Ilustrate din epoci trecute: Mamaia

[Pagina italiana]

Litoralul românesc. Plaja de la Mamaia în 1964 

Auzisem din povestirile bunicii că plaja de la Mamaia era cu mult mai lată decât este în prezent, dar nu îmi venea să cred că era chiar atât de lată. De la fotograful Carl Mydans avem o altă serie de fotografii cu plaja de la Mamaia din anul 1964. Dacă mă uit cu atenţie şi compar cu dimensiunile oamenilor mi se pare că plaja de la Mamaia s-a îngustat de cel puţin trei ori în anii care au trecut de când a fotografiat-o Carl Mydans pentru revista americană LIFE.

Acum să trecem la hoteluri: staţiunea Mamaia a rămas cu ce s-a construit în 1964. Poate pe ici colo să mai fi răsărit câte unele (o telegondolă sau nişte cabine de taxat autoturismele, câteva chioşcuri de tablă) dar nu ceva deosebit. Iar patronii hotelurilor ridicate înainte de 1964 fac acum pe investitorii şi nu sunt în stare să ofere măcar servicii ca lumea, dacă tot nu pot construi ceva. Şi puteţi să-mi spuneţi că sunt nostalgic comunist, dar îmi plac mult mai mult magazinele din Mamaia aşa cum arătau în 1964 faţă de ţigănia de acum. 

Plaja Mamaia, 1964.

Mi-am petrecut toate verile din copilărie pe plaja centrală din Constanța și pe cea din Mamaia, chiar în anii când mai existau trupe sovietice de ocupație, și, ca urmare, înainte și în timpul construirii stațiunii moderne. Pa atunci, prin anii 1950-1960, plaja Mamaia era o imensă întindere de nisip fin, care se întindea de la Năvodari pînă la marginea de nord a Constanței. Până la plecare această întindere a fost folosită de către ruși pentru antrenamente cu muniție de răzoi. Hotelul Rex era ocupat numai de comandament sovietic și încojurat de santinele. Până la Mamaia -Băi venea rar un autobuz de linie al Constanței. Dincolo de acest punct nu mai treceau decât localnicii din Mamaia-Sat, care aveau legitimații de frontieră. Ei se strecurau pe un drum nisipos ce urmărea malul lacului Suitghiol. Uneori mai veneau și formațiuni militare române.

Plaja era nu numai foarete întinsă, dar și foarte lată, cu multe dune înspre Siutghiol. Numai fotografiile de mai târziu, de prin anii 60, pot demonstra lățimea și vastitatea plajei de atunci. Eu am venit aici după câteva decenii. Intre timp am preferat Stațiunile și plajele din sudul litoralului, cu ape mai adânci spre mal și cu un nisip cu granulație mai mare. 

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.fr/2011/05/romania-plaja-...

 - cu The Sims

Turistă suedeză în anii '80: „Plaja din Mamaia e cea mai bună din Europa“. De ce nu mai avem turiştii străini de altădată pe litoralul românesc

Într-un film de arhivă al TVR, postat pe Youtoube, descoperim un litoral unde turiştii români împărţeau plaja cu cei străini. Reporterul anilor '80 intervievează mai mulţi turişti suedezi: tineri şi bătrâni, care îşi petreceau vacanţele pe litoralul românesc. Toţi vorbeau la superlativ despre România. „A fost foarte frumos. Ne-am prelungit vacanţa cu încă o săptămână“, spune o turistă. Un tânăr mărturiseşte că a fost pentru a şaptea oară la Mamaia. „Plaja de aici e cea mai bună din Europa“, a mărturisit el în faţa camerei. 

150.000 de turişti pe serie, la Marea Neagră

În anii 70 – 80, litoralul românesc era plin de turişti români şi străini care alegeau să-şi petreacă vacanţele în România. Petre Stancă, fost director general al Direcţiei Comerciale a Judeţului Constanţa, care, în vremea comunismului, se ocupa cu aprovizionare în staţiunile de pe litoral, spune că în perioada anilor ‘70 -’80, litoralul găzduia 150.000 de turişti pe serie. În medie, fiecare serie era programată pentru zece zile. Staţiunile Mamaia şi Mangalia aveau şi câte 20.000 de turişti pe serie. Mangalia avea chiar şi un avantaj, întrucât aici nu intrau şi turiştii din Neptun. 

Staţiunea avea, la rândul ei, 9.500 de spaţii de cazare, întotdeauna ocupate. Urmau cele două Eforii, care puteau primi pe serie 15.000 de turişti. În taberele şcolare veneau peste 2.000 de turişti. Peste 5.000 de turişti ajungeau la Năvodari. Restul turiştilor se cazau în campinguri sau în alte moduri de turism neorganizat. 

Despre acei frumoşi ani îşi aduce aminte Corina Martin, preşedinta Asociaţiei Litoral Delta Dunării. „Era plin de turişti străini pe litoral. Mergeam cu mama când eram copil în zona Rex, la zona de nudişti, unde turistele suedeze şi poloneze vindeau româncelor săpun şi deodorante, dar şi rujuri“, îşi aminteşte ea. 

Gerovital, brandul cel mai căutat de străini

Apoi, în zona Perla, îşi aminteşte ea, de 1 Mai se deschideau magazinele, iar la tarabe se vindeau de toate: de la fluiere la aranjamente de scoici şi de la macrameuri la produse Gerovital. Străinii ne ofereau rujuri şi deodorante, care nu se găseau pe piaţa românească. Corina Martin consideră că, la acea vreme, turismul era mult mai bine organizat. La aeroportul Mihail Kogălniceanu erau multe autocare în care se îmbarcau turiştii străini către diverse destinaţii: Delta Dunării, Bucureşti sau litoralul românesc. „Nici nu aveau loc autocarele. Cei mai mulţi străini veneau din din Franţa, Germania, dar şi din ţările nordice. Erau organizate inclusiv excursii de o zi la Istanbul în acele vremuri, dar şi degustări de vinuri sau plimbări în Delta Dunării“, spune şefa turismului de pe litoral. Gama Gerovital era brandul renumit al României. „Shopurile din staţiuni vindeau la greu cremele Gerovital. Străinii se dădeau în vânt şi după macrameuri. Şi acum israeliencele întreabă de Gerovital“, spune ea. 

Practică la Băile Herculane

De copil a fost atrasă de turism. În ultimii ani înainte de căderea comunismului, era studentă la ASE Bucureşti, la secţia Turism, care atunci se numea „Economia Serviciilor de Alimentaţie Publică şi Turism“. În anul trei de facultate a fost trimisă să facă practică la Băile Herculane. „Am învăţat acolo să ţin patru farfurii în mână şi cum să le aşez pe masă fără să le sparg. Am învăţat ce înseamnă practică şi că ospitalitatea este o industrie“, îşi aminteşte ea. În ultimul an de facultate a făcut practică la SC Neptun Olimp. „Mamaia, la acea vreme, nu exista ca staţiune. Majoritatea turiştilor străini alegeau sudul litoralului, în Neptun şi Olimp. „În Neptun, la Complex Panoramic-Amfiteatru-Belvedere, nu găseai turişti români, ci doar străini. Mai veneau doar câţiva sportivi români. Am fost ghid pentru turişti“, mărturiseşte ea. 

Apoi, din anul 1990 a lucrat la prima agenţie de turism privată din România, Simpa Turism, a investitorului din Delta Dunării Cornel Găină. „Aduceam turişti francezi în Eforie şi Neptun- Olimp. Nici nu cred că aveam sosiri pe Mamaia“, spune ea. Din anul 1998 şi-a deschis propria agenţie, numită Mistral.

Începutul sfârşitului turismului pe litoral

Litoralul românesc a început să decadă după anul 1994. Majoritatea turiştilor străini care veneau la tratament în România au murit între timp, iar cum României nu i s-a mai făcut publicitate, litoralul românesc a început să decadă. „Acum, cu indulgenţă, avem pe an 4.000 – 5.000 de turişti. Ştim cu siguranţă numărul israelienilor – 1.500 – pentru că avem date de la aeroport, iar restul îl estimăm după informaţiile primite de la hoteluri“, dezvăluie Corina Martin. 

Recent, s-a întors de la Haga, acolo unde în cadrul unui seminar a fost promovată staţiunea Mamaia. „O fostă colegă de facultate, care trăieşte de mulţi ani în Olanda, şi care deţine agenţia de turism Fontana, mi-a mărturisit că vinde foarte greu pachete turistice în România pentru că nu este promovată. Acolo se ştie despre România că sunt mulţi câini pe stradă şi că există un conflict la graniţa României, în Ucraina, şi cam atât“, spune Corina Martin. România nu a mai participat la târgurile de turism din Olanda de cinci ani. 

României îi lipsesc multe pentru a putea readuce turiştii străini pe litoral: atostrăzi, servicii de calitate la preţuri mici. România nu are nici măcar o lege a turismului, o „Biblie a turismului“, cum spune şefa turismului de pe litoral.

Litoralul românesc, deliciul verilor comuniste 

Turistul român avea, înainte de ‘89, acelaşi apetit pentru distracţie pe litoralul autohton ca şi acum. Deşi erau mai puţine mijloace de agrement şi mai puţine „libertăţi”, vocile hotelierilor care au prins vremurile acelea susţin la unison că românul ştia să se distreze mai bine în comunism şi că atunci aprecia mult mai mult vacanţa. 

Înainte de Revoluţie, oamenii apreciau mai mult decât acum concediul. Vacanţa era vacanţă, şi toată lumea îşi lăsa grijile acasă. Puţini erau aceia care aveau maşini, astfel că trenul era principala conexiune cu marea. Iar cei care veneau cu maşina, din colţurile cele mai îndepărtate ale ţării, făceau adevărate „road-tripuri” până pe litoral. Tot pe litoral. românii aveau şanse să prindă, la restaurantele hotelurilor, delicatese rare în magazinele din oraşe: Pepsi, salam de Sibiu, fripturi...

Biletele se achiziţionau din timp. Se vindeau exclusiv sejururi, nu se punea problema turismului de weekend sau a celui spontan, pentru că, atât în sezon, cât şi în extrasezon, hotelurile erau pline. Biletele se luau în special prin sindicat, iar dacă nu le achiziţionai din timp, şansele să mai prinzi locuri libere, chiar şi în extrasezon, se apropiau de zero.

În '77, preţul unei camere duble cu duş la categoria lux era de 52 de lei pe zi, iar cu baie - 57 de lei. La categoria a 3-a, tarifele erau mai accesibile: 23 de lei o cameră dublă cu baia la comun, iar camera cu baie era 28 de lei. Alocaţia de alimente era de 18 lei pe zi. Salariul mediu la vremea aceea era în jur de 1.800 de lei, de unde se poate trage concluzia că majoritatea românilor îşi puteau permite un sejur la mare. Potrivit decretului 247/77, staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Eforie Sud erau considerate de categoria 1, în timp ce Costineştiul, oaza distracţiei de pe litoral pentru tineret, era trecută la categoria 2. Neptun-Olimp nu era clasificată.

Anii ’60-’70, anii de glorie ai litoralului 

„Tineretul din ziua de azi” ar putea spune că nu era mai nimic de făcut la mare în vremurile acelea, comparând cu ce au ei acum la dispoziţie, însă cei care le-au apucat i-ar contrazice.

În anii ’60-’70, România avea un litoral de invidiat, care rivaliza cu cele mai importante destinaţii de acest gen din Europa şi chiar din lume, mai ales că Grecia, Spania sau alte locuri notorii în prezent nu existau pe harta vacanţelor la malul mării, ci s-au dezvoltat mai apoi.

Infrastructura de la mare era foarte dezvoltată, iar ca agrement şi diverisment litoralul era foarte bine pus la punct. „Mergeai în staţiune, unde aveai de la sporturi nautice (wind surf, hidrobiciclete), terenuri de minigolf, săli de bowling, care erau foarte bine dotate, până la o mulţime de restaurante cu programe artisice. Aveai cluburile de noapte, marile spectacole de varietăţi, cu reprezentanţii în toate staţiunile, nişte adevărate megaspectacole”, povesteşte Tinu Sebeşanu, actualmente CEO Trend Hospitality.

Valuta, un lux şi un bilet spre închisoare

În schimb, spre sfârşitul anilor ’80, măreţia litoralul a rămas doar o amintire frumoasă, pentru că nu s-a mai făcut nimic, iar cetele de turişti străini care luau cu asalt malul românesc al Mării Negre s-au mai împuţinat. Chiar dacă nu aveau bungee jumping sau skijet-uri, turiştii români mai aventuroşi puteau încerca senzaţii cu adrenalină de tipul deţinerii valutei. Pe vremea lui Ceauşescu, dacă aveai asupra ta monede străine, mărcile germane şi dolarii fiind „euroii” de azi, riscai închisoarea.

Chiar şi-aşa, oamenii făceau rost de valută şi unii mai riscau să ţină în buzunare monedele distracţiilor rafinate. Mai schimbau pe plajă de la străinii de pe cearşafurile vecine. Pe lângă români, în Mamaia, Neptun, Olimp şi la Eforie era plin de străini: suedezi, nemţi sau polonezi. Pe vremea comunismului, România avea contracte încheiate cu marii turoperatori europeni: Neckermann din Germania şi chiar ClubMed - care a administrat o vreme Hotelul Internaţional din Mamaia - actualul Rex.

Localurile se închideau la 22:00

Distracţia pe litoral a început să fie ţinută mai din scurt, mai ales că, după ‘80, Ceauşescu a decis ca localurile să-şi tragă obloanele la 22:00. Tinu Sebeşanu susţine însă că acest lucru nu a schimbat mare lucru pentru că „distracţia a devenit mai intensă, adică se întâmpla acelaşi lucru, dar într-un timp mult mai scurt”.

„Erau foarte multe opţiuni de baruri şi discoteci, unde intrarea era pe valută - între 2 şi 5 mărci germane. Cele mai căutate erau Melody Bar din Mamaia, Bar Paradis din Jupiter, Crush, Scandinavia din Mamaia”, ne-a povestit omul de afaceri Dumitru Martin, care deţine agenţia de turism Mistral Voyages din Constanţa.

Accesul era restricţionat pentru români la discotecile pe valută. Existau şi cluburi disco pentru români, accesibile la preţuri, unde se asculta muzică americană sau italiană.

Costineştiul, Mecca tinerilor

Tinerii alegeau cu predilecţie Costineştiul în vacanţa mare. Era cea mai efervescentă staţiune, mai ales că aici nu prea se aplica regula dictatorilor şi erau localuri deschise toată noaptea. Oricum, distracţia se muta pe plajă sau în celebrele căsuţe.

Mai mult, toate „vedetele” vremii se mutau odată cu vara pe litoral. Erau spectacole de revistă, de cabaret, iar la restaurante erau formaţii care cântau live seară de seară, cinematografe în aer liber, iar la localurile bune trebuia să aştepţi să găseşti o masă liberă, a mai declarat Dumitru Martin pentru capital.ro.

Marea Neagră îneca amarul

De la 19:00 începeau teatrele, spectacolele, restaurantele cu programe artistice - toate aveau formaţii. Iar la cele cu tradiţie, precum Calul Bălan, erau spectacole în toată regula, care făceau deliciul străinilor, şi chiar spectacole de calitate, cu instrumentişti români buni, cu dansuri”, îşi aminteşte Tinu Sebeşeanu.

Pentru turiştii români, litoralul era ca o instituţie din punctul de vedere al divertismentului, era o modalitate sigură de distracţie. Nu simţeau lipsurile de pe litoral şi nu numărau stelele hotelurilor pentru că nici nu aveau termen de comparaţie şi atmosfera era frumoasă pentru că toata lumea vroia să profite la maximum de zilele libere, de vremea frumoasă, de apa mării şi de toate distracţiile pe care le oferea litoralul.