Când era bunica fată - preconcepţii şi umor de odinioară

[judit ionescu]

În anul 1942, la Editura ziarului "Universul" apărea ediţia a II-a a lucrării lui C. Cosco, CÂND ERA BUNICA FATĂ. Despre maestrul Cosco, jurnaliştii epocii spuneau că "s-a integrat marilor noştrii umorişi şi mai ales a ştiut să-şi păstreze pentru aceasta o puritate desâvârşită.

Amintirile dlui Cosco, acelea referitoare la copilărie, le-am parcurs cu tot înţeresul şi făceam o apropiere de pitoreştile amintiri ale lui Creangă. Oamenii mahalalelor şi-au găsit un interpret sincer şi de mare talent în persoana dlui Cosco" (Matei Alexandrescu "Seara" ).

Sâmbata se făcea pomană cu apă

Când era bunica fată este o carte despre povestea fiecăruia dintre străbunicii noştrii, despre o lume pe care astazi o idealizam si care fara îndoiala a avut partea sa pitoreasca, dar si amarul ei. Copilaria reprezinta momentul în care deschidem ochii si care ne ramâne în amintire.

"Ţânc de 5 - 6 ani. Vad vadul sacagiilor, pe unde este acum strada Belvedere, în dosul politiei. Sacagiii umbalu cu picioarele goale, cu pantalonii suflecati pâna la genunchi si cu mânecile camasii peste cot. Strigau în frantuzeste marfa: aria ooo! Ooo! (are apa!). Apa avea o culoare pamântie si ca s’o bei o bateai, o purificai cu piatra acra. Sâmbata, unii crestini faceau pomana cu apa. Sacagiul înfigea o lumânare pe saca si striga: <apa de pomana, de pomana apa>. De prin toate curtile, gospodinele alergau în ulita cu donite, cu tingiri, cu tot felul de vase si sacagiul scotea capacul sacalei, dadea drumul apei în donita lui si de acolo o rasturna miuitilor cari ziceau bogdaproste, sa fie de sufletul lui Cutarica."

Micul Paris era populat cu negustori ambulanti, farmecul comertului capitalei: sacagii, bragagii, negustorese tiganci cu papusoi fiert. Bragagiii, de asemenea, înfatisau pilde tragice de paza igienei publice. Neîmbaiati de pe vremea lui Crum, cel care i-au adus depe alte tarâmuri, purtau pe bratul stâng cosul cu acadele si cu praf, cu bigi-bigi si "gloante" prinse de hârtia de jurnal, cu care era asternut cosul; în dreapta era braga turbure, dar gustoasa, piscând la limba uneori si cu ghiata din balti pusa de-adreptul în donita cu alamuri.

Dealul Mitropoliei Faima si frumusetea unui Bucuresti idilic o faceau gradinile, iar Cosco vorbea în 1942 de Bucurestii de altadata. "Erau Giaferu, Gradina cu Cai, Rasca, Vila Regala, Stan  Aaranu, Vararu - pe la Biserica Sf. Nicolae din Tabaci. Acum însa gasesti parc unde vrei. Cum vezi ceva uluca verde si felinare la fel, un rând de zorele si un gratar cu mici, întelegi repede ca ai dat peste Parcul Mimozelor, de parcul Crizantemelor sau Parcul Azaleelor si al Prunusilor de China."

De Dealul Mitropoliei îl leaga pe autor amintiri dragi "pe deal, m-am refugiat ca sa-mi plâng sau sa-mi feresc ... valea proprie, mângâiata cu nuiaua de "domnu" Dumitrescu la scoala primara de preajma, Sfânta Ecaterina. Pe deal am visat ca o sa ajung mare tenor, fiindca aveam 4 luni ca altist în corul Mitropoliei, dirijat de Nae Banulescu. Acolo am vazut întâia oara pe Regele Carol I si pe Regina Elisabeta. Nu-mi piere nici acum din ochi tinuta martiala a Regelui si salutul lui sever; retin si acum figura Reginei care, în trecerea-I la Te Deum, rasfrângea atâta voiosie si atâta lumina.

Dar dealul a fost taiat "când dealul Mitropoliei a fost taiat, mi s-a taiat si mie, un moment respiratia. Din vale, am privit ani de zile dealul. Iluzia de mai mare am avut-o de aci. Pacaleala este desigur a mea, care nu stiam pe atunci ca exista si vârful Omu si vârful Everest si ca tocmai  ei cari nu vor privi dealul Mitropoliei, vor ajunge la culme, la Camera adica - deputati ori  ministri."

Depasind vârsta frageda a copilariei, pe dl. Cosco începe sa-l preocupe altceva decât dealurile si acadelele, mustariile, cârciumile de exemplu. Cârciumile lui mos Pascali, restaurantul "Iordache" din Covaci, "despre o cârciuma, s-ar zice, nu prea ai ce spune, desi George Radulescu  a scris Cele 30 de cârciumi si desi tocmai de acolo capeti spor de vorba. Dar Mos Pascali ori Gherghiceanu n-au fost cârciumari ca mai toti cârciumarii. Genul de cârciumari al lui Mos Pascali ori Gherghiceanu n-au fost cârciumari ca toti cârciumarii.

Genul de cârciumari al lui Mos Pascali a fost cu totul diferit si de aceea a ispitit câteva condee de literati si ziaristi, cari au scris despre originalitatea lui" .

Doctorii si babele

"Pentru lumea de alta data, medical era <domnu doftor>, nu caacum, cu intimitate: doctore. Copiii îi ziceau nenea doftoru. <Domnu doftor>, anuntat cu o zi înainte, venea la vizita. Iarna doctorul avea neaparat blana, dar atât iarna, cât si vara purta joben. Nu venea niciodata pe jos, discipolul lui Esculap. Nici nu însemna ca e doctor daca nu avea cupeu si vizitiu cu joben pe capra... Doctorul te asculta, te pipaia, te punea sa respiri (fara analize, dar uneori nu ghicea unde ai racila. Atunci intervenea o concurenta. Sareau vecinele cu gura si chemai pe baba Floarea. Baba lua un ou când erai racit, îl spargea, te desbracai si limba galbenusul pe spinare: unde se risipea galbenusul, acolo era punctul nevralgic, acolo era buba. Doctorita empirica declara ca esti "cobza" si urna tratamentul: te tragea pâna îti frângea oasele cu rachiu de drojdie si untdelemn si îti dadea ad libitum vin fiert cu zahar si pipe, cu scortisoara si cu ... sânge de noua frati. Dupa ce te ameteai bine, a doua zi te sculai ... treaz.

Ceata lui Baboi

Cosco citea la Academie reviste umoristice din trecut, concluzionând "românul are în sânge, e în firea lui sa glumeasca, sa ironizeze, sa râda" . Fiecare vreme cu râsul ei. Luptele politice az dat prilej odinioara mai ales satirei. Satira aceasta mergea foarte des la defaimare sau curata insulta.

Revistele de altadata pentru Cosco era Ciulinul, aparuta 1883, care-i combatea pe C.A. Rosetti si Ion Bratianu. Apoi în 1866 aparea Ghimpele, fondat de Toma I. Stoenescu. Toti stiti, amici lectori ca "Ghimpele" nici nu sfâsie, nici nu raneste. Ghimpele înteapa, desteapta spiritul si îndreapta moravurile. Este adevarat ca pe ici pe colo, cei înghimpati essala câte un of" .

Un alt creator de reviste satirice amintit de Cosco era Nae Orasanu, "un satiric al cancanurilor politice, un condei care encajea pe cei cu pacate dintre politicieni".

Acesta a publicat o multime de reviste: Sarsaila, Daracul, Urzicatorul, Nichipercea, Calcavura. Orasanu era prezentat ca un personaj care n-a facut politica "dar înclina mai mult spre conservatori, pe cari i numea albi, iar pe liberali rosii sau ceata lui Baboi (Baboi era un agent electoral care putea sa rabde toate ciomegele dela un local de vot). A fost functionar al R.M.S., dar a fost concediat repede pentru o petitie în versuri care ... a displacut. Cam în aceleasi conditii a plecat si dela <Monitorul Oficial>. Lui i se datoreste faima de pe vremuri a restaurantului Iordache Ionescu, fost Covaci, pentru parodierea listelor de mâncare. Toata  lumea când cerea o tuica, striga <Sa vie o idee!>, "o ciorba de stomac" si altele."

Apoi au aparut revistele Moftul român, creat de marele Caragiale, ajutat Tony Bacalbasa, de dl Urechila si de George Ranetti. Apoi Mos Teaca, revista lui Anton Bacalbasa si Furnica" .

Sursa:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/c-nd-era-bunica...