Filosofii antichitatii (10): Seneca

[altmariusconcurs]

Fericirea are în sine binele desăvîrşit, mai presus de care nu există nimic; iar dacă aşa este, fericirea este deplină. Dacă viaţa zeilor nu are nimic mai măreţ şi mai bun, dacă viaţa fericită este totuna cu viaţa divină, ea se află în punctul cel mai înalt, faţă de care nu se poate înălţa mai presus. De altfel, dacă fericirea nu are nevoie de nimic altceva, orice fericire este desăvîrşită în sine şi, în acelaşi timp, este şi fericită, şi cea mai fericită. Te îndoieşti oare că fericirea este binele desăvîrşit? Şi atunci cel care deţine binele desăvîrşit este fericit în chip desăvîrşit. Binele desăvîrşit nu primeşte pe lîngă sine adăugiri, pentru că nu există nimic mai presus de desăvîrşire; în acelaşi fel, nici fericirea nu primeşte pe lîngă sine ceva în plus, iar fericirea nu există fără binele desăvîrşit. Căci dacă te gîndeşti că cineva este mai fericit, te vei gîndi şi că unul este cu mult mai fericit; vei face nesfîrşite deosebiri înăuntrul binelui desăvîrşit – numai că eu înţeleg prin binele desăvîrşit ceva ce nu are trepte mai presus de sine. 

Dacă cineva este mai puţin fericit decît altul, nu înseamnă că cel dintîi ar prefera să trăiască viaţa altuia mai degrabă decît pe-a sa; căci omul fericit nu preferă nimic în locul vieţii sale. Amîndouă situaţiile sînt greu de imaginat: şi că pentru omul fericit ar fi ceva de preferat în locul stării lui, şi că nu ar prefera o stare mai bună decît a sa. Cu cît cineva este mai înţelept, cu atît mai mult va avea privirile aţintite înspre mai bine şi va dori să-l urmeze cu orice chip. Cum să fie însă fericit cel care poate avea încă dorinţe – ba, mai mult: trebuie să aibă încă dorinţe? Îţi voi desluşi sursa acestei erori: ei nu ştiu că viaţa fericită este una singură. 

Calitatea ei – nu măreţia – o aşază în situaţia cea mai bună; de aceea este totuna dacă e lungă ori scurtă, dacă e amplă ori strîmtă, desfăşurată în locuri multe şi felurite ori restrînsă într-unul singur. Cine o preţuieşte după numere şi după unităţi de măsură şi părţi componente, o văduveşte de ceea ce îi este propriu. Ce anume este propriu unei vieţi fericite? Faptul că este deplină. După mine, singurul scop al mîncatului şi al băutului este să te saturi. Unul mănîncă mai mult, altul, mai puţin: ce importanţă are? S-au săturat amîndoi. Unul bea mai mult, altul, mai puţin: ce importanţă are? Niciunul din ei nu este însetat. Unul a trăit ani mai mulţi, altul, mai puţini: nu are nicio importanţă, dacă anii numeroşi ai vieţii l-au făcut fericit tot atît cît l-au făcut pe acesta anii cei puţini. Omul acela despre care tu spui că este mai puţin fericit de fapt nu este fericit: definirea aceasta nu poate fi micşorată. Ramîi cu bine.

Seneca