altmarius

cultură şi spiritualitate

Lumea artistică și iubitorii artelor din Târgu Mureș au aflat cu regret despre moartea artistului octogenar HALLER JÓZSEF, survenit în ziua de 2 martie 2017.

 Haller József s-a născut la 24.ianuarie 1935 la Sat Mare a fost un grafician, sculptor, pictor și scenograf recunoscut atât în țară cât și în străinătate.

Absolvent al Liceului de Artă din Cluj în perioada 1949-1953, începând din anul 1959 și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, unde și/a desșvârșit pregătirea la secția de sculptură sub îndrumarea profesorilor Ion Irimescu, Artur Vetro șui Kos Andras.  A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Asociației Națioanale a Artiștilor Maghiari și al Breslei Barabás Miklós din Cluj.

Din 1959 până la pensionare, timp de 40 de ani, a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret și de Păpuși Ariel, unde a conceput decorurile, costumele și păpușile a peste 120 de piese. Tot în acest timp a susținut mai multe expoziții personale și colective în țară și peste hotare, după cum urmează:

  

Expoziții personale

  • Tîrgu Mureș - 1970, 1975, 1977, 1978, 1990, 1995, 2002, 2003, 2004, 2006, 2008, 2010, 2011, 2013, 2015
  • Satu Mare - 1975 și 1981
  • Siegen - 1979
  • Cluj-Napoca - 1981
  • Miercurea Ciuc - 2003
  •  

    Expoziții colective în străinătate

  • Barcelona: Juan Miro – Expoziția națională de grafică (1975)
  • Mannheim - Artă contemporană din România (1979)
  • Maastricht - Grafică din România (1982)
  • Cracovia - Bienala internațională de grafică (1985)
  • Budapesta – Expoziția artiștilor plastici maghiari din România (1990, 1992, 1993, 1995)
  • Washington – Expoziția artiștilor plastici maghiari din Transilvania (1990)
  • Stockholm — Expoziție de pictură (1994, 1996)
  • Frankfurt — „Kaddisch”(1995)
  • Debrecen, Szarvas, Nyíregyháza — 12 artiști din Transilvania (1993)
  • Keszthely (1993), Dombóvár (1992)
  • Kecskemét — Arta plastică contemporană din Tg-Mureș (2000)
  • Muzeul ERNST din Budapesta – Timp de înjumătățire, Expoziția artiștilor plastici maghiari din România 1965-1975 (2002), Roma, Paris, Berlin, Stockholm, Moscva, București, Budapesta
  • Urme milenare - 10 graficieni din România (2005).
Tabere de creație
  • Iserlohn (1984, 1989, 1995, 1996, 1997, 1998, 2002, 2003), Lăzarea (1988)
  • Cătălina (1992)
  • Marcali (1992)
  • Zalaegerszeg (1993)
  • Tabăra de creație Bolyai din Tîrgu-Mureș (2009).

Ilustrații :

A publicat un volum de ilustrații cu titlul Arany alapra arannyal, pe lângă care a mai ilustrat volumele unor poeți maghiari din România cum ar fi Kányádi Sándor, Kovács Anrdrás Ferenc, Markó Béla.  A publicat frecvent ilustrații pe paginile revistei literare Igaz Szó.

Distincții :

În calitate de pictor scenograf, pe lângă multele distincții, a primit Premiul special pentru întreaga activitate în arta animației, în 2004.

  • Ordinul „23 August”, medalia de a XX-a aniversare (1964)
  • A Magyar Köztársasági Érdemrend kiskeresztje (1995) 
  • Diplomă de Onoare a Ministerului Culturii din România (1995)
  • Ordinul Meritul Cultural „Cavaler” al Ministerului Culturii din România (2004)

Aprecieri 

„Mereu solidar cu destinul unei umanități asupra căreia s-a abătut adesea vântul agresiunii, s-a văzut nevoit să caute formulări metaforice sau să plaseze acțiunea în planul mitologicului („Minotaur”, „Moartea centaurului” etc.) pentru a conferi universalitate mesajului.”
—Negoiță Lăptoiu, citat în Cebuc A, Florea V., Lăptoiu. N: Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani.

.

„Haller József a realizat numeroase spectacole într-un stil modern, auster, de o mare frumusețe plastică și plin de inteligență, inventivitate și umor”
—Cristian Pepino (coord.): Dicționarul teatrului de animație, păpuși și marionete din România.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa: Wikipedia, articole dedicate artistului plastic din presa locală.

Opere:

Vizualizări: 247

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor