altmarius

cultură şi spiritualitate

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/45-un...

Cunoscuta revistă a Bibliotecii Judeţene ”Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, va sărbători în curând un deceniu de la înfiinţare. În urmă cu 10 ani (2005) un grup de entuziaşti condeieri ai renumitei Biblioteci din municipiul Deva s-a gândit, şi zicem noi bine a procedat, să scoată de sub teascurile tipografice a Casei de editare ”Emia” Deva o revistă cuprinzătoare, având ca drept obiectiv transmiterea unor date, acţiuni şi manifestări, ce au loc pe plan cultural, spiritual, artistic, scriitoricesc-cărturăresc, educativ şi religios, organizate la nivelul Bibliotecii Judeţene. Din această mare familie de împătimiţi ai condeiului hunedorean nu îi putem omite şi mai ales că la acest ceas aniversar nu puteam să nu le aducem prinosul nostru de recunoştinţă: DENISA TOMA, GABRIELA BRÂNDUŞA LAZĂR, EMIL SCRIPCARIU, CIPRIAN DRĂGAN, DIANA FERENCZ, TRAIAN MARIAN, CARMEN SZEKEY şi alţii, care sub bagheta neobositului şi întreprinzătorului IOAN SEBASTIAN BARA - Managerul acestei case a cărţii din Deva au făcut posibilă apariţia ritmică a acestei publicaţii. Aruncând o privire retrospectivă asupra conţinutului acestei reviste, care de-a lungul acestor 10 ani a ţinut trează atenţia miilor de cititori nu putem să nu prezentăm vâlcenilor noştri cele mai importante capitole care de fapt le găsim în paginile revistei. Editoriale, Dialogul ideilor, Cum vorbim? Cum scriem?, Aniversări –Comemorări - Evenimente, Atelier de creaţie, Prin marile biblioteci ale lumi, Tradiţii şi obiceiuri, Note de drum, Din agenda bibliotecii, Pagina bibliofilului, Profesiune şi vocaţie, Scriitori din judeţul Hunedoara, Recomandări de lectură, cât şi alte capitole şi sub capitole, care toate la un loc se prezintă în faţa cititorului ca puncte de atracţie extrem de interesante. Răsfoind fiecare dintre numerele care au fost publicate şi prezentate publicului, fiecare număr are povestea lui. Tânărul colectiv redacţional a reuşit ca de-a lungul celor 10 ani de apariţie neîntreruptă a revistei ”Vox Libri”, să-i confere un statut aparte de o înaltă ţinută publicistică. În atenţia acestor minunaţi ”fabricanţi” ai unei reviste, ce se doreşte a fi performantă pe an ce trece, a stat în atenţie grija pentru calitatea textului tipărit şi trimis pe masa cititorului să fie la înălţimea aşteptărilor. Ideea de bază a fost aceea de a se respecta întru-totul ”Vocea cărţii”. În atenţia conduceri bibliotecii, cât şi a membrilor colectivului de redacţie a stat în permanenţă acordarea unor spaţii editoriale, cât mai ample, cu referiri speciale la articolele dedicate cărţii, istoriei, profesiunii de bibliotecar, neuitându-se niciodată prezentarea unor biblioteci din întreaga lume, prezentările şi lansările unor cărţi, recenziile unor lucrări valoroase şi nu în ultimul rând al colecţii consacrate şi cunoscute. De un real folos la apariţiile permanente şi constante ale acestei publicaţii au fost colaboratorii din judeţ şi din întreaga ţară. Răsfoind cele peste 75 de pagini cât cuprinde prestigioasa revistă întâlnim articole ce portă semnătura unor mari personalităţi ale culturii hunedorene şi româneşti. Toate aceste materiale au contribuit la creşterea şi afirmarea calităţii revistei în planul publicisticii româneşti. În permanenţă în atenţia conduceri revistei, încă de la început, a stat oglindirea activităţii bibliotecii în care s-au reflectat numeroasele activităţi culturale-spirituale şi de altă natură organizate de bibliotecă cât şi de alţi factori implicaţi în fenomenul cultural. Nu de puţine ori vâlcenii noştri au fost invitaţi şi au participat cu multă plăcere la prezentări şi lansări de carte (ŞTEFAN NEMECEC, IOAN VELICA, RADU IGNA, EUGEN EVU ş.a.). Un impact deosebit cu marele public au avut: Concursurile Culturale (Dacă aş fi scriitor şi Trofeul Micului Cititor), întâlniri cu cititorii, organizarea de standuri ale editurilor, Salonul Hunedorean al Cărţii, Ziua Internaţională a Cărţii, implicarea în mari proiecte cultural educative (cum este programul Biblionet) sau diferite editoriale (Monografia în 5 volume a Judeţului Hunedoara) şi multe alte activităţi şi manifestări reflectate în paginile primitoarei reviste ”Vox Libri”. Colectivul redacţional, acum la ceas de bilanţ, după un deceniu de activitate rodnică în plan scriitoricesc, cărturăresc cât şi publicistic recunoaşte cu sinceritate că au mai fost şi câteva imperfecţiuni, inerente în orice activitate şi mai ales în plan publicistic şi aşa cum mărturisea într-un interviu acordat cotidianului nostru ”Viaţa Vâlcii” un reprezentant de vârf al revistei şi al culturii hunedorene în general: materialele prezentate cititorilor nu au coborât niciodată ştacheta calităţii faţă de adevărul cultural şi istoric, faţă de respectul limbii române. Membrii colectivului redacţional cât şi ceilalţi colaboratori, care şi-au pus semnătura peste diferite articole, au fost animaţi în permanenţă de ideea că materialele respective din paginile revistei să fie exprimate şi scrise corect respectându-se adevărul adevărat. La acest ceas aniversar, colectivul redacţional al Cotidianului ”Viaţa Vâlcii” transmite colegilor de la ”Vox Libri”, multă sănătate, realizări în plan personal şi profesional şi un sincer ”LA MULŢI ANI!”. Nicolae Dinescu

Vizualizări: 108

Răspunde la Aceasta

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor