Ilustrate din epoci trecute: Mamaia - 2

[Pagina italiana]

109 ani de Mamaia – O istorie a fițelor, de la cabine de lemn la magnetul de valută de pe vremea lui Ceaușescu și fabrica de bani a prezentului 

Mamaia împlinește pe 22 august venerabila vârstă de 109 ani și rămâne Cloșca cu puii de aur a litoralului românesc, cu cea mai dinamică dezvoltare din ultimii 15 ani. 

Mamaia e, în egală măsură, un brand și un magnet de bani. Cu toate că turismul pe litoralul românesc este limitat de sezonul scurt, cu un vârf de aproximativ 60 de zile în lunile iulie și august, stațiunea Mamaia continuă să atragă cele mai mari sume de bani.

Un calcul făcut de Adevărul Financiar arată că Mamaia încasează numai din cazare în jur de 75 de milioane de euro în vârful de sezon, la un preț mediu al nopții de cazare estimat la 50 de euro. Acestor încasări li se adaugă alte zeci de milioane de euro cheltuite de turiști în cluburi sau la terasele de pe plajă și din stațiune.

Potrivit Asociației Litoral-Delta Dunării, în Mamaia există aproximativ 30.000 de locuri de cazare autorizate, care au în vârf de sezon un grad de ocupare de cel puțin 90%, iar în weekend-uri de aproape 100%.

Atestată ca stațiune la 22 august 1906 și inaugurată oficial șase zile mai târziu, Mamaia bifează săptămâna viitoare 109 ani de existență.

Cine a „inventat” Mamaia?

Omul din spatele stațiunii Mamaia este considerat Ion Bănescu, primar al Constanței între 1905 și 1907. El a început demersurile administrative pentru amenajarea unei stațiuni la nord de Constanța încă din 1905, când Consiliul Comunal a aprobat achiziționarea a peste 10 hectare de plajă de la cătunul Mamaia Sat.

Cu toate că vorbim de o limbă de pământ ce se întinde între mare și lacul Siutghiol, au existat persoane care au cumpărat loturi de pământ în noua stațiune cu 30 de bani metrul pătrat.

Stațiunea se numea pe atunci Băile Mamaia și a început prin amenajări timide sub forma unor cabine de lemn, dar în scurt timp a apărut și o gară. Cronicile vremii spun că exista un tren care parcurgea distanța dintre Constanța și Mamaia într-o oră și jumătate.

După inaugurare, Mamaia a fost arendată, iar primul antreprenor al stațiunii a fost o femeie, Ecaterina D. Ionescu. Sarcina ei era de a administra noua localitate și de a se asigura că aceasta funcționează bine. 

Inițial, autoritățile au gândit un paln de dezvoltare al stațiunii cu vile și hoteluri de lux, dar prima construcție mai importantă a fost o clădire cunoscută sub numele de „așezământ de băi”, care îndeplinea și funcția de gară.

Documentele vremii arată că plaja de la Mamaia a fost călcată în anul deschiderii sale de 45.000 de turiști, dintre care peste 30.000 s-au și scăldat în mare. Primele amenajări din Mamaia au fost din lemn – în special cabine în care turiștii se schimbau în costume de baie – și restaurante cu specific pescăresc.

Stațiunea începe să se dezvolte după primul Război Mondial, când începe amenajarea rezidenței de vară a familiei regale. După 1935, anul construirii Cazinoului, Mamaia devine și destinație de jocuri de noroc. Primul său mare hotel a fost Rex, apărut în 1936.

Fabrica de valută al lui Ceaușescu

Dezvoltarea stațiunii Mamia începe la sfârșitul anilor ’50. Dacă până atunci erau reprezentative vilele și micile spații de cazare, din 1957 încep să apară marile hoteluri, gen bloc, Parc și București (actual Iaki).

Practic, evoluția stațiunii Mamaia a cunoscut două etape. În prima, între 1959 și 1965, au fost construite hotelurile din sudul stațiunii, în special spații de cazare de două și trei stele. Astfel, în anii ’60, Mamaia se afla printre cele mai atractive destinații din sud-estul Europei. 

În cea de-a doua parte, între 1982 și 1985, s-a dezvoltat zona de nord cu spații de cazare mai generoase, cu pretenții de trei și patru stele. Această parte a fost dezvoltată la cererea lui Nicolae Ceaușescu, care își dorea ca noile hoteluri să aducă turiști străini. În scurt timp, Mamaia a devenit o adevărată fabrică de valută pentru turismul românesc.

În paralel cu spațiile de cazare, în Mamaia au apărut restaurante, cinematografe, discoteci, dar și un teatru de vară. Încă din prima perioadă de dezvoltare a stațiunii, printre cele mai populare zone de promenadă din Mamaia au rămas cele de la Perla și Cazino. După 1989, Mamaia avea să intre într-un con de umbră – turiștii străini au renunțat să o mai viziteze din cauza condițiilor proaste, iar multe hoteluri s-au degradat.

Anii de resuscitare 

La sfârșitul anilor ’90, întreg litoralul românesc era într-o stare jalnică. Mamaia își pierduse și ea faima, iar statul a început să vândă din hotelurile pe care le administra în perioada comunistă.

Acest lucru a făcut ca noi proprietari ai spațiilor de cazare să investească în renovarea și reamenajarea a unei părți dintre hotelurile existente. În paralel, după 2000, au apărut nu doar hoteluri noi, ci și o nouă viziune de dezvoltare a stațiunii.

„Imaginea stațiunii Mamaia s-a schimbat în ultimii 15 ani. De la acea imagine de două-trei stele, acum Mamaia are altă orientare”, spune președintele Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.

La începutul anilor 2000, investițiile în Mamaia sunt vizibile. Se ridică traseul telegondolei iar spre nordul stațiunii apar proiecte imobiliare care schimbă fața stațiunii.

„A fost o politică bună de dezvoltare. Pe lângă hoteluri au apărut și complexuri imobiliare. Nu putem face comparație cu ce era acum 20-25 de ani. Noile complexuri cu apartamente în regim hotelier ne dau o nouă perspectivă”, adaugă Martin. 

În prezent, Mamaia urmărește readucerea turiștilor străini și prelungirea sezonului pe câteva luni.

„Lipsa turiștilor străini a făcut ca pe litoral să avem un sezon scurt, delimitat de perioada vacanțelor. În trecut aveam turiști din aprilie până în octombrie, iar majoritatea celor care veneau în extrasezon erau străini. Participăm la târguri externe sub brandul Mamaia și căutăm să readucem turiștii din afară”, mai spune Corina Martin.

Pentru aceasta, Mamaia se concentrează pe trei mari piețe – Israel, Polonia și Marea Britanie. „În Marea Britanie urmărim turiștii tineri pe care îi putem aduce la festivalurile care au loc în Mamaia, nu numai în sezon”, explică președintele Asociației Litoral-Delta Dunării.

Corina Martin precizează că dezvoltarea stațiunii Mamaia este legată și de o taxă locală care se constituie într-un buget de promovare. Dacă anul trecut bugetul de promovare al stațiunii a fost de 250.000 de euro, anul acesta a urcat la 350.000 de euro.

Acești bani provin de la o taxă locală plătită de cei care-și desfășoară activitatea în Mamaia, fie că sunt proprietari de hoteluri, cluburi, restaurante sau parcuri de distracții. Taxa este plătită către Primăria Constranța, iar 80% din totalul ei se constituie în fondul de promovare administrat de Asociația Litoral-Delta Dunării. 

Florel Manu

Cum arătau vacanţele românilor în Epoca de Aur şi cât costau camerele la hotelurile de lux de pe litoral

În perioada comunismului, oricine îşi permitea să meargă în concediu la mare. E-adevărat, cu trenul, pentru că maşinile erau rare, iar carburantul - raţionalizat. Fără telefoane şi tablete, fără prea mult lux, dar pline de distracţie. Cam aşa arătau vacanţele românilor în Epoca de Aur. ”Înainte de 1990, oamenii apreciau mai mult ca şi acum vacanţele şi concediile, cu toate că se aflau în plin regim comunist. Vacanţa era vacanţă şi toată lumea lăsa grijile acasă”, explică istoricul Marin Pop.

Potrivit acestuia, principala destinaţie de vacanţă era litoralul românesc care, până în anul 1980, era unul care merita toţi banii, investindu-se foarte mult acolo. ”Biletele pentru concediile la mare se achiziţionau din timp, prin sindicat, şi se vindeau exclusiv sejururi. Nu se punea problema turismului de weekend sau a celui spontan. Hotelurile erau pline atât în sezon, cât şi în extrasezon. Preţurile erau mici în comparaţie cu cele de astăzi. Camerele erau împărţite în 3 categorii. La categoria lux, o cameră dublă de hotel costa 57 lei, la un salariu mediu comparabil cu cel de astăzi, respectiv 1.800 lei. La categoria a III-a, tarifele erau şi mai accesibile: 23 lei o cameră dublă cu baia în comun, iar camera cu baie proprie era 28 lei. Alocaţia de alimente, inclusă în bilete, era de 18 lei pe zi”, explică istoricul. 

Litoralul - loc de ”schimburi comerciale”

Staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Eforie Sud erau considerate de categoria I, în timp ce Costineştiul, oaza distracţiei de pe litoral pentru tineret, era trecută la categoria a II-a. Staţiunea Neptun-Olimp nu era clasificată. ”Pe lângă români, în Mamaia, Neptun, Olimp şi la Eforie era plin de străini (suedezi, germani, polonezi, etc.), care beneficiau de un tratament special, dar erau supravegheaţi de Securitate, care avea informatori infiltraţi în toate domeniile, inclusiv în cel hotelier (chelneri, recepţioneri)”, precizează Marin Pop.

Costineştiul era un fel de Mecca a tinerilor. ”Era cea mai efervescentă staţiune, mai ales că aici nu se prea aplica regula dictatorilor de a fi închise toate localurile la ora 22”, adaugă istoricul. Distracţia era garantată şi de faptul că toate vedetele vremii se mutau pe plajă odată cu vara. ”Erau spectacole de revistă, de cabaret, discoteci (discoteca Ring), iar la restaurante erau formaţii care cântau „live” seară de seară. Se făceau proiecţii de film în aer liber. Nu existau, însă, cluburi de fiţe”, punctează el.

Istoricul spune că atractivitatea litoralului românesc era dată şi de faptul că românii aveau şansa de a găsi, la restaurantele hotelurilor, delicatese care nu existau în magazine: salam de Sibiu, Pepsi, bere străină, fripturi, ţigări Kent, etc. În plus, ei putea cumpăra de la străini produse care nu se găseau în ţară, deşi pentru asta riscau cam mult, deţinerea de valută fiind considerată ilegală la acea vreme. Singurul inconvenient al concediului la mare era drumul până acolo, care se făcea, în mare majoritate a cazurilor, cu trenul. Motivul - erau extrem de puţini cei care aveau o maşină, iar chiar dacă aveau, combustibilul era raţionalizat, aşa că un drum cu maşina la mare era, practic, ceva aproape imposibil. 

Perioada de glorie a excursiile tematice şi a expediţiilor

Tot atunci a fost şi perioada de glorie a excursiilor şi a expediţiilor. ”Pentru elevi erau organizate excursii în locuri cu mare încărcătură istorică (Alba Iulia, Cetăţile dacice, monumentele de la Guruslău, Mirăslău, etc.), dar şi locuri pitoreşti. De asemenea, sub îndrumarea profesorilor erau organizate tabere, printre cele mai renumite fiind taberele de la Năvodari, Costineşti, Homorod băi, Agafton (lângă Botoşani), Tusa (Sălaj), practic pe cuprinsul întregii ţări”, spune istoricul. Tot pentru elevi erau organizate diferite expediţii şi drumeţii prin munţii României, unele dintre acestea devenind adevărate concursuri naţionale, precum cele organizate de profesorii sălăjeni Ilie Popescu din Chendrea şi Aurel Medve din Năpradea.

Amintiri din acele vremuri – fotografii, vederi, obiecte reprezentative – fac obiectul unei expoziţii vernisate săptămâna aceasta la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Sunt expuse inclusiv jocuri din epocă, echipamente de munte, corturi, dar şi costume de baie ce poartă amprenta inconfundabilă a modei acelei vremi. Majoritatea exponatelor au aparţinut familiei arheologului Horea Pop, şeful secţiei de cercetare din cadrul muzeului.

Alina Pop

Stațiunea Mamaia, 1965.