altmarius

cultură şi spiritualitate

uricele şi iscusinţele limbii:
Oare de Andrei Ionescu

Despre adverbul interogativ oare dicţionarele ne asigură că provine din lat. volet, care este un „uric” plauzibil, dat fiind că verbul volo, velle, volui (a voi, a dori, a avea de gând) tocmai asta vrea să spună: că ceva e posibil sau nu, că e pe cale să se înfăptuiască sau nu, prin urmare „întăreşte valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziţii”, potrivit definiţiei din DEX. 
La Guţu întâlnim câteva situaţii şi expresii în acord cu această evoluţie perfect verosimilă: num quid vis? = mai vrei oare ceva? (mai vrei să-mi spui ceva?) şi numquid aliud me vis? = mai ai să-mi spui ceva? Ba mai mult, la Cicero găsim asocierea lui volo cu adverbul interogativ enclitic ne (oare, oare nu, nu cumva): visne hoc primum videamus? = vrei să vedem mai întâi acest lucru? 
Este, desigur, acest volet un etimon acceptabil şi real (adevărat) pentru oare. Nu cumva, însă, este doar unul dintre „uricele” cuvântului românesc, căruia îi putem găsi, tot în latină, şi alte izvoare. Am avea de a face cu o situaţie des întâlnită, anume etimologia multiplă, de care s-a ocupat la noi cu precădere Al. Graur. Nu e cazul să stabilim ponderea fiecăruia dintre cuvintele-etimon în astfel de situaţii de confluenţă, dar semnalarea lor ar putea ajuta, fără îndoială, la cartografierea bazinului hidrografic al cuvântului rezultat prin aducţiune. 
Ei bine, cuvântul pe care-l propunem astăzi, în confluenţă cu volet, este adverbul latin vere, care înseamnă: 1. Cu dreptate, pe drept; 2. (cel mai adesea) cu adevărat, realmente şi 3. cum se cuvine. 
Modul în care s-a ajuns, aparent paradoxal, de la „într-adevăr” la „oare” cred că s-ar putea explica apelând la contextele în care incertitudinea aşa-zicând obiectivă a unei situaţii contradictorii din realitate este ascunsă de cel care vrea să ne asigure că lucrurile stau aşa cum spune el, iar interlocutorul său, prevenit de această insistenţă suspectă, începe să se îndoiască de adevărul afirmaţiei. Şi nu e neapărat vorba de rea-credinţă, ci poate fi la mijloc la fel de bine încercarea de a se convinge pe sine însuşi a celui care afirmă ceva având totuşi o umbră de îndoială asupra spuselor sale. 
Iată câteva exemple, luate, ca de obicei, din Sfânta Scriptură, pe care o socotim, din motive expuse mai demult, principala sursă textuală a limbii române. În Numeri, cap. 16, Pedeapsa răzvrătiţilor, evreii care şiau pierdut răbdarea şi încep să se clatine în credinţă îl năpădesc pe Moise cu o serie de întrebări retorice: „Dusune- ai tu oare (revera induxisti nos) în ţara unde curge lapte şi miere şi datune- ai tu oare în stăpânire ţarinile şi viile ei? Vrei să scoţi ochii oamenilor acestora? Nu mergem !” (16,14). 
Tot în Numeri ne întâmpină trecerea de la registrul aseverativ la cel dubitativ, firească în măsura în care adevărul însuşi e îndoielnic: „Israelul va zice: Aceste necazuri nu mi-au ajuns ele oare (Vere, quia non este Deus mecum) pentru că nu este Domnul Dumnezeul meu în mijlocul meu?” 
De asemenea, în III Regi: „Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ?” (8,27), unde sunt alăturate, cum vedem, cele două sensuri: latinescul vere şi românescul oare,acesta din urmă provenit din încrucişarea semantică a cuvintelor vere („cu adevărat”) şi ne („oare”), prezente amândouă în versiunea latină a acestui verset: Egone putandum est quod vere Deus habitet super terram?” 
De asemenea, în Daniel, cap. 2. Visul regelui tâlcuit de Daniel: „Oare eşti în stare să-mi spui visul?” – Putasne vere potes mihi indicare somnium? (2,26) şi în cap. 3. Chipul cel de aur şi cei trei tineri în cuptorul de foc, după ce caldeii îi pârăsc la rege pe iudei, iar Nabucodonosor e silit să-i ia la întrebări: „Este oare adevărat (verene) că voi nu slujiţi dumnezeului meu şi chipului de aur pe care l-am aşezat şi nu-i cădeţi la pământ cu rugăciuni?” (3,14). 
În sfârşit, întrebarea aceasta (Este oare adevărat?) e în mod latent prezentă şi în Noul Testament, suscitată de taina învierii, pentru mulţi o adevărată piatră de poticnire care-i face să bănuiască şi să vadă sub fiecare afirmaţie emfatică exprimată prin adverbul latin vere („într-adevăr” ), asociat adesea cu adverbul interogativ ne („oare”), ascunzându-se o îndoială, exprimabilă cu ajutorul adverbului interogativ românesc oare. 
Şi nu numai taina învierii, ci şi îndoita natură a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, suscită întrebări angoasante chiar din partea ucenicilor: „Oare cine iaste acesta, că şi vântu şi marea ascultară pre el?” (a. 1648) 
În încheiere, un exemplu din Eminescu, care nu putea să nu simtă „înţelepciunea” limbii şi să nu surprindă înrudirea lui oare cu adevărul (vere): „Oare ochii ei o mint/sau aievea-i, adevăru-i”? 

Vizualizări: 79

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor