altmarius

cultură şi spiritualitate

A opta minune a lumii e în casa asta din București, iar casa e de vânzare. Cu tot cu splendorile pictate de Luchian din dragoste pentru Mathilda


Când ne plimbăm prin ce-a mai rămas din Micul Paris, trecem pe lângă clădiri vechi și palate uimitoare, dar de puține ori avem voie să intrăm în ele, să le descoperim din interior. Cine-ar fi crezut că pe strada Oțetari din București, într-o vilă construită în stil eclectic, cu elemente neo-românești, se ascunde a opta minune a lumii: panouri și tavane pictate de Ștefan Luchian. N-am văzut ceva mai frumos ca Vila Mathilda, de lângă biserica Oțetari din București. Cât am stat acolo, două ore, cu ochii in tavanele lui Luchian, am avut senzația că misterioasa Mathilda poate oricând să intre pe ușă ca să-mi ofere o dulceață. Acum și aici, o altă poveste excepțională din “Make Bucharest Great Again”, proiectul B365.ro dedicat salvării și restaurării clădirilor de patrimoniu din București.

De când scriu despre casele de patrimoniu din București, mă simt ca în contul de Netflix: atunci când simte că îți place un film, te trimite să vezi și altele la fel. Cu aceeași temă, din aceeași categorie, dragoste sau horror. Scenariul este același. Iată-l: la început de secol 20, un boier sau diplomat, politician, bancher sau militar își face o casă impunătoare în București, impreună cu cei mai mari arhitecți din România acelor timpuri.

vila, mathilda, foto
Vila Mathilda se află pe strada Oțetari si a fost proiectată de N. Mihăescu, un mare artitect. Foto credit Alberto Grosescu, ARCEN.

În timpul comunismului, picturile lui Luchian din Vila Mathilda au fost acoperite cu vopsea

Boierul ăsta, marele boier o înfrumusețează cu tavane pictate, stucaturi, vitralii și obiecte de mare preț. O face pentru rangul său, cu pricepere și dragoste pentru frumos, o casă în Micul Paris cum n-a văzut Parisul. Apoi vin comuniștii, o naționalizează, o distrug pentru că nu ei au făcut-o, iar pe proprietarii de drept îi trimit să locuiască în baie, la subsol în cel mai bun caz, sau direct la închisoare. Casa Mathilda de lângă biserica Oțetari (o altă bijuterie arhitectonică, pictată de Gheorghe Tăttărescu, să o vedeți și voi) a avut noroc. Mare noroc. A fost restaurată în anii ’80 și este bine conservată. Există. Cu tot cu povestea ei de dragoste pe care v-o spun mai jos.

Vizualizări: 136

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor