Unii scriitori susțin că în Persia s-a băut pentru prima dată cafea, dar nu există dovezi care să susțină această afirmație. Există, cu toate acestea, suficiente date pentru a justifica ideea că aici, ca și în Etiopia, cafeaua a fost cunoscută din timpuri imemoriale, afirmaţie care nu poate fi contrazisă. Încă de timpuriu cafeneaua a devenit o instituție importantă în orașele mari. Persanii par să fi fost mult mai inteligenţi decât turcii în manipularea politică a problemei cafenelelor, și de aceea nu a fost nevoie să se comande suprimarea lor în Persia.
Soția lui Shah Abbas, observând că un mare număr de oameni au obiceiul de a se aduna și a face politică în principala cafenea din Ispahan, a numit un mollah – un profesor ecleziastic și prezentator al legii, să stea acolo permanent şi să distreze pe cei care frecventau localul cu istorioare frumoase din istorie, drept, și poezie. Fiind un om de mare înțelepciune și tact, acesta a evitat întrebările controversate despre stat, și așa politica a fost redusă la un rol secundar. El s-a dovedit un oaspete binevenit, și a fost simpatizat mult de către clienţii cafenelei. Acest exemplu a fost urmat în general şi de alte cafenele și, ca rezultat, tulburările au fost rare în cafenelele din Ispahan.
Adam Olearius (1599-1671), care a fost secretar la Ambasada Germaniei şi a călătorit în Turcia între 1633-1636, povestește despre cele mai mari digresiuni făcute în cafenelele persane “de poeți și istorici, care sunt așezați într- un scaun înalt, de unde lor ei fac discursuri și spun povești satirice, jucând în același timp, cu un mic băț, și folosind aceleași gesturi ca și jonglerii noştri și bărbații prestidigitatori din Anglia.”
La conferințe de la curte, în suita șahului erau întotdeauna văzuţi “kahvedjibachi,” sau “picurătorii de cafea.”
