Situri satesti cu biserici fortificate in Transilvania > Calnic > Istoric

[altmariusconcurs]

Situri satesti cu biserici fortificate in Transilvania > Calnic > Istoric  Istoric    Înzestrat “pe veci şi nestrămutat” în 1269 cu “moşii întinse” în urma serviciilor aduse coregentului Ştefan al V-lea, în conflictul cu tatăl său, regele Bella al IV-lea, comitele Chyl de Villa Kalnuk a ordonat ridicarea unei puternice cetăţi. Dacă la început, în a doua jumătate a secolului XIII cetatea formată din donjonul masiv şi o clădire de formă rectangulară, înconjurată de o centură de ziduri de formă ovală, era destinată să protejeze bunurile şi familia Chyl (Kelling), după 1430 ea a fost cumpărată de obştea sătească de la un descendent al familiei Kelling, Ioan Gereb din Vingrad, devenind cetate ţărănească. Noii proprietari adaptează fortificaţia propriilor lor nevoi, aducând numeroase completări sau modificări. Astfel, donjonul a fost supraînălţat cu două nivele ajungând la o înălţime de peste 20 m, a fost ridicată capela pe locul fostei clădiri de plan rectangular din prima etapă, iar pe interiorul centurii de ziduri au fost adosate cămări pe mai multe nivele, care trebuiau să servească drept locuinţe de refugiu în caz de pericol. O a doua centură de ziduri a fost ridicată după jumătatea secolului XVI-lea, iar traseul acesteia urma marginea şanţului de apărare aferent primei centuri. Accesul în cetate se făcea prin dubla intrare practicată în cele două incinte de ziduri, protejate de sistemul defensiv albarbacanei, care se păstrează mare parte şi azi (o galerie fortificată realizată din două ziduri paralele, cu metereze sus, de pe care se putea supraveghea cu arme de foc atât partea dinspre şanţuri cât şi exteriorul centurilor de ziduri). Un nou şanţ de apărare a fost plasat pe exteriorul centurii a două ziduri, respectând traseul acestora, dar astăzi acesta este în mare parte umplut cu pământ. Începând cu secolul XVII, cămările ridicate la interior sunt folosite tot mai mult ca depozite permanente ale comunităţii, iar turnul de sud-est a fost transformat în „turnul cărnii”(Fleischerturn). Tot acum au fost construite mai multe camere pentru paznici în interiorul incintei. Cetatea a fost părăsită începând cu secolul XIX, la sfârşitul căruia devine mai mult o ruină care stârnea interesul călătorilor, în această perioadă atribuindu-i-se probabil, şi apelativul de „turnul Siegfried” dat donjonului vechi al cetăţii, în spiritul curentului romantic al epocii.            Ajunsă în stare de ruină, cetatea Câlnicului a fost restaurată în perioada 1962-1964, fiind puse în valoare etapele de evoluţie ale ansamblului fortificat, iar din anii ’90 ai secolului XX fundaţia Ars Transilvaniae se ocupă de întreţinerea şi administrarea acestui ansamblu protejat şi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.    Reproducere a informatiei turistice aflate la intrarea monumentului. Bibliografie: Radu Heitel Cetatea din Câlnic, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968