Kimono tradițional japonez
O vizită la Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă poate purta zilele acestea într-o surprinzătoare călătorie prin Țara Soarelui Răsare.
Kimonouri multicolore, săbii de colecţie, delicate ceşti de ceai, evantaie, păpuşi, tablouri şi obiecte de ritual se regăsesc în expoziţia “Tradiţii Nipone”, deschisă până în 18 martie. Este cea mai mare expozitie de obiecte japoneze din România, care provin din două colecţii particulare, deţinute de Patricia Kudo şi Cristina Pop.
Expoziţia conţine peste 50 de kimonouri, unele în culori vii şi cu modele sofisticate, şi altele sobre, în tonuri închise, dar la fel de atrăgătoare.
Kimonoul este costumul tradiţional japonez , iar la origine însemna: “lucru de îmbrăcat”. Renumite prin varietatea bogată de culori, texturi și modele, materialele japoneze se nasc din țesut, brodat, pictat, cusut, încrețit în bobițe, revopsit, precum și din aplicații de fire metalice. Indiferent că este un Furoshiki folosit pentru împachetare, gen „bocceluță”, sau este un kimono de ceremonie, toate sunt lucrate cu migală și compuse cu armonie. Japonezii folosesc mătasea, inul, cânepa, bumbacul, lâna, dar şi alte fibre pentru a crea o gamă bogată de țesături de o excepțională valoare estetică.
Pe vremuri, unele kimonouri aveau 12 straturi de material în diverse culori, iar cei de la curtea regală foloseau până la 16 straturi diferite.
Principalul accesoriu decorativ al kimonoului este centura, numită obi, şi care este de cele mai multe ori bogat ornamentată.
Modelele de pe kimonouri sunt foarte variate şi complexe. Se pot aranja astfel încât sî compună chiar o frunză sau o floare 3D. Practic, un kimono îţi arată anotimpul în care te afli. Dacă este un pin, sau un cocor sau o floare de cireş vei ştii în ce anotimp să-l porti. Este o varietate atît de mare încât mi-am spus că dacă voi găsi vreodată un kimono la fel, ma voi opri din cumpărat kimonouri. Şi uite că am avut norocul să nu găsesc niciodată două la fel. spune Patricia Kudo, care colecţionează kimonouri de aproape 20 de ani, de la prima călătorie în Japonia.
Kimonourile care inspiră primăvară sunt confecționate din mătase și decorate cu pictură și broderie manuală, care reprezintă cel mai adesea flori de sakura (cireşul japonez). Obi-urile sunt de obicei de culori contrastante și fixate cu un șnur decorative, numit obihimo.
Kimonourile de vara, numite yukata, se confecționează din bumbac sau din materiale fine, binecunoscute pentru transparența lor. Obi-urile sunt mai înguste decât cele clasice și se remarca printr-un alt stil de legare.
Kimonourile de toamnă se fac din țesături mai groase și predomină culorile roșiatice ca în renumitele peisaje cu arțarii roșii japonezi.
Odată cu răcirea vremii, materialele din care sunt confecționate kimonourile sunt cele de lână sau mătase, căptușită cu materiale mai călduroase.
Casele japonezilor nu aveau, pe vremuri, sistem de încălzire şi peste kimonouri se purtau Haori de lână, un kimono tradițional stil jachetă, lung până la șolduri. Pentru a evita afișarea ostentativă a bogăției, unele Haori erau discrete pe exterior, dar aveau un design elaborat și prețios pe căptușeala din interior, lucru ştiut doar de purtătorul acestuia.
Kimonourile de nuntă sunt adevărate opera de artă. La o nuntă japoneză tradițională mireasa poartă aceleași simboluri vestimentare de veacuri, întrucât multe din kimono-urile de nuntă sunt transmise din generație în generație în familia mirelui. Inițial mireasa se prezintă la ceremonial îmbrăcată în „shiromuku” o ținută care impresionează prin sobrietate, de un alb imaculat, simbolizând puritatea femeii în fața zeilor. Dar imediat după ceremonie, la recepția ținută cu persoanele apropiate, mireasa se îmbracă într-un kimono roșu, elegant și mai comod numit „uchikake”, simbolizând prin el dăruirea ei totală către soț . Acest kimono roșu e un spectacol în sine, atât prin calitatea mătăsii fine folosite cât și prin tiparele florale spectaculoase.
Îmbrăcarea unui kimono nu este deloc uşoară, mai ales pentru un european, şi se face după un întreg ritual, urmând paşii descrişi în manualele de specialitate.
Să te îmbraci cu un kimono, înseamnă unul sau doi asistenţi care vor lega şnururile şi vor stabili lungimea. Fiind o mărime universală, pentru că este de fapt un halat, kimonoul se pliază în brâu, în funcţie de înălţimea celui care îl poartă. Dacă persoana este subţire subţire se adaugă material suplimentar de jur împrejur, deoarece kimonoul trebuie să cadă drept. Spre deosebire de europeni care apreciază rotunjimile, japonezilor le place eleganţa liniilor drepte, spune Patricia Kudo.
Astăzi, kimonoul mai este purtat de femei la ocazii speciale sau când participă la activităţi tradiţionale cum ar fi ceremonia ceaiului, aranjamente de Ikebana sau în cadrul reprezentaţiilor de teatru tradiţional japonez. Copiii şi tinerii îl poartă uneori de Anul Nou, sau de „Ziua Împlinirii Majoratului”, la ceremonia de absolvire a unei universităţi sau la nunţi.
Liliana Popa
