Psihopatul de alături. Cum să-l recunoşti şi să te aperi de el – Martha Stout

[altmariusistoric2]

Salut! Îți oferim doza zilnică Bibliocărți.com

---

Psihopatul de alături. Cum să-l recunoşti şi să te aperi de el – Ma... Posted: 20 Feb 2014 10:00 AM PST „Aproximativ un individ din douăzeci şi cinci este psihopat, ceea ce înseamnă, în esenţă, că nu are conştiinţă. (…) Fără cea mai mică tresărire de vinovăţie sau de remuşcare, o persoană din 25 poate face absolut orice.“ Este afirmaţia şocantă a Marthei Stout, autoarea volumuluiPsihopatul de alături. Cum să-l recunoşti şi să te aperi de el. Întrebarea care urmează este firească: ştim să recunoaştem un psihopat şi să ne apărăm de acesta? Martha Stout este psiholog clinician şi a predat la Harvard Medical School timp de peste 25 de ani. A scris numeroase articole şi cărţi de profil, printre care The Myth of Sanity şi The Paranoia Switch. Am văzut volumul Psihopatul de alături, apărut la Editura Trei, cu câteva luni în urmă. Mi-a stârnit curiozitatea, dar abia acum câteva zile am intrat în posesia cărţii, părându-mi-se un subiect demn de interes. Adică, nu degeaba se spune că trăim într-o lume nebună… Volumul mi-a plăcut enorm şi mi-a dat fiori pe şira spinării, mai ceva ca o ecranizare după Stephen King. Stout este un psihoterapeut care a avut adesea de-a face cu victime ale unor psihopaţi care le-au dat viaţa peste cap şi le-au zdruncinat încrederea în sine şi în oameni, iar experienţa ei substanţială mă face să iau cât se poate de în serios informaţiile şi avertizările ei. Iar asta cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce înaintam cu lectura, îmi dădeam seama că am avut de-a face cu un sociopat adevărat, iar asta pe o perioadă destul de lungă de timp. Majoritatea îşi închipuie un psihopat drept un nebun periculos, gata să dea iama în oameni nevinovaţi, şi care se ascunde undeva, într-un bârlog întunecos şi înspăimântător. Dar adevărul e altul. De fapt, o mică parte dintre psihopaţi sunt violenţi la modul cel mai explicit. Majoritatea sunt sociopaţi şi trăiesc printre noi, pot fi văzuţi în fiecare zi. Cu identificarea lor e o altă poveste… Care sunt caracteristicile unui sociopat (sau, dacă vreţi, ale unui psihopat)? Stout explică: o persoană poate fi considerată sociopată atunci când are cel puţin trei dintre următoarele 7 trăsături: Eşec în a se conforma normelor sociale. Ipocrizie şi caracter manipulativ. Impulsivitate, eşec în a planifica în perspectivă. Nervozitate, agresivitate. Nepăsare faţă de siguranţa sa sau a celorlalţi. Lipsă de consecvenţă a responsabilităţii. Lipsa remuşcărilor după ce a rănit, maltratat sau jefuit alte persoane. Un sociopat nu are conştiinţă şi nu gândeşte deloc aşa cum ar gândi o persoană normală, dotată cu simţul responsabilităţii. Sunt incapabili de empatie şi nu pot simţi iubire şi crea legături afective. În schimb, ştiu foarte bine să se folosească de sentimentele altora în propriul avantaj. Sunt manipulativi şi joacă la perfecţie roluri sociale, mimând sentimente autentice. Unii sunt în poziţii de conducere, mici manageri sau mari oameni de afaceri şi adoră să aibă subordonaţi pe care să-i intimideze şi să-i domine, doar de dragul de a o face. Nu e greu de înţeles că, dacă ai un coleg de birou – sau, mai rău, un şef – sociopat, viaţa ta poate derapa foarte repede către un adevărat calvar! E foarte posibil ca fiul sau fiica ta să împartă sala de clasă cu un sociopat în devenire, care nu va ezita să îl chinuie şi să-l traumatizeze. Alţi psihopaţi consideră că anumite persoane posedă ceva pe nedrept (de exemplu, sunt mai inteligente, mai populare) şi hotărăsc să se răzbune, cu toate că respectivul nu le-a făcut niciodată vreun rău. Prin urmare, oricine se poate trezi din senin că este ţinta unui astfel de om. O parte sunt pasivi şi nu au cine ştie ce scopuri în viaţă. Nu vor decât să trăiască pe spinarea altora, fără să muncească. Iar în acest scop, nu ezită să le stârnească mila. De altfel, Martha Stout atrage atenţia asupra strategiei de solicitare a milei, care anunţă adesea un comportament sociopat: „Când hotărăşti în cine să ai încredere, ţine minte că amestecul de comportament permanent negativ sau sfruntat de inadecvat cu momente frecvente de solicitare a milei este cel mai bun semn de avertizare pe care îl vei primi din partea unei persoane fără conştiinţă“. Din păcate, psihopatia nu se poate trata. În loc să ne axăm pe vindecarea unor astfel de personalităţi antisociale, cel mai sănătos este să învăţăm să-i identificăm şi să ne apărăm de ei. Iar un asemenea demers poate fi mai complicat decât v-aţi fi aşteptat. Mi s-a părut frapant avertismentul că sociopaţii sunt greu de recunoscut ca atare. Pentru că mintea normală este atât de diferită de mintea unui sociopat, persoanelor decente le vine extraordinar de greu să creadă că cineva ar putea minţi şi înşela sistematic, manipulând sentimente şi vieţi. Pur şi simplu nu putem concepe un comportament atât de aberant. Aşa că, atunci când simţim instinctual că ceva nu este în regulă cu un om, când suntem martori la anumite comportamente care dau de gândit, preferăm să ne spunem că ni se pare, că de fapt exagerăm. Ne punem la îndoială propria judecată, iar acest aspect mi se pare una dintre cele mai perverse efecte ale naturii sociopate. Aşa cum demonstrează Martha Stout, însăşi societatea în care trăim, educaţia care ni se dă şi felul în care suntem condiţionaţi social ne fac vulnerabili în faţa celor lipsiţi de scrupule şi de conştiinţă. Autoarea aduce în discuţie faimosul experiment al lui Stanley Milgram asupra obedienţei în faţa autorităţii, efectuat în anii 1961-1962. (Puteţi viziona un rezumat al acestui experiment aici) Milgram era profesor de psihologie socială la Yale şi a dorit să investigheze de ce, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, oameni până atunci decenţi, cu o existenţă normală, au fost în stare să tortureze fiinţe umane. Subiecţii erau oameni obişnuiţi, din categorii sociale variate, care credeau că participă la un experiment despre învăţare şi pedeapsă; la îndemnul unui presupus om de ştiinţă, în halat alb, erau făcuţi să creadă că adminstrează şocuri electrice unei persoane aflate în altă încăpere, iar intensitatea şocurilor creştea pe măsură ce „elevul“ greşea răspunsul. (Am văzut un documentar pe Discovery care aborda acest experiment, şi vă asigur că e absolut fascinant şi înfiorător, deopotrivă) Aşa cum a descoperit Milgram în urma experimentului său, în proporţie foarte mare, oamenii se supun unei autorităţi căreia îi sunt subordonate, chiar dacă imperativele acesteia încarcă flagrant principiile morale. Din păcate, cel mai adesea ne lăsăm influenţaţi de etichete, de roluri sociale („Doar este preot, n-ar putea face aşa ceva“), şi punem semnul egal între rolul social sau profesional îndeplinit de cineva şi caracterul său moral. Iar asta poate duce la negarea realităţii, la ignorarea indiciilor care ar putea demasca o natură sociopată, vicioasă. Dacă un bărbat este tată, asta nu înseamnă automat că este un tată bun sau că are drept de viaţă şi de moarte asupra copilului său. Iar ştirile de la ora 17.00 ne confirmă acest lucru în fiecare zi. Martha Stout atrage atenţia: „Ne creştem copiii, mai ales fetele, în spiritul ignorării propriilor reacţii spontane – le învăţăm să nu zguduie ambarcaţiunea socială (…) O parte a conştiinţei sănătoase înseamnă capacitatea de a opune rezistenţă celor lipsiţi de conştiinţă. Atunci când îţi înveţi fiica, explicit sau prin respingere pasivă, că trebuie să îşi ignore revolta, că trebuie să fie amabilă şi să accepte să nu se apere, pe ea sau pe alţii… nu îi întăreşti simţul prosocial, ci i-l deteriorezi. (…) A ţintui copiii într-o obedienţă reflexă, fără a pune întrebări, înseamnă a bate un cal care este deja pe jumătate mort.“ Sper că de acum înainte veţi evita să gândiţi în maniera „E învăţător/medic/avocat, deci ştie mai bine ce are de făcut, chiar dacă metodele lui par dure“. Odată ce i-am identificat, ajungem şi la metodele de apărare împotriva sociopaţilor. Stout prezintă 13 metode de apărare, însă le menţionez doar pe cele două care mi-au rămas în minte: evitaţi orice contact cu naturile sociopate. Dacă nu este posibil să îi evitaţi complet, asiguraţi-vă că faceţi tot posibilul să nu vă aflaţi în preajma lor prea des. Şi, la fel de important, nu vă temeţi să contestaţi autoritatea atunci când intuiţia sau alte indicii vă asigură că ceva este în neregulă. Volumul Marthei Stout este cât se poate de util pentru oricare dintre noi. Trăim într-o societate agresivă, concurenţială, care încurajează adesea comportamentele lipsite de scrupule în favoarea succesului, prosperităţii, popularităţii. Dar trebuie să ne trezim cât mai repede, să tragem linie şi să punem piciorul în prag atunci când viaţa emoţională, psihică şi integritatea fizică a semenilor noştri sunt ameninţate. Îți urăm lectură plăcută și, dacă ți-a plăcut recenzia cărții şi vrei ca şi alţii să ştie cum să se ferească de psihopaţi, distribuie pe rețele sociale folosindu-te de butoanele de share de mai jos. Ne-ar plăcea să ne spui într-un comentariu care este părerea ta despre carte.