Seara a IX-a: SURPRIZE - continuare

[Croitoru Grigorie]

Toţi au rămas stană de piatră. Codrin şi Dragu nu se aşteptau s-o vadă acolo, fiind siguri că a fugit, că judele nu ştie nimic. Iar ceilalţi, în afară de Donc, nici nu ştiau de existenţa ei. Un timp, nimeni nu zice nimic. Tot ea rupe tăcerea:
- Ce, aţi amuţit? Sunt eu în carne şi oase. Şi tot în carne şi oase, întreagă şi nevătămată mă voi întoarce la ai mei. Să facem cunoştinţă. Eu sunt Ana. Pe Dragu îl cunosc, Codrin mi-a salvat viaţa, Donc era să crape şi el lângă cal, căutându-l pe Vlad şi pe ai săi. El este Dacian, a venit cu grupul celor şase, iar tu eşti Flora. Despre fiecare ştiu foarte multe lucruri, căci noaptea trecută n-am închis ochii.Toată noaptea mi-a povestit Codrin despre el şi despre voi. Auziţi, Donc şi Flora? Să nu vă închipuiţi cumva că am să mă întorc acasă. Gata, am terminat. Înţelegeţi-vă, căci greul cade pe voi. Eu mă retrag lângă pajul meu.
Şocul apariţiei ei se risipea încet, astfel încât, după un timp, cei prezenţi au revenit la subiectul care-i interesa pe toţi:
- Spune tu, Donc, ce-au hotărât Vlad şi Doru!
- Excelenţa sa judele a promis ajutor şi l-a oprit pe Codrin să-i conducă pe cei ce vor veni încoace. Aici, drumul a fost ţinut sub observaţie tot timpul, zi şi noapte. Când am ajuns noi, ne-au ieşit în cale şi ne-au schimbat drumul. Ei cunosc bine muntele şi ne duc pe cărări de ei ştiute şi bătute, scurtând drumul. Vă rugăm şi pe voi să vă lăsaţi în seama lor. Intraţi în sat, vă odihniţi cât consideraţi necesar, hrăniţi caii şi se odihnesc şi ei, după care porniţi pe unde vă duc aceşti oameni minunaţi. Între timp, poate sosesc şi carele. Dacian va trimte o ştafetă imediat să-i ajungă din urmă şi să le dea vestea sosirii voastre. De sus, din vârful muntelui vor suna buciumul cum ştiu ei. Principalul este să nu întreprindem nimic până ajungem noi. Cu luptătorii lor, cu ai noştri şi cu voi trebuie să fie nebuni să se împotrivească.
- Aşa vom face, aprobă Dragu. Avem nevoie şi de odihnă, şi de hrană.
- Atunci, luaţi-o după noi!
Dacian îl ia pe Dragu şi pornesc înainte. Donc, Codrin, Flora şi Prinţesa formează grupul celor care ştiau că Almada se ascunde sub înfăţişarea aceea a tânărului cu căciulă, mască şi cojocel.
- Prinţeso, nu trecu o zi de când îmi promiseşi să nu mai faci prostii!
- Poate că nu fuseşi atentă, Almada, dar adăugai imediat că nici nu visezi tu cât de repede ne vom revedea. Şi iată-ne împreună. Puteam eu să stau şi să nu-i cunosc pe Flora şi pe Dacian al ei, despre care mi-ai vorbit aşa de frumos? Nu puteam! Puteam eu să nu fiu prezentă când te vei întâlni cu Vlad şi-ţi vei da jos masca? Nu puteam. Eu vreau să-ţi dau jos masca, Almada, Auzi? Sau când va fi ciocnirea cu barbarii? Şi cine ştie ce surprize vor mai fi? Puteam? Nu, surioară! Eu gândii că mă auzişi când strigai "Hai, Codrin", când te întrecuşi cu Dragu. Să ştii că este băiat bun, puţin cam îngâmfat, dar te poţi baza pe cuvântul lui. Şi este meşter în luptă. Nu ştie să dea înapoi. Face cărare printre duşmani.
Ana povesteşte despre întrecerea dintre cei doi la care asistase. Prinţesa este luată în primire de Flora şi nimeni nu se întreabă de ce, cum nu se întreabă de ce îl iau cu ele pe tânărul mascat. Intră în sat. Tinerilor le place aşezarea şi o spun fără ezitare. Grpuri-grupuri se aşază la masă după ce se asigură că au şi caii ce mânca. Pe la miezul nopţii, se dă deşteptarea. Dragu ordonă plecarea. Călăuze erau Dacian şi alţi voinici. Ca să meargă mai uşor şi mai repede, se împart în grupuri mai mici şi urmează căi diferite,urmând să se întâlnească într-un anumit loc, de unde se vor uni.
Nici Flora nu rămâne acasă, motivând că Prinţesa se va simţi mult mai bine dacă va mai fi o fată cu ea.Şi, fiindcă Dacian era ocupat, doreşte să le fie aproape Donc, prieten cu Codrin. Amândoi vor putea avea grijă de două fete. Astfel, se strâng la un loc cei patru care erau deţinătorii secretului privindu-l pe Codrin.
- Eu voi fi călăuza voastră, zice Flora.
- Cunoşti cărările bine, Flora?
- Dacă le cunosc? O să vezi, Donc, şi o să apreciezi. Vă ţineţi numai după mine şi vom ajunge înaintea lor la locul de întâlnire.
Drumul a fost parcurs fără incidente. La locul de întâlnire, găsesc pe Doru, pe Vlad şi încă trei tineri pe care Codrin nu-i cunoştea. Nici Donc. Cum îl vede Prinţesa pe Vlad, şi fuge la el.
- Vlad, mă mai cunoşti?
- Prinţeso, cum aş putea să uit? Ai fost singura fiinţă care a crezut în nevinovăţia mea şi te-ai pus chezaş pentru un necunoscut. Dar ce cauţi tu aici? Nu ţi-a spus nimeni cât este de periculos?
- Am venit să-ţi aduc vestea cea bună, s-o afli din gura mea: nu eşti vinovat, iar eu îţi cer iertare în numele tatălui meu. Şi am mai venit să fiu martoră la un moment despre care nu-ţi pot spune nimic. Să nu te temi pentru mine, că am nişte apărători cum nu se mai găsesc pe pământul ăsta. Pe Donc, prietenul şi vecinul tău, îl cunoşti, pe tânărul ăla mascat nu-l cunoşti, dar îl vei cunoaşte, pe Flora, iubita lui Dacian, pe Doru, pe Dragu şi pe toţi aceşti tineri.
- Eşti nemaipomenită, Ana! Dacă n-aş avea inima atrofiată şi aş fi de rangul tău, te-aş iubi, Prinţeso, până la moarte!
- Nu rangul meu te împiedică să mă iubeşti, ci iubirea pe care ţi-o înăbuşi ca un prost şi nu mai crezi în ea. Şi de-aia sunt aici, să te văd când îţi vei regăsi iubirea, bunule Vlad!
- Ana, să-i lăsăm pe tineri să se sfătuiască, intervine Flora.
- Îi las, Flora, dar trebuia să-i răspund lui Vlad.
Revine în grupul ei. Căpeteniile se retrag să se sfătuiască: Vlad, Doru, Dragu. Doru le propune să participe şi Donc, şi tânărul mascat..
După ce se sfătuiesc, Dragu îşi orânduieşte luptătorii în cinci grupe. Conduse de câte o călăuză, grupele se îndreaptă spre locurile stabilita. Nu se luminase bine de ziuă şi toţi erau pe poziţii. Barbarii nu intraseră în case. Îşi instalaseră corturile şi dormeau în ele. Văzând că satul este pustiu, neglijaseră paza total. În mijlocul taberei de corturi, era cel mare al căpeteniei. Ar fi putut să atace tinerii, dar nu voiau să rişte viaţa niciunuia dintre ei. Aşa că au hotărât să le ceară să părăsească locurile acestea şi le vor cruţa vieţile.
Se duc căpeteniile Vlad, Doru, Dragu, Donc şi Codrin. Călare, pe uliţa aşezării se îndreaptă spre cortul căpeteniei. Sunt opriţi şi întrebaţi ce vor.
- Satul acesta este al nostru. Vrem să stăm de vorbă cu căpetenia voastră.
- Staţi pe loc!