Despre posibile origini - 1

[altmarius]

Din vol. O călătorie prin istoria muzicii de Grigore Constantinescu şi Irina Boga, Bucureşti,  ed. Didactică şi Pedagogică, 2008, pp. 7-8 

Drumul muzicii prin timp rămîne, în mod esenţial, legat de destinul omenirii, încă din cele mai îndepărtate epoci. Este poate cel mai firesc mod de a comunica trăiri, afecte, de a intra pe o cale fără oprelişti în lumea spiritului, invocînd puterile magice şi fervoarea credinţelor în Divinitate. Este un drum care îşi păstrează tainele, atîta vreme cît muzica, artă vie prin definiţie şi supusă trecerii timpului, nu ajunge pînă la noi. Încercarea de a-i reconstitui originile se mărgineşte la descoperiri arheologice, oferind imagini diverse, pîstrate în basoreliefuri, fresce, vestigii de monumente,mărturii tăcute ale lumii sunetelor. S-au adăugat treptat şi scrieri venind din Antichitate, unde muzica părea să ocupe un loc din ce în ce mai semnificativ. În fine, cercetătorii istoriei civilizaţiilor ai istoriei muzicii, în special etnomuzicologii, au căutat să identifice în tezaurul culturilor populare posibile asemănări cu ce a fost aceasta cîndva. Toate sunt însă presupuneri, raţionamente ce se opresc neputincioase în lipsa unor dovezi concrete a ceva care să sune.

Din presupuneri şi deducţii s-a creat şi izvorul numeroaselor teorii privitoare la originea muzicii, fiecare avînd un argument valabil şi un contraargument demn de luat în considerare. Iată cîteva dintre acestea

- pentru Charles Darwin, problema apariţiei muzicii se corelează cu apariţia speciilor

- Herbert Spencer presupune o relaţionare a manifestărilor sonore cu acumularea de energie

- alţi naturalişti (Daines Barrington, Weissman)au presupus drept esenţială imitaţia zgomotelor din natură

- economistul german Karl Buchner preferă relaţia ritmului cu munca fizică a omului, iar juristul austriac Richard Wallaschek subliniază pregnanţa ritmurilor provenind din ritualurile magice - idee preluată si de istoriograful francez Jules Combarieu 

- mai realistă, teoria filosofului german Karl Stumpf, priveşte dimensiunea comunicării interumane, fapt existent şi în opiniile muzicologului italian Fausto Torrefranca privitoare la strigăt, ca rezultat al afectului

- oponente, teoriile lui Kurt Sachs, se îndreaptă spre forţa spirituală a cercului cultural superior 

- iar muzicologul rus R. Gruber aplică orientările filosofiei marxiste care condiţionează apariţia muzicii de factorii specifici societăţilor primitive. 

Enumerările ar putea continua, convingîndu-ne de dificultatea unui răspuns unic, valabil din toate punctele de vedere.