Cafenelele din Bucureștiul interbelic

[altmariusclassic]

June 9, 2015   Descoperă

http://www.turismistoric.ro/2015/06/cafenelele-din-bucurestiul-inte...

În cartea “ Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, Ioana Pârvulescu spunea că “ Bucureștiul interbelic  este acel loc de altădată, pe care prea puțini au avut norocul să-l zărească, să-l simtă și să se bucure de el. Acel București îl mai întâlnim acum doar în memorii, jurnale, reviste literare, almanahuri, înregistrări.”Cu alte cuvinte, recreăm un întreg oraș demult pierdut, din amintiri. Amintirile acelor oameni care au creat fără să fie conștienți, o epocă la care noi, cei de acum, oftăm cu încântare.

Cine mai stie acum că bucureștenii  acelor zile se puteau bucura și se puteau folosi  de lucruri de care și noi ne bucurăm și ne folosim în zilele noastre. Lucruri  aparent banale precum desenele animate, cafea la filtru, prezervative, cărți americane despre cum gândirea pozitivă îți poate îmbunătății, ca prin minune, viața, lame de ras Gillette, benzină Shell, teleschi la munte, cremă epilatoare Eva, ciocolată Suchard, meciuri de hochei internațional, joie de vivre.

Însă intrebarea este pe cine puteai întâlni din întâmplare pe străzile Bucureștiului, la teatru, într-o cafenea sau într-un parc.? Pe lângă oamenii obișnuiți al căror nume și chipuri nu le vom ști niciodată, mai sunt aceia care au reușit să rămână în memoria noastră, cel mai adesea prin talent. Aici vorbim despre Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Eugen Lovinescu, Mia Braia, Jean Moscopol, Miliția Pătrașcu, Ilarie Voronca, Mihail Şloim, Marta Păun, Sarina Pass, Iza Sion si mulți alții.

Bucureștiul interbelic era un loc al literaturii, al amorului, al cochetăriei în contrast cu băltoacele și noroiul de pe străzi . Afișe care te indemnau la tot pasul să citești, cluburi și reviste care abordau tema îndrăgostiților, dând sfaturi tinerilor și câte și mai câte.

“Din gazette, se poate afla că un cuplu de îndrăgostiți se sărută la fiecare 4 minute, că femeia întreabă, în medie la 10 minute, “Mă iubești?” și are trei-cinci crize de gelozie pe săptămână.”

Tudor Arghezi spunea că “nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psichologiei românești, mai exact bucureștene. Acela în care o femeie, ultra elegantă, fină, fragedă și parfumată traversează strada, prin noroi… E o poemă întreagă modul cum, distinsă, cochetează cu băltoacele.”

Se poate spune că bucureștenii  stiau sa trăiasca intens. Dar unde își petreceau acestia timpul liber? În parc, la plimbare pe boulevard, la cofetărie, la cinematograf, trebuie menționat că, în 1933, în București existau 50 de cinematografe si, nu în ultimul rând, la cafenea.

Cafeneaua are un loc aparte în inima vechiului București. Dacă alegi să te plimbi acum prin București,  abia dacă mai zărești o cafenea așa cum era ea odată. Cafenele de astăzi sunt reci și fără viață, un mediu nu  foarte atrăgător. Dar nu a fost așa întotdeauna.  A fost o perioadă în care cafeneaua era foarte apreciată și era destul de des aleasă ca loc de petrecere al timpului liber și nu numai.

Cafenele de la începutul secolului trecut aveau un aer aparte, o personalitate. Oferită, ce-i drept, de elita bucureșteană care se îngrămădea în aceste locuri pentru discuții aprinse, cafea și trabucuri.  Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici spune despre cafenele, că erau locul în care se desfăceau intrigile politice, se formau guverne, mai pe scurt, întreaga politică a țării se ținea aici.  Pentru cei care trăiesc în era vitezei și a internetului, poate părea puțin ciudat că a existat o vreme în care, una dintre cele mai mari plăceri, era aceea de a sta la taifas în jurul unei băuturi amare, dar aromate. Și că cel mai la moda loc era o cafenea și nu un club.

În acele vremuri erau câteva cafenele celebre frecventate de oameni celebri. Printre ele putem enumera Bulevard, High-life unde veneau adesea Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad. O altă cafenea celebra ar fi Kübler vizitată de Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork și Spätte. Terasa Otetelesanu unde își petreceau timpul liber Emil Gârleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Săulescu. Și, desigur, nemuritoarea cafenea Capșa care era cafeneaua rezervată protipendadei bucureștene, oamenilor politici și a ultimilor  boieri. Cafeneaua era, în aceea vreme, o adevarată instituție, un loc al oamenilor cu clasă, în special, care, din păcate, dispare o dată cu apariția bolșevismului. Timpul a trecut și, în locul cafenelelor, găsim acum alte lucruri, poate nu la fel de încântătoare.

În locul cafenelei Otetelesanu  găsim astăzi, Palatul telefoanelor. Câți dintre noi mai știm că acolo, în 1928, s-au cântat primele acorduri de jazz din România? La fel și cafeneaua Nestor, locul intelectualilor, care se afla vizavi de hotelul Hilton, nici ea numai există, fiind bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial. Toate aceste locuri frumoase, cu istorie, au încetat din viață, au încetat să mai existe. S-au pierdut, pur si simplu, în negura timpului de parcă nici nu ar fi existat vreodată.

Cafeneaua  interbelică era locul discuțiilor aprinse și înverșunate. Aroma cafelei, fumul care își făcea loc în aer în rotocoale cât mai generoase  printre cuvintele clienților dezlănțuiți de aflarea ultimelor articole citite în gazete, cuvinte, zgomot, vuiet, fum , mult fum și o cafea bună. Cam acestea sunt cuvintele ce pot contura, măcar pentru câteva clipe, atmosfera dintr-o cafenea bucureșteană în perioada interbelică.

Să privim puțin înspre Capșa care, în ciuda vitregiei timpului, a rezistat și o găsim tot acolo unde o găsea, spre exemplu, și Liviu Rebreanu. Poetul Virgil Carianopol spunea: “La Capșa se discuta politica la fel de mult ca despre bucătărie, patiserie sau amor. Capșa e central întregii societăți, al celor care fac parte din cele mai diverse cercuri, al adulterurilor secrete, al intrigilor diplomatice și al combinațiilor financiare. Apoi, la ora ceaiului, e rândul doamnelor din înalta societate și al atașaților de ambasade. Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei, care, fără nici o firmă literară, era totuși redacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire“.

Printre clienții fideli ai cafenelei îi regăsim pe Dan Barbilian (Ion Barbu), criticul Șerban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu sauIon Minulescu.

“Bucureștiul a fost când umil, când orgolios, când leneș, când întreprinzător, viteaz ori laș, strălucitor sau ponosit… Peste toate și la un loc, un oraș care a implinit ce-i mai bun sau mai rău într-un spațiu istoric, cultural, economic, spiritual…”(Bucurestiul Interbelic 1935, editura Tritonic)

Înacest ansamblu pestriț, își are loc și cafeneaua. Cafenele simple, cafenele selecte. Pentru oameni politici, pentru artiști și scriitori. Cafenele cu istorie sau cafenele de moment menite a fi uitate. Locuri în care se vorbește, se fumează, se cântă, se bea cafea. O adevarată lume construită pe idei și moduri de viață ce nu-și mai au locul în Bucureștiul de azi. Tot  ce ne mai rămâne este amintirea “micului Paris”, a frumoaselor sale cafenele și, bineînțeles, cafeaua care mereu va fi la fel.
Bibliografie:

1.      PÂRVULESCU, Ioana – Întoarcere în Bucureștiul interbelic;(eseu), Ed. Humanitas, București, 2003

2.      *** – Bucureștiul Interbelic 1935. București: editura Tritonic, 2009, 144 p.

3.      OCTAVIAN, Tudor; GEORGESCU, Mihai Petre – Bucureștiul Interbelic: Calea Victoriei