Dumitru Emanuela]

Un 8 Martie minunat