Ion Pribeagu - Strofe strengare

[Българска страница]

http://ionpribeagu.blogspot.co.il/2010/10/ion-pribeagu-poezii.html

O aventura galanta

Într-o searã, pe la zece, 
N-a fost cald, dar nici prea rece, 
Am avut o aventurã, 
Nici cu Haike nici cu Surã, 
O conitã delicioasã, 
Nici urîtã, nici frumoasã, 
Si-am intrat cu ea în vorbã, 
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi astri, 
Nici cãprui, dar nici albastri, 
Gura dulce, zîmbitoare, 
Nici prea micã, nici prea mare, 
Sînii, douã rîndunele, 
Nici prea mari, nici mititele, 
Si vorbind cu ea în soaptã
Nici prostutã, nici desteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute, 
Nici încet, dar nici prea iute, 
Discutînd ca la Geneva, 
Nici de-Adam si nici de Eva.
Si-am ajuns la ea acasã, 
Nici prea’naltã, nici prea joasã, 
Locuintã minunatã, 
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea usoarã, 
Nici prea dulce, nici amarã, 
S-a început sã se dezbrace, 
Nici încolo, nici încoace, 
I-am sorbit formele toate, 
Nici din fatã, nici din spate, 
Pielea-i cu miros de nalbã, 
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subtiricã, 
Nici prea mare, nici prea micã, 
Brate albe, voluptoase, 
Nici subtiri, dar nici prea groase, 
Niste-îmbrãtisãri divine, 
Nici prea multe, nici putine, 
S-o sofa cu dungi banale, 
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã, 
Nici pe nas si nici pe gleznã, 
Bate cineva la use, 
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuse, 
Ci bãrbat-su, Smil din piatã, 
Nici cu cioc, nici cu mustatã, 
Dar cu un baston de mire, 
Nici prea gros, dar nici subtire.

Inimioara mea pustie, 
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece, 
Nici prea cald, dar nici prea rece, 
Si cînd mã rugam – Prea Sfinte, 
N-am fost prost, dar nici cuminte, 
Doamne, scoate-mã din ladã, 
Nici în curte, nici în stradã, 
Deodatã usa scapã, 
Nici se sparge, nici se crapã, 
Si stã Smil ca un sihastru, 
Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauti aici? – Mã întreabã, 
Nici în pripã, nici în grabã, 
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci astept, în tot minutul, 
Nici masina, nici serutul…
…Si au curs bastoane în mine, 
Nici prea multe, nici putine!

Restul n-are importantã, 
Nici spital, nici ambulantã, 
Stiu c-am stat trei luni jumate, 
Nici pe burtã, nici pe spate, 
De atunci mi-e viata rozã, 
Nici în versuri, nici în prozã, 
Si astept o aventurã, 
Ori cu Haike ori cu Surã.

Autoprotret

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o aluniţă imbecilă
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie fire creţe
Şi am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ
Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în minte
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare

De n-am la Academie jilţ
Şi n-am smaralde sau rubine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Lupte Greco-romane

Se plimbau Avram şi Leibu
Într-un bâlci cu panoramă
Cu menagerii, şi-n faţă
C-o mulţime de reclame

Şarpele boa-constrictor,
Armăsarul Ducipal,
Tot ce-i zugrăvit afară
Înăuntru-i natural.

Leoparzi, cămile, zebre,
Din Uruguai şi Iliş
Şi în faţa unui circus,
Am citi pe un afiş

500 de lire premiu
Va primi acela care,
Dacă într-un sfert de oră
Va putea să mă doboare

Iar pe podium HERCULE
Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte
Muşchiulos şi-nalt şi mare
Ca un taur, ca un munte.

- Eu , mă duc – a zis Avram ,
- Tot sunt eu băiat sărac.
Şi apoi 500 de lire
E o sumă nu e fleac!

- Eşti nebun?- exclama Leibu
Tu plăpând şi subţirel
Cum poţi să te iei la trântă
Cu o namilă ca el?

- Nu se ştie! Dacă ai şansă
Într-o clipă eşti salvat
Parcă mititelul David
Nu, la-nvins pe Goliat?

Şi s-a dus. Iată-i pe arenă
În chiloţi pe amândoi,
Ca un tanc este atletul
Iar Avram, ca un bârzoi.

După două-trei minute
Se încolăcesc vârtos
Se trântesc, se-nping de-a tumba
Şi se tăvălesc pe jos.

Nici Avram nu se lasă
Deşi spart, ghiontit şi rupt
Ba că este iar deasupra
Ba că iarăşi dedesubt.

Cam după un sfert de oră
Ca un trăsnet uriaş
Avramel e scos afară
Ca gunoiul pe făraş.

-Ce ţi-a trebuit Avrami?-
Leibu trist l-a întrebat
- Ştiu şi eu ?, Credeam că prinde
Ei şi cum s-a întâmplat?

- Cum stăteam covrig sub dânsul
Mototol, strivit, năuc
Mă gândeam ca să mă apăr
De unde dracu să-l apuc?

Şi, deodată, o minune!
Îi văd alea... alea două
Pe la noi li se spun altfel,
Dar aici, le zice ouă!

Şi, ştiind de la tăticu
Ce de-l strângi de ouă odată
Cade jos şi se întinde
Ca o cârpă leşinată.

Într-o clipă, ca un fulger
Mă înfig cu mâna-n ele...
- Ale mele sunteţi! , urlu –
Şi erau chiar ale mele!

Leac pentru tuse

Când boarea mişcă frunzele pe ram
Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte
La domnul doctor Blatt, intră Avram
Şi se plânge bietul că tuşeşte

- Îmi sparge pieptul doctore şi sudui
Mă încovoi din mijloc şi mă aprind
Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui
Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind.

Mi-am pus bazaleone şi comprese
Pahare şi grăsimi şi iod şi mac
Încă am spasme, şi tot mereu mai rece
Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac.

- Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singură reţină dimineaţa
Una la prânz şi alta pe-nserat
Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa

- Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam
De la bunicul meu, ce-a stat la ţară,
Cum că reţina-i bună – a spus Avram –
Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară!

-Da, dar Congresul Marei Societăţi 
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat reţinei calităţi
Cu efecte minune pentru tuse.

Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă
Că orice fleac e greu la început
Şi poimâine vii la mine, după masă.
Să te consult să văd de ţi-a trecut!

A treia zi la opt de dimineaţă
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pământiu şi tras la faţă 
Ţânându-se de pântec intră Avram.

- Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine?
(Încearcă domnul doctor să glumească)
- Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească...?

Jurideceste

Şi veniră din Craiova
Şi din Iaşi, din Roşiori
Toţi Juriştii, toţi maeştrii
Şi-ai dreptăţii slujitori.

Unii slabi, cu favorite
Alţii sluţi ca Tutankamon
Toţi cu tumori şi scripte
Să asiste la examen.

Sala-i plină de discipoli
Şi celebrităţi savante
Numai capete ilustre
Şi figuri interesante

Şi deodată Domn Profesor
Chel şi cu priviri absente
Se-adresează cu prestanţă 
Unei nostime studente.

- Cum e termenul juridic – 
Zise el zâmbind agale – 
Dacă eu aş pune mâna
Sub rochiţa dumitale?

Fata roşie ca macul
După o scurtă meditare
Îi răspunde:
- Este, maestre
Atentat la pudoare!

- Foarte bine! A spus maestrul, - 
Însă fi bună şi spune
Dacă dimineaţă, mi-ai face
Mie, această chestiune

Cum ar fi juridiceşte
Denumirea-n trei cuvinte
Şi răspunse domnişoara
- Profanare de morminte!


La masa falimentară

Din senin
O nenorocire mare,
A căzut vijelios 
Peste vechiul magazin
Chic Berlin
Herman Woiss et. David Gross
Au venit toţi creditorii
???
Mărfuri
Catifele şi dantele
Şi diverse cifre grele
În registre au găsit

Weiss se plimbă agitat
Şi din cap îşi smulge părul
Când constată adevărul
Că în curând, imediat
Fi-vor amândoi la fel
Gross şi el,
Declaraţi într-un moment
În stare de faliment.

- Nu înţelegi deloc momentul
Bate-n uşă falimentul
Neîndois
(Zice Herman Weiss lui Gross)

- Eu mă zbucium ca să scap
Şi îmi smulg părul din cap
Şi tu stai ca un baron
Cu mâinile băgate-n buzunar
La pantalon – 

- Îţi smulgi părul! Zise el – 
Dar de unde ştii matale
În acest moment de jale
Că nu fac şi eu la fel?