Un geniu uitat. Szántay Lajos, arhitectul care a schimbat fața Aradului

[altmariusarhitect]

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/un-geniu-uitat-sza...

Autor Felicia Aneta Oarcea

Există oameni asupra cărora destinul și-a pus pecetea, caractere puternice, neegoiste, mânate de idealuri înalte, spirite vizionare, capabile, prin puterea exemplului, să revoluţioneze viaţa comunităţilor. Ei sunt purtaţi de Providenţa Divină pe cărări nebănuite pentru a lăsa umanităţii un tezaur de nepreţuit. Stăpâniri vremelnice adeseori i-au umbrit, dar rodul muncii lor a rămas neșters. Astăzi, edificii ce împânzesc orașul Arad, plăsmuite de genialul arhitect Szántay Lajos (1872-1961), te ademenesc prin impozanta arhitectură să cercetezi nu numai istoria existenţei lor, ci și a celui care le-a dat splendoare.

Uitat până nu demult, arhitectul arădean a revenit în atenţia noastră după ce, în anul 2005, au ieșit la iveală documente și fotografii ce au aparţinut familiei sale și care au fost achiziţionate de Complexul Muzeal Arad. Povestea sa de viaţă a început în 20 februarie 1872, la Arad, când a văzut lumina zilei în casa dulgherului Szántay Lajos şi a soţiei sale, Terezia, născută Széles.

Rămas orfan de tată, a urmat cursurile școlare în orașul natal, desăvârșindu-și pregătirea profesională la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Zürich, între anii 1890-1895 (?). Ca mai toţi tinerii studenţi arădeni ai acelor vremuri, a efectuat stagiul militar la Arad. Plin de visuri și cu bagajul de cunoștinţe dobândit, tânărul arhitect a derulat importante proiecte, între anii 1897-1901, pe lângă celebrii constructori, antreprenori și arhitecţi budapestani și arădeni, precum Géza Majorossy, Anton Hofhauser, Ybl Miklós și Jiraszek Ferencz.

Om cu o vastă cultură, cu gusturi rafinate, bun cunoscător al muzicii simfonice, a cucerit societatea de odinioară nu numai prin profesionalism, ci și prin modestie, calm și eleganţă. Graţie personalităţii sale, la scurt timp a fost desemnat membru al Societăţii Maghiare de Artă Decorativă din Budapesta (1902), membru al Societăţii „Kölcsey”, membru și, mai târziu, vicepreședinte al Societăţii Filarmonice.

Palatul Bohuș, clădirea din inima orașului Arad, este opera arhitectului Szántay Lajos (Ludovic) și a fost dat în folosință în anul 1913 (foto: Complexul Muzeal Arad)

Parcursul său a fost umbrit de vestea tristă a decesului mamei sale, survenit în anul 1902. A fost momentul de cotitură, în care a hotărât să se dedice urbei natale, unde, pe strada Aulich Lajos/Ioan Russu Șirianu, a deschis propriul birou de arhitectură. Implicat în transformările edilitare și cele de înfrumuseţare, din anul 1907 a făcut parte din „Ordinul Arhitecţilor” arădeni, „Comisia de Urbanism”, „Comitetul Parcului” și Comitetul pentru Inundaţii și Calamităţi Naturale.

În același an avea să o ia în căsătorie pe Csank Varvara Vilma Rosa, care i-a dăruit două fiice, pe Anna și pe Terezia. Ambele au fost firi bolnăvicioase, prima stingându-se din viaţă de tânără, iar cea de-a doua, undeva în deceniul opt al veacului XX, fără a avea urmași.

„Dacă în Arad este cineva al cărui nume trebuie păstrat pentru posteritate, atunci acela este Ludovic Szántay”

Împletind responsabilităţile de soţ și părinte cu cele profesionale, ne-a lăsat o moștenire inestimabilă nouă, arădenilor. Prodigioasa sa operă s-a remarcat prin edificarea unor clădiri impozante, realizate în diverse stiluri arhitecturale, inclusiv în stilul Secession, afirmat într-o societate care a adoptat noile tendinţe ale perioadei numite Belle Époque.

După proiectele sale au fost ridicate, până la izbucnirea Marelui Război, Palatul Kohn (1905), Biserica Roșie (1904-1906), Palatul Szántay (1905-1912), Gara C.F.R. (1910), Palatul Lloyd (1910-1911), Palatul Bohus (1912-1913), Palatul Cultural (1911-1913) etc. Ultimul edificiu îmbină stilurile neoclasic, renascentist italian, baroc ori elemente din Castelul Huniazilor, reprezentând una dintre clădirile care i-au înscris numele pentru eternitate în analele istorice:

„Dacă în Arad este cineva al cărui nume trebuie păstrat pentru posteritate, atunci acela este Ludovic Szántay, arhitect cu gusturi rafinate, genialul proiectant și constructor al Palatului Cultural...”.

Schimbările de după Marea Unire din 1918 nu au demontat dragostea lui pentru orașul natal. A obţinut cetăţenia română pentru întreaga familie, purtând numele de Ludovic Szántay. Chiar dacă târziu a fost inclus în Ordinul Arhitecţilor din România (1933), și-a continuat proiectele cu aceeași pasiune, dând o identitate arhitecturală aparte edificiilor interbelice [Fostul sediul al Camerei de Muncă (1922), Uzinele Textile Arad (1923-1924), Magazia pentru cereale și mărfuri (1925), Antrepozitele Andrenyi (1930), cvartalul de locuinţe I.T.A., case de raport (de închiriat), vile ale unor potentaţi locali, case, monumente funerare etc.].

Palatul Cultural, unul dintre edificiile cele mai reprezentative ale orașului Arad, a fost ridicat între anii 1911-1913. Construcția este realizată după planurile arhitectului Szántay Lajos (foto: Complexul Muzeal Arad)

Aura creată în jurul marelui arhitect în perioada interbelică – el fiind recunoscut și în plan artistic, cultural, social și economic și bucurându-se de o deosebită apreciere – avea să fie stinsă de regimul comunist. Întreaga avere i-a fost naţionalizată, ajungând chiriaș în propria casă. A fost lăsat fără niciun venit, nu i s-a dat dreptul să mai profeseze și i s-a pus interdicţia de a mânca la cantina săracilor. Bătrân și bolnav, a adresat Uniunii Arhitecţilor o cerere pentru a i se asigura o pensie de subzistenţă.

Nicio instituţie nu a onorat, în acel moment, solicitările sale disperate. Decesul soţiei, grija pentru fiica Terezia, care era bolnavă, l-au împins la gestul disperat de a arde propriile-i planuri arhitecturale, fotografii și documente pentru a se putea încălzi. Modestul venit primit târziu și sporadic de la Uniunea Arhitecţilor nu compensa nevoile familiei. Pe ascuns, preoţii parohi reformat și evanghelic împreună cu credincioșii făceau chetă pentru a le asigura hrana și cele necesare traiului.

La finele anului 1960, Consiliul de Miniștri a hotărât să-i acorde o pensie de merit de 2.000 de lei pe lună. Era însă prea târziu. Firul vieţii lui s-a întrerupt în 8 martie 1961. A fost înhumat în Cimitirul „Eternitatea” din Arad, într-un mormânt modest, iar la căpătâi a avut o singură coroană, cumpărată de regretatul Iosif Sârbuţ, în urma unei colecte bănești.

Palatul Kohn Jószef, impunător edificiu în stil Jugendstil, a fost construit în anul 1905, conform planurilor arhitectului Szántay Lajos (foto: Complexul Muzeal Arad)

Szántay Lajos a făcut parte din generaţia marilor arhitecţi de la finele veacului al XIX-lea și debutul următorului, generaţie care conferă Aradului o identitate arhitecturală aparte și care rivalizează cu cea a marilor centre urbane europene. Edificiile acelor timpuri, unele opere ale marelui arhitect, uitat până nu demult, au învins timpul, rămânându- ne nouă și urmașilor noștri, ca o moștenire de nepreţuit.

Acest articol face parte din dosarul Aradul la 1900. „Mica Vienă“, publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 august – 14 septembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com.

[Victoria Stoian]

Trist!