Gunoiul de sub pres (Of Corso)

[altmarius]

Gunoiul de sub preş

de Dan Păvăloiu

 

   http://www.ofcorso.ro/articol/inapoi/corso-1/articol/gunoiul-de-sub...

Cea mai mare primejdie care îl paşte pe un transilvănean este „miticizarea”. În opinia multor ardeleni chiar şi contactul prelungit cu „miticii” poate să aducă prejudicii pe termen lung unui curat – la suflet şi trup – ocupant al spaţiului intracarpatic. Chiar şi eu cred asta şi mă feresc ca de dracu de asemenea „contaminări”. Dar justeţea acestei atitudini rămâne să o analizăm, poate, altădată.

Una din învinuirile aduse frecvent miticilor este nepăsarea faţă de mediul înconjurător. Într-adevăr, dezordinea şi jegul caracterizează de obicei casele, curţile şi localităţile multora. În ceea ce ne priveşte, sigur că stăm mult mai bine la capitolul curăţenia proprietăţii private. Mediul înconjurător însă... Tare mi-e teamă că nu ne deosebim cu nimic de mitici!

Au fost desigur timpuri în care locuitorii Transilvaniei şi-au conservat natura; din nefericire aceste perioade sunt mai apropiate în timp de stăpânirea austro-ungară decât de actualitate. Nu vreau, Doamne fereşte!, să jignesc pe nimeni şi nici să laud. Cred însă cu tărie că mentalitatea ecologistă occidentală se deosebeşte fundamental de cea românească din pricina unor legi drastice şi mai puţin din considerente de educaţie.

Ţinutul Transilvaniei a încetat de mult a mai fi un loc al curăţeniei. Cine nu mă crede, să viziteze Valea Someşului, de la izvoare până la vărsare; să cerceteze puritatea apei, curăţenia malurilor, sănătatea faunei. Maramureşul istoric nu se poate lăuda nici el cu o „haină” mai elegantă iar oraşul Borşa e în topul mizeriei materiale şi chiar morale. Apusenii, aceşti munţi slăviţi în cântece şi scriituri, cetatea de suflet a transilvăneanului, sunt de pe acum o cauză ecologică pierdută. Cu ce costuri se vor putea curăţa malurile Arieşului sau Crişurilor? Cine va reîmpăduri versanţii munţilor? Cât va dura până când apele lor se vor repopula cu peşti iar împrejurimile cu vidre sau chiar castori? Nici nu ar fi rău dacă toate acestea se vor realiza în timp, dar se prea poate ca un lucru stricat să nu poată fi reparat niciodată.

Dacă ne deosebim sau nu de alţii este discutabil; din punct de vedere ecologic însă, diferenţa constă doar în faptul că transilvănenii îşi murdăresc pământurile şi apele mai discret, pe cât se poate evită să fie văzuţi. Adică încercăm să păstrăm anumite convenienţe...
Iată de ce, considerând că nivelul educaţiei ecologice creşte greu şi încet (dacă nu cumva scade), avem nevoie mai degrabă de legi aspre care să pedepsească exemplar delictele împotriva naturii. În spaţiul mioritic şi nu numai, frica păzeşte pepenii. În lipsa unei legislaţii naţionale juste nu cred că nu există soluţii la nivelul consiliilor judeţene pentru a stăpânii poluarea de orice fel şi a pedepsi drastic făptaşii. Mai trist este faptul că poluarea industrială este sub control, principalul rău făcându-l indivizii. Uşor amendezi o duzină de intreprinderi – în cazul persoanelor particulare e mai greu! De undeva trebuie început, oricum... Şi dacă suntem de acord toţi că ceva trebuie făcut pentru a ne recăpăta o ţară curată, trebuie să acceptăm şi pedeapsa