ELENA VĂCĂRESCU ȘI PRINȚUL FERDINAND

[altmariusliterar]

• BY STELIAN TĂNASE
• http://www.stelian-tanase.ro/elena-vacarescu-printul-ferdinand/

In 1947: Elena Văcărescu, scriitoare franceză de origine română (n. 1866) s-a stins. Povestea ei a ramas pină azi.

BONUS

1.

La 10 mai 1891, România a sărbătorit 25 de ani de cînd Carol de Hohenzollern Sigmaringen a devenit domnitor și zece ani de proclamarea regatului Romania. Sărbătoarea a fost cu făcută cu fast. Jocuri de artificii, parăzi militare. etc. După ce sa afalta a Elisabetha nu mia pote s aiba copii, pentru a menține continuitatea dinastiei, regele Carol a ales ca prinț mostenitor un nepot, copil al fratelui sau… Prințul Ferdinand a venit în țară în anul 1889. Avea 20 de ani și era un mare timid. Carol îl educă pentru a fi regele României. Este un pedagog pretențios. Atmosfera la Curte, este destul de apăsătoare. Regele își impune exigențele celor din jur. Caracterul său cazon, ordonat, autoritar, nu place tuturor. Regina Elisabeta este și ea victima acestui tratament. A reușit totusi să își creeze oaza ei de libertate, înconjurîndu-se de muzicieni, scriitori, artiști, oameni de spirit. Serile ei literar-muzicale reunesc artiști români si straini.etc. Ea însăși este scriitoare, și își semnează cărtile cu pseudonimul Carmen Sylva. Printre cei de la curtea reginei se afla și o tînără, Elena Văcărescu. Și-a petrecut adolescenta in Franța. Tatăl ei se afla aici în misiune diplomatică. Tinara frecventează cercurile literare pariziene. În 1889, anul cînd Ferdinand vine in România, Elena Văcărescu publică la Paris, al doilea volum de versuri, Rapsodul Dîmboviței, dupa cel din 1886. Elena Văcărescu s-a întors în 1888 la București și a intrat în suita reginei.

Prințul Ferdinand se retrăgea deseori în anturajul reginei Elisabeta pentru a scăpa de rigorile impuse de unchiul său, regele Carol. Aici găsea toleranță, un climat mai deschis, conversații și oameni interesanți. El insuși este un om citit, cu o cultură pe care contemporanii au remarcat-o. Lectura a fost una dintre plăcerile care l-a urmarit pînă în 1927 cînd se stinge. Nu e de mirare că se simțea atras de cei care o inconjurau pe regina. Cu Elena Văcărescu, frumusețe autohtona, ea insăși scriitoare, a avut multe subiecte de impărtășit. De altfel era preferată nu numai de regina Elisabeta dar și de regele Carol. Pentru perechea regală, Elena Văcărescu era o boieroaică romînă, scriitoare ea însăși, cu un bun nume și în lumea literara pariziană. Ambiția celor doi monarhi de a fi buni români era bineștiută. Erau entuziaști ai trecutului romanesc, ai tradițiilor românesti, ai portului popular. Regina și curtea ei purtau cu placere costume romanesti. Elena Văcărescu în ochii perechii regale era purtătoare acestor traditii și avea un loc privilegiat. Participa la serile și la mesele rezevate familei regale, spre invidia multora dintre curteni și politicienii români.

Elena Văcărescu l-a initiat pe prințul Ferdinand în cultura poporului roman. În izolarea de la palatul Cotroceni și Peleș, pentru Ferdinand, Elena Vacarescu este una din puținele persoane cu care poate aborda și alte subiecte decît cele impuse de autoritarul său unchi. În prezența ei Ferdinand pare părăsit de timiditate. Nu e de mirare, prințul s-a îndragostit de tînăra, spirituala și frumoasa româncă.  Idila dintre prințului mostenitor Ferdinand și Elena Vacarescu se desfașoară in iarna și primăvara anului 1891. Atitudinea regelui este greu de ghicit. Regina în schimb este entuziastă. Îi incurajeaza pe cei doi, le priejuiește intîlniri în taină, departe de ochii indiscreți ai Curții. Cît a ramas o legătura rămîne secretă, regele Carol nu pare deranjat de alegerea prințului moștenitor. Constitutia din 1866 prevedea ca pe tron să se afle o familie straină. Ea interzicea astfel o căsătorie între Ferdinand și o femeie dintr-o familie românească. Aducerea unui domnitor străin avusese drept scop tocmai indepărtarea de tron a familiilor autohtone, și în felul acesta să pună capăt conflictelor dintre marile familii boierești care măcinaseră istoria românească.

Totul pare sa fi fost minunat pentru cei doi îndrăgostiți pînă în luna mai 1891 cînd familia regală pleacă într-o excursie la Cîmpulung. În suită se aflau bineinteles printul Ferdinand și Elena Văcărescu. Cei doi apar in ochii localnicilor care îi întîmpină entuziast ca perechea moștenitoare a tronului. Carol și regina Elisabeta par mulțumiți de această primire. Oare o legătura cu o familie românească nu putea întări influența monarhiei de origine straină. Însemna de fapt impămîntenirea ei. Urmașii căsătoriei ar fi fost romani. Viitorul dinastiei părea astfel asigurat. Pentru cei doi indrăgostiți se pare că au fost cele mai fericite ceasuri. Dar și ultimele petrecute împreună. Cum s-a întors la București, familia regală s-a văzut de confruntată cu scandalul. Lumea politică era la curent cu idila, dar nu a reacționat cît totul rămăsese un simplu flirt, o idilă. Îndată ce Ferdinand și Elena Văcărescu și-au făcut aparitia in public într-o postură quasioficială, reacția nu a întîrziat. Liderii politici, miniștri, se prezintă la Palat pentru a-l convinge pe regele Carol să nu permită o asemenea mezalianță.

Elena Văcărescu notează în amintirile ei : „Întoarcerea noastra din plimbarea idilică de la Cîmpulung nu a fost lipsită de amărăciune. La București încă de la primele audiențe pe care le acorda Regele află că taina logodnei noastre fusese dezvăluită. Dojana lui nu a fost blîndă. Am plecat capul, dîndu-mi seama că iubirea noastră fusese dată în vileag… Regele ne surghiuni pe Regina, pe prinț și pe mine în fundul micului apartament atit de primitor altădată, devenit acum “camera de tortură…De-a lungul acelor după amiezi chinuitoare auzeam venind din curte zgomotul trăsurilor acestor rău prevestitori : soseau cîte unul sau mai multi deodată, cu pasul solemn, intunecat la față, pe chipul lor neputindu-se citi nimic. Veneau unul după altul să-si îndeplineasca rolul de călău….”(VA URMA)

2.

Dintre toti miniștrii, cel mai convingător și mai tenace a fost Lascăr Catargi, priministru, Lascăr Catargi, lider conservator, era unul dintre susținătorii cei mai fermi ai dinastiei străine. El salvase situația in 1870, cind Carol dorise să abdice în urma manifestațiilor antigermane de la București. Insistentele lui Lascăr Catargi atunci au salvat țara și tronul. Regele Carol avea un respect deosebit pentru acest boier bătrîn, care în atîtea împrejurari ii arătase devotament. Or, primul ministru s-a opus din răsputeri legăturii dintre prințul moștenitor Ferdinand și Elena Văcărescu, protejata reginei Elsiabeta și mai ales planurilor de logodnă și căsătorie.

Regina a pledat cît a putut pentru cei doi. Iată scena dintre ea și Lascăr Catargiu relatată de Constantin Bacalbașa în „ Bucureștii de altadată” : „ La staruinta reginei, Lascar Catargiu a răspuns : – Majestate, aiasta nu se poate !

Față de stăruintele reginei care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui și teama ca prințul să nu aleagă o soluție disperată, Lascăr Catargiu răspunse : -Eu majestate, nu spun că prințul nu poate lua în căsătorie pe domnișoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista trebuie să rămîie simplu particuler ! Atunci interveni regele în discuție : – Dv, uitați domnule Catargiu, ca principele Ferdinand este moștenitorul tronului. – Mă iertati, Majestate, răspunse ministrul, n-am uitat, insă știu că alteța sa are un frate.

Auzind acestea cuvinte, regele exclamă, facind gesturi energice cu mina : – Oh, nu, nu ! Asta nu ! Niciodată !… Regele Carol, care avea afecțiune pentru principele Ferdinand, n-avea nici o simpatie pentru fratele său, principele Wilhelm. Nu-l iubea. Consiliul de ministri era întrunit și astepta întoarcerea lui Lascăr Catargi spre a lua o hotărîre. Hotărîrea a fost – refuzul Consilului de Miniștri de a aproba căsătoria.”

Nu numai împotrivirea guvernului român a întîlnit planul căsătoriei dintre Ferdinand și Elena. În Germania, în casa de Hohenzollern-Sigmaringen ecoul poveștii de dragoste dintre principe și o boieroaică româncă nu a fost deloc bine primit. Pentru Ferdinand toți așteptau o căsătorie cu o familie regala. Erau atîtea prințese de sînge monarhic la vîrsta căsătoriei, tocmai bune pentru tronul de la București. Elena Văcărescu nu era de sînge regal, chiar dacă printre stramoșii ei se găsesu cîțiva domni ai Valahiei. Nici la Berlin la Curtea împăratului Wilhelm al doilea, reacția nu era pozitivă. Kaiserul se opune căsătoriei. Regele era prins intre insistentele politicienilor români și presiunile externe. Carol și Elisabeta, dar și cei doi îndrăgostiți trebuie să fi fost surprinși de vehemența reacțiilor, acasă și în străinatate. Aveau aproape toată lumea împotriva lor.

Rămîne enigmatic rolul jucat în aceasta dramă sentimentală de Carol. Regele avea de decis într-un caz complicat. Daca ar fi fost o chestiune strict politică, o afacere de stat, judecata sa ar fi lucrat fără greș. Aici însă era vorba de o poveste de dragoste, de emoții, de persoane apropiate, de insăși regina Elisabeta, de nepotul iubit, Ferdinand, moștenitorul tronului ales chiar de el. Se afla pe un teritoriu unde nu se mișca lejer. Povestea se putea termina extrem de prost, cu o sinucidere. Casa de Habsburg fusese scena sinuciderii prințului mostenitor Rudolf, la Mayerling, tot în urma unei povesti sentimentale. Drama gduguise toate curțile Europei. De ce n-ar fi și Peleșul scena unei tragedii asemănătoare ? Dar pentru a descifra enigma trebuie sa aflăm care a fost rolul regelui Carol ? Putem să facem două presupuneri. Prima dintre ele : Carol a știut de la inceput ce se petrece. A doua, Carol nu a stiut. Dacă regele a știut, putea lua doua atitudini 1/ să fie de acord 2/ să se opuna. A doua presupunere este că regele Carol nu a știut. Iar cind a aflat s-a opus. Este cea mai simpla explicatie a atitudinii sale de-a lungul intregii drame. Vom examina pe rînd aceste versiuni.

Plănuiseră Carol și Elisabeta o căsătorie între Ferdinand și Elena ? Elena Văcărescu era o prezență familiara regelui, și sigur, cea ma apropiată persoana dintre doamnele de onoare ale reginei. Elena Văcărescu scrie în amintiri că în luna mai 1891, cei doi au schimbat în prezența regelui și a reginei, inele de logodnă. La ce bun o logodnă dacă nu ar fi fost urmată de o căsătorie ? Carol făcea totul dintr-o rațiune de stat. Care să fi fost aceasta rațiune in cazul unirii cu o familie românească. „ Dinastia nu își ciștigase incă toata popularitatea. Regele, care incă mai era socotit „ neamț” nu avea copii, iar moștenitorul său era prea puțin cunoscut. Numele pe care il purtam eu era vechi și renumit, indrăgit de toți, aici la noi.” Regelui Carol pare să se fi gîndit că o căsătorie cu una dintre cele mai vechi familii românești, însemna de fapt împămîntenirea dinastiei de origine germana. E un calcul politic aici.

Reacția boierimii românești, ca și a elitei politice, a fost energică. Mulți dintre ei își aminteau vechile conflicte atît de păgubitoare care măcinaseră țările române în trecut. În plus apărea întrebarea : de ce cu familia Văcărescu să se unească casa de Hohenzollern ? De ce nu cu Goleștii, cu Bibestii ori Cantacuzinii ? Erau atîtea familii vechi. În multe alte case boierești erau fete de măritat. Soluția era ca nici una dintre familiile aristocrației autohtone nu trebuia sa se uneasca cu familia dinastica, dacă se dorea să nu apara la suprafață vechile dezbinări. Reacția vîrfurilor societății românești a fost corect înțeleasa de rege. Cu regret, regele a trebuit să bată în retragere.

În celalalt scenariu, regele a fost adversarul căsătoriei celor doi de la bun început. El avea alte planuri. El dorea pentru Ferdinand unirea cu o familie puternica străină. El a ales și viitoarea mireasă : Maria. A aranjat în secret căsătoria cu viitoarea regină Maria. Idila dintre Ferdinand și Elena Vacarescu îi incurca planurile. Știa amănuntele idilei, dar nu i se putea opune. Regina era o entuziastă a iubirii prințului mostenitor. Dorea chiar căsătoria lui cu Elena. Regelui ii trebuiau argumente puternice pentru a o impiedica pe Elisabeta să își ducă planul la capat. Elisabeta era extrem de vulnerabilă pe plan afectiv după pierderea uniculului ei copil, Maria, de numai 4 ani. În plus, ea nu mai putea avea alți copii. Regele Carol cunoștea această sensibilitate. El nu putea impiedica brutal, direct, dorința reginei. Șansa lui era sa scoată problema din planul unei dispute de familie, și de a o trece în plan politic. Ceea ce a și făcut. Politicienii români s-au opus, din rațiuni politice. Dar și din exterior au venit reacții negative. Rudele din Germania din casa de Hohenzollern Sigmaringen nu doreau o mezalianță. De la Berlin au venit amenințări. Or, politica externă a României se baza in principal pe sprijinul Germaniei, devenită dupa infringerea Frantei ei, cea mai mare putere continentala. Putea Carol să riște un conflict cu puternicul împărat Wilhelm al doilea ? Consecințele unui asemenea conflict erau greu de prevăzut. Ce va face prudentul rege ? E de înțeles ca a dat curs rațiunii de stat care ii cerea sa impiedice casatoria dintre Ferdinand si Elena Văcărescu. Cu acest argumente s-a opus planurilor reginei Elisabeta. Sigur cel mai dificil lucru era sa ii spună reginei că si-a schimbat gindurile. Să nu uitam că o vreme a fost de acord cu planul reginei.

Dar dacă regina Elisabeta a aranjat singura lucrurile ? Dacă regele nu a știut ! Să zicem că regina i-a încurajat pe cei doi. Fără complicitatea ei, era practic imposbil ca Nando și Cuta – cum erau apelați cei doi – să fie o clipă singuri, sau măcar sa se întilnească. Elisabeta a fost protectoarea lor. Cînd regele a aflat a luat deciziile ce se impunea.u Regina a plătit amestecul ei în chestinui de stat, cu un surghiun de doi ani. În această versiune a faptelor regele Carol îndată ce a aflat ce se petrece în palatul său a hotărît trimiterea romanticei regine în străinătate. Ea va reveni la București abia peste doi. Va fi o vreme foarte bolnavă, va circula într-un cărucior rulant. Va petrece o parte din timp în Italia, apoi în Germania, la rude.Aici va primi vizita noii logodnice a principelui Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha.

Pedeapsa pentru Elena Văcărescu a fost aceeași. Va fi îndepărtată de Curtea regală. Va pleca de asemenea in străinate. S-a spus că a fost un surghiun silit, ordonat de regele Carol. Primul popas a fost la Roma, unde tatăl ei, diplomat, era șeful legaţiei, ambasador am spune astăzi. De altfel, Ion (Enachiță) Văcărescu va fi înlocuit în scurt timp. Numele Văcărescu, datorită poveștii dintre Ferdinand și Elena, devenise o curiozitate pentru presă și cercurile politice. Regele a considerat că e mai bine să îl schimbe din post. Elena Văcărescu se instalează pentru scurt timp la Veneția, unde se găsea și regina Elisabeta. Cele doua pedepsite s-au revăzut. Dar regele nu a văzut cu ochi buni situația și s-a dus la Veneția pentru a le despărți pe cele două femei. Regina va pleca în Germania, iar Elena Văcărescu la Paris, pentru a-și continua cariera literară.

Cît despre Ferdinand, s-a supus ca întotdeauna voinței de fier a unchiului său, regele Carol. Rupe logodna, și, după cîteva luni întîlnește pe cea care îi va fi sotie, Maria. Logodna celor doi va avea lor un an mai tîrziu, și peste cîteva săptămîni la Sigmaringen se va celebra căsătoria, în prezența regelui Carol venit de la București. Era mulțumit să își vadă îndeplinit planul. Maria era nepoata reginei Victoria a Imperiului Britanic și a țarului Nicolae al ll-lea al Rusiei. Gîndul unei căsătorii bune era astfel îndeplinit. Ce a rămas din povestea de dragoste dintre Ferdinand și Elena Vacarescu nu știm. Uitarea s-a asternut. .

Un singur lucru ar mai fi de adăugat Ferdinand si Elena s-au mai văzut o singură dată în 1926, cînd Ferdinand și Maria fac o vizită în Franța. Regele Ferdinand dorește s-o revadă. Întîlnirea va avea loc la hotelul Ritz unde cuplul regal era găzduit. La început asistă și regina Maria, după care se retrage lăsîndu-i pe cei doi singuri. Nu știm ce au vorbit. Nici Elena Văcărescu, nici regele Ferdinand nu au lăsat vreo relatare. Discreția a lor fost desăvirșită. Au dus cu ei taina. Ferdinand se va stinge un an mai tîrziu, în 1927. Elena îi va supraviețui 20 de ani. Se va stinge în 1947. 12 ani mai tîrziu, în 1959, corpul ei va fi adus în țară ți îngropat în cavoul familie ei de mari români, Văcăreștii.

STELIAN TANASE

 

[Virginia Stanciu]

Este cunoscuta relatia Elenei Vacarescu si a printzului Ferdinand, dar de fiecare data, ne impresioneaza, recitind povestea lor.

Multumiri.