Adulterinii - introducere

[Cezar C. Viziniuck]

mi-am ridicat de două ori spre cer privirea
şi-am căutat acolo sus un nou avânt
eram atunci pornit înspre iubire
şi tot ce-n jurul meu părea frumos
eu nu vedeam căci ochii mei erau întinşi spre ea
femeia ce-am zis că va fi singura
şi eu pe veci a ei voi fi

eram atunci nebun de fericire
şi aşa am rămas până te-am întâlnit
demon cu surâs de înger
ce-ai pus în mine întregul Armaghedon
am uitat de cer
am uitat de îngeri
am uitat de ea
şi doar tu ispita vieţii mele
păşeai solemn prin ochiii mei de sânge
nu-mi cunoşteam nici trupul
nu-mi cunoşteam nici firea
eram un alt om Adam-ul izgonit

şi chiar de el îmi spuse în fiecare seară
că îmi voi pierde trupul în păcat
eu nu ascultam atunci nici glas din cer nici îngeri
ci doar vocea ta de miere cu sâsâit de şarpe

mi-am întis o mână şi ţi-am atins focul
şi ars am fost şi semn de fiară mi-am înscis pe ea
şi am rămas înfierat precum o curvă sau vrăjitoare
din timpurile trecute

cu suflet şi trup am părăsit pământul
să te caut în infernul din adânc
precum demult trecut-a Heracles după Cerberus
dar eu nu te-am putut stăpâni
eu am rămas acolo de tine stăpânit
şi greu apasă acum mustrarea lui
şi rău mă arde focul iubirii ce ţi-o port
dar şi mai rău mă doare privirea ei timită
nu o mai pot privi de-atunci în ochi
iar zâmbetul ei cald îmi pare fulger
şi vocea ei divină e tunet pentru mine
ce-am făcut de ce mi-ai apărut în drum
mai bine ar fi murit mama înainte de a mă naşte
atunci mai în câştig ar fi fost cerul
şi ea ar fi avut o mult mai frumoasă iubire