Seara a IX-a: SURPRIZE - continuare

[Croitoru Grigorie]

Au plecat îngrijoraţi. De funie de nisip nu mai auziseră. Cum să împleteşti nisipul? Ştiau face funii din diverse materiale , răsucite, împletite în trei, în cinci, în şase, în nouă şi chiar în douăsprezene. Dar din nisip? Nu mai auziseră!
Gândul lui Vlad era însă în altă parte. Pe barbari îi puteau alunga şi prin luptă, dar mulţi dintre ei îşi pierdeau viaţa sau rămâneau schilodiţi pe viaţă. Şi ce tineri şi frumoşi erau! Dacă vor putea evita lupta, ar fi bine. Să mai aştepta, să se mai gândească, poate le vine vreo idee. Vlad se duce la Donc. Acolo erau Prinţesa, Flora şi Dacian. Continuau să se bucure de izbândă. Vlad este primit ca un învingător. Era însă trist, trist, se vedea de pe lună, cum zice Prinţesa.
- Ce-i, Vlade? Se vede de pe lună că ţi s-au înecat corăbiile. Nu te bucuri cu noi?
- Ba mă bucur, Ana, dar e ceva ce-mi frige inima! Donc, ştii cumva unde se duse tânărul Codrin? Veni aici la voi şi dispăru călare!
- Îmi zise că se duce să se plimbe şi revine repede. Luă calul meu, că al lui este obosit după cursa aceea fantastică. Să-l fi văzut cum alerga, Vlad, ai fi zis că nu este pământean!
Prinţesa o prinde pe Flora de mână şi o strânge uşor, cu subînţeles. Amândouă îi fac cu ochiul lui Donc. Vlad bănuieşte cine este Codrin! E bine! Să se mai perpelească, să mai rabde, căci şi Almada cât o fi răbdat când a auzit ce ameninţări i-au ieşit pe gură! Şi poate că le-ar fi pus în practică, dacă n-ar fi fugit.
Au coborât în sat. Donc le ia pe fete şi pe Dacian. Vlad, Doru, Dragu şi încă doi tineri se duc acasă la Vlad să se gândească ce au de făcut şi să ia o hotărâre. Dacă nu vor găsi rezolvare la funie, să treacă la atac decisiv, să-i pună pe fugă sau să-i înece în râu.
Spre seară se întoarce şi Codrin. Îl vede Donc şi-i ieşe înainte. Îi spune despre Vlad şi ceilalţi. Se pare că Vlad şi-a dat seama cine se ascunde sub aceste straie.
- Du-te la ei şi apoi vii aici. Voi dormiţi în casă, iar eu voi dormi în pod. Avem şi mâncare. Să le vezi pe fete cum se bucură, Almada! Îşi fac fel de fel de planuri cum să-ţi ia masca, să te dezbrace de haine şi să te prezinte lui Vlad! De când au intrat în casă, numai despre asta vorbesc! Dar ţi-or spune ele, numai să vă întâlniţi.
Almada se îndreaptă, scuturată de emoţii puternice, spre casa unde trăise cele mai frumoase momente ale vieţii ei. Oare va mai avea parte de bucurii în viaţă? Iată poarta! Iată uşa! Aici îi aştepta pe Titila, pe Vlad şi le sărea în braţe. Pune mâna pe clanţă şi mâna îi tremură puternic. Intră.
- Codrin, unde ai fost? Ne-am făcut probleme pentru tine!
- Îmi pare rău că nu v-am anunţat. Am simţit nevoia să fiu singur şi să stau de vorbă cu mine însumi. Aşa procedez în urma unei izbânzi, cum a fost cea de astăzi. M-am consumat în timpul probelor şi trebuia să-mi revin. Am luat calul lui Donc, al meu fiind obosit. Asta este. Voi?
- Noi ne străduim să găsim o ieşire din cealaltă situaţie, pentru a salva vieţile unor tineri în cazul unei lupte cu barbarii.
- Şi aţi găsit?
- Încă nu!
- Mâine le vom da răspunsul. Eu mă voi duce la Donc. Acolo sunt şi fetele, Flora şi Ana. Rămân peste noapte acolo.
A doua zi, când soarele suise de două suliţe pe cer, un grup de tineri se prezintă în faţa căpeteniei.
- Ei, v-aţi apucat de funie?
- Da, mare căpetenie, zice Codrin. Am scos din râu o parte din nisip şi alţi tineri scot în continuare nisip: mai mărunt, mai mare, ca pulberea, mai deschis la culoare, mai închis, mai roşcat. Vă rugăm să ne spuneţi din ce fel de nisip vreţi să împletim funia şi pricepuţii voştri meşteri să ne arate modelul pe care îl doriţi, adică să împletească ei un capăt, cam atât - arată cam un metru între braţe - şi până mâine funia va fi gata. De-asta am venit.
Căpetenia se întristează. Apoi, îi apare un zâmbet amar, oftează şi spune:
- Ei, tinerilor, n-aţi omorât toţi bătrânii! Mai aveţi pe undeva vreunul. Aveţi grijă de el, că v-a scos din necaz! Ne-aţi învins şi acum. Noi plecăm şi vă lăsăm în pace. Să fiţi fericiţi pe pământul vostru! Vezi, tinere, i se adresează lui Vlad, de ce am vrut să-ţi dau un car de aur pe tânărul mascat? El v-a scos din necaz şi de data asta. El ştie să preţuiască bătrânii.
Căpetenia dă ordin de plecare. Tinerii se retrag spre casa lui Vlad şi aşteaptă pregătiţi să intervină, dacă barbarii ar fi vrut să aprindă satul în momentul plecării. Şi casele erau pline de tineri înarmaţi, dar nu se întâmplă nimic. Îşi strâng corturile şi pleacă în linişte pe unde veniseră. Câţiva tineri îi urmăresc până se depărtează destul de sat.
În aşezare, se declanşează bucuria generală. Centrul şi uliţele satului erau înţesate de tineri care se bucurau. Vlad, Doru, Dragu, Dacian şi ceilalţi tineri care participaseră la întreceri erau purtaţi pe braţe, aruncaţi în sus, li se strigau numele. Lipsea însă Codrin, considerat de toţi eroul. Răsuna valea de strigăte: Codrin! Codrin! Codrin!... În cele din urmă, spre centrul aşezării vin patru călăreţi: Donc, Dacian, Flora şi năstruşnica Prinţesă. Când ajung lângă Vlad şi ceilalţi, se opresc. Fac un cerc în jurul lor şi cer să se facă linişte. Prinţesa:
- Pe cine strigaţi mai înainte?
- Pe Codrin: Codrin! Codrin! Codrin!...
- Dacă nu se aude, spuneţi din gură în gură să afle toţi tinerii: Codrin nu mai este! Codrin a murit!!
- Aaaa! Aaaa!! Aaaa!!! Vai!!!...
- Şi-a dat jos masca! Eu i-am dat-o! Flora, aşa o cheamă pe fata asta minunată de lângă mine, îi luă căciula de pe cap, iar Donc îi scoase cojocul care i-a strâns trupul atâtea zile.
- Unde este? Vrem să-l vedem, Prinţesă! Să-l vedem! Să-l vedem!...
- Faceţi loc pe mijlocul drumului pentru doi călăreţi. Acum!
Din capătul uliţei, dinspre casa lui Titila vin doi călăreţi. Donc descalecă şi se duce lângă Vlad şi-i şopteşte: "Prietene, acum este momentul adevărului! Fii tare şi fă ce trebuie, ce-ţi spune inima! Voi fi lângă tine, aşa cum am fost şi lângă EA!"
Tinerii din aşezarea aceasta îi recunosc pe călăreţi şi încep să strige: Titila! Almada! Titila! Almada! După ei strigă şi ceilalţi: Titila! Almada! Titila! Almada!...
*
Moşul tace. Copiii se asociază şi ei strigătelor tinerilor din povestire: Titila! Almada! Titila! Almada!...
- Acum e acum! zice Rădiţa. Să auzim. Spune, moşule! Staţi jos şi ascultaţi!
- Gata, fata mea! Atât a fost!
- Cum atât, moşule? Ne laşi baltă unde este mai interesant?
- La punctul culminant? o susţine Gogu.
- Mai este deznodământul, moşule, adică sfârşitul întâmplărilor, li se asociază şi Aurică.
- Dragii mei copii, eu am auzit întâmplările când eram copil ca voi, de la un bătrân ca şi mine acum...
- Care şi el le-a auzit de la alt bătrân, iar acela le-a auzit..., ne-ai spus, moşule, încearcă să-l încolţească Gelu, dar du-le până la sfârşit! Nu ne stinge lampa şi ne lăsa pe întuneric!
- Voiam să vă spun că nici acel bătrân nu mi-a spus mie sfârşitul sau deznodământul, cum l-a numit unul dintre voi. Mi-a cerut să mi-l imaginez eu. Eu tot am amânat, am amânat şi, iată, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe. Acelaşi lucru vă cer şi eu vouă: să duceţi povestirea până la sfârşit şi să ne întâlnim să-mi povestiţi şi mie. Ce ziceţi?
- Ce să mai zicem? Mai putem zice ceva?
- Dar dacă ne închipuim că suntem un personaj?
- Da, puteţi să vă alegeţi un personaj.
- Sigur! Tu te şi vezi Almada, Rădiţo! Eşti şi frumoasă nevoie mare, de gură nu te întrece nimeni, că îţi merge ca la o gaiţă. Gaiţo! Iar în pielea lui Vlad sunt sigur că vrei să fie Gogu...
- Vreau, Gelule, ţi-e ciudă? Gaiţă eşti tu, adică găiţoi...
Toţi izbucnesc în râs, auzind zicându-i găiţoi, cuvânt care nu există. Continuă Rădiţa:
- Să-l văd îngenunchind în faţa mea şi să-şi ceară iertare. Apoi, să mă ia în braţe şi să mă sărute. Eu să-i şoptesc la ureche: "Cât te-am căutat, dragul meu", iar el să-mi spună emoţionat: "S-a terminat, Almada, acum nu ne mai desparte nimeni!"
- Auziţi ce visează Rădiţa, fraţilor? Bată-te să te bată norocul, fată visătoare, o întrerupe Nicolae.
- Aşa îmi închipui eu că-şi spun cei doi iubiţi, nu spun pentru mine, Nicolae, căci eu n-am iubit încă!
- E târziu, copii, mergem acasă! Ne întâlnim mâine-seară şi voi duceţi povestirea până la capăt!