Astăzi, 16 ianuarie 2014, ne amintim de Cornel Coman (14 iunie 1936–16 ianuarie 1981).
Acum 33 de ani, într-o zi aspră de ianuarie, ne părăsea actorul Cornel Coman, cel care întruchipase zeci de roluri pe scena Teatrului Bulandra sau pe Marele Ecran, în Teatrul Radiofonic sau la Televiziune. Cel care iubise profesia așa cum își iubise locul de unde plecase în lume. Cel care pe scenă era mereu elegant și carismatic, iar tăcerea lui făcea mai mult decât o mie de cuvinte. Cel care în film se detașa parcă de personajul pe care îl juca, rămânând mereu el, Cornel Coman, omul, nu actorul. Privirea sa – un paradox între seninătate și cute adâncite – amplifica de fiecare dată personalitatea eroului de teatru sau de film. Iar vocea lui era un dar de preț.
Schiță biografică…
Zi de Cireșar. 14. Anul 1936. Locul: Minunat. Satul Livezile, din Vrancea Arhaică, zonă geografică-simbol de unde au descins și alți nobili ai scenei. Mă opresc pentru câteva secunde la Leopoldina Bălănuță. Nu-mi permit să-l uit nici pe Simion Mehedinți, savant european și om însemnat pe care, astăzi, din păcate, îl mai pomenim doar pe la simpozioane. Referitor la utilitatea spectacolului de teatru radiofonic, se pare că savantul geograf avea o vorbă: „Decât să meargă omul la club sau la cafenea unde fumul e gros să-l tai cu cuțitul – ori la cârciumă – unde boala e în toate sticlele cu rachiu, mai bine stă la gura sobei și ascultă de la Radio câte-n lună și-n stele.”
Actorul nostru a fost unul dintre cei șapte copii ai cuplului Alexandru și Magdalena Coman, botezat Alexandru-Corneliu de către o familie de învățători din sat. Doar Cornel, Theodor și Rodica au supraviețuit. Theodor, fratele mai mare, a lucrat o perioadă și în Televiziunea Română; se ocupa de ilustrația muzicală a multor emisiuni, printre care și Spectacolul lumii a lui Ioan Grigorescu. Rodica, sora cea mică a actorului lucra ca biolog la Institutul Cantacuzino din București.
Cornel Coman în noiembrie 1980. Fotografie de Nicolae Girardi
Tatăl lui Cornel era om de vază în sat. Fusese și primar o perioadă. Împreună cu Magdalena, o femeie blândă și harnică, a reușit în 20 de ani să-și agonisească o prăvălie în Livezile, o casă în centrul comunei Vidra și încă una în Focșani, pe strada I. L. Caragiale, unde, mai târziu, copiii lor aveau să locuiască în timpul liceului. Liniștea familiei Coman a fost tulburată în anii ’50 de prigoana comunistă. Considerat chiabur, Alexandru Coman va face doi ani de pușcărie.
Cornel a urmat primele două clase primare la Școala din Livezile, iar ultimele două la Școala Primară de Băieți din Focșani de pe strada Dogăriei. A studiat apoi la prestigiosul Liceu „Unirea” din Focșani, pe care l-a absolvit în 1956. Pentru a nu fi exmatriculat din cauza „originii nesănătoase”, Cornel a fost nevoit să urmeze sfatului unui înțelept profesor și să se lase înfiat de bunicul său, Toader Coman, un țăran sărac. Astfel, adolescentul devine frate cu tatăl său, în acte. Până să ajungă actor, a trecut prin multe încercări. După liceu a dat examen la Litere, dar după ce a trecut examenul cu bine, a avut loc o reexaminare ce cuprindea și o probă la limba greacă. Firește, a picat. A revenit la Focșani, unde s-a angajat ca taxator pe autobuze pentru vreo jumătate de an. Între timp s-a lăsat convins de fratele său să studieze contrabasul. La un moment dat, Cornel învățase să cânte și la vioară. În 1957, după examenul de la Institutul de Teatru, la care este respins, merge pentru un an la o școală de Topografie din București. Se întoarce în Focșaniul său și se angajează ca instrumentist la Filarmonica din oraș, unde fratele său era secretar muzical.
Deși era foarte atras de teatru și îl cunoștea pe Emanoil Petruț, vrâncean de-al său, nu participa la spectacolele de amatori. În 1959, își încearcă iarăși norocul la Institut. De data aceasta se întoarce mândru în sat. Reușise. După câțiva ani de actorie, în 1971, în casa unei cunoștințe comune, fosta soție a celebrului operator Nicolae Girardi, o cunoaște pe Maria Letiția Nicolescu, avocat în București. Peste trei ani se vor căsători, iar peste alți doi se va naște fiul lor, Alexandru-Paul, care va face carieră în Drept în București. Nașii de cununie? Scriitorul Paul Anghel și scenarista și regizoarea Malvina Urșianu. Cele două perechi au avut o relație foarte frumoasă și trainică.
Cornel Coman în rolul Lothar Lucano din piesa Vicarul de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972
Pe scenă…
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan, fiind coleg de promoție cu: Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Valentin Uritescu, Grigore Gonța, Sanda Țăranu, Șerban Cantacuzino, Nae Cosmescu, Violeta Berbiuc, Dionisie Vitcu și alții. Cei mai mulți dintre ei își vor construi o strălucită carieră în teatru și film.
După institut, Cornel Coman este repartizat la Teatrul Dramatic din Brașov de care se va atașa, deși va juca aici doar două stagiuni, perioadă în care va fi distribuit printre altele în Jocul ielelor de Camil Petrescu, în Vlaicu Vodă de Al. Davila, în Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpetto.
Mai timid din fire, la rugămințile fratelui său, actorul susține un concurs la „Bulandra” în urma căruia este angajat în râvnitul teatru bucureștean. Regizorul Liviu Ciulei îl va distribui mai întâi în Steve Hubbell din piesa lui Tennessee Williams, Un tramvai numit dorință (1965), alături de Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu și Ion Caramitru, apoi în Moartea lui Danton (1966) de Büchner și în Procesul Horia de Al. Voitin (1967), iar în 1975 Azilul de noapte de Maxim Gorki.
În Klesci din Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
Tot pe scenă la „Bulandra”, Cornel Coman a fost admirat de spectatori jucând și în Răceala, La Lilieci,în Matca, Paracliserul și Iona, toate piese ale lui Marin Sorescu, și în Urme pe zăpadă de Paul Everac.
Carismatic pe Marele Ecran…
Nici mai mult nici mai puțin de 36 de filme artistice de lungmetraj în care a jucat Cornel Coman, actorul care aducea pe imensul ecran din sălile de cinema temperament și siguranță, dar și tandrețe și sensibilitate, uneori chiar derută în complexitatea personajului.
După ce debutase într-un rol secundar, în 1962, în ultimul său an de studenție, în filmul Partea ta de vină, în regia lui Mircea Mureșan, într-o distribuție aleasă: Sebastian Papaiani, Constantin Codrescu, Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Marcel Anghelescu și Silviu Stănculescu, Cornel Coman joacă primul său rol propriu-zis în Diminețile unui băiat cuminte (1967), în regia lui Andrei Blaier, făcându-se remarcat pe Marile Ecrane alături de Irina Petrescu și Dan Nuțu, de Ștefan Ciubotărașu, Carmen Galin, George Constantin și Ion Caramitru. În același an este distribuit și în celebra peliculă a lui Lucian Bratu: Un film cu o fată fermecătoare, alături de Marin Moraru, Ștefan Iordache, Ileana Stana Ionescu și eroina principală, Margareta Pâslaru.
Galeria personajelor interpretate este foarte variată. Este și Bogza, muncitorul din Puterea și Adevărul în regia lui Manole Marcus, dar și doctorul Vlădana din Pădurea pierdută (1971) a lui Andrei Blaier, un film cu o coloană sonoră de excepție, ca de altfel majoritatea filmelor din anii ’50–’60. Apoi Mihai din Serata (1971) Malvinei Urșianu. A fost și Radu, inginerul chimist din Drum în penumbră (1972), de Lucian Bratu, alături de Monica, eroina filmului, interpretată excepțional de Margareta Pogonat.
La filmări pentru Buzduganul cu trei peceți, regia Constantin Vaeni, 1977
Cornel Coman a fost remarcat și de regizorul Gheorghe Vitanidis care îi oferă un rol în Casa de la miezul nopţii (1976), alături de Violeta Andrei, Alexandru Repan, Valeria Seciu și Fănuș Neagu, autorul scenariului. A apărut și în pelicule istorice, dat fiindu-i chipul sobru și vocea impunătoare. ÎnBuzduganul cu trei peceți (1977) de Constantin Vaeni, cu Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Ovidiu Iuliu Moldovan și George Motoi, sau alături de Silvia Popovici în Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanul (1979) de Malvina Urșianu. Regizorul Dinu Cocea l-a ales pentru filmul Ecaterina Teodoroiu (1978), a cărei eroină este Stela Furcovici, apoi pentru Iancu Jianu zapciul și Iancu Jianu haiducul (1980), fiind coleg pe platourile de filmare cu Adrian Pintea, Emanoil Petruț, Draga Olteanu-Matei și Mihai Mereuță.
Au fost și câteva seriale tv în care a jucat Cornel Coman: Cireșarii (1970), în regia lui Blaier după minunatul roman al lui Constantin Chiriță, apoi Un august în flăcări, în regia lui Dan Pița și Alexandru Tatos, ca să nu mai spunem de Lumini și umbre (1980), un serial extrem de urmărit de telespectatori în fiecare sâmbătă seara.
Portrete de Nicolae Girardi, 1980
Protagonist în Teatrul TV…
De la Puterea de Aurel Mihale și Procesul Horia de Al. Voitin, până la Vlaicu Vodă de Alexandru Davila șiUnii l-ar numi destin de Titus Popovici; de la Burebista de Emil Poenaru, până la Pescărușul lui Cehov și Centrul înaintaș a murit în zori de Augustin Cuzzani, iată câteva din cele peste 20 de producții teatrale din Televiziunea Română a anilor ’60–’70, al căror protagonist a fost Cornel Coman. Se pare că ultima piesă de teatru de televiziune în care a jucat a fost cea scrisă de Constantin Chiriță, în regia lui Constantin Dinischiotu, alături de inegalabila Valeria Seciu: Livada din noi s-a numit. Premonitoriu pentru cel care cu doar 44 de ani în urmă se născuse și se zbenguise prin Livezile natale…
Claude Monet, Primăvară la Giverny
Teatrul radiofonic
Vocea actorului în teatrul radiofonic ajungea până în cele mai îndepărtate colțuri de țară spre deosebire de vorbele cronicarilor de teatru care îi urmăreau spectacolele. Regizorul Constantin Moruzan, profesorul său din Institut, l-a solicitat imediat după absolvire să joace alături de Irina Răchițeanu Șirianu, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Mihai Mereuță în piesa Baltagul (1963) de Mihail Sadoveanu, deschizându-i calea către teatrul la microfon. A urmat Răzbunarea de Fredro, cu: George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Nineta Gusti, Sanda Toma și Octavian Cotescu. Alte piese, alți regizori. Titel Constantinescu îl va distribui în Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu, Baladă pentru Horia de V. Zdrenghea, Colonia cea nouă de Pirandello, Lupii de aramă, cu Adela Mărculescu, Valentin Teodosiu și Corado Negreanu, apoi în piesa Iulius Cezar de Shakespeare. Cristian Munteanu îl găsește potrivit pentru Viteazul de Paul Anghel, pentru Brand de Ibsen, cu Gina Patrichi și Emil Hossu, și pentru Furtună pe strada principală de Reginald Rose, cu Victor Rebengiuc, Lucia Mureşan, Mariana Mihuţ, Olga Delia Mateescu și Simona Bondoc. Nici Dan Puican nu l-a putut ignora pe actorul cu timbru special, și l-a distribuit în piesa lui Dinu Săraru, Niște țărani. Vocea lui Cornel Coman a răsunat alături de alte voci celebre și în Evocarea lui Antoine de Saint-Exupéry, eseistul, reporterul, aviatorul și creatorul Micului Prinț, care dispăruse, ca și autorul vocii îndelung ascultate, la doar 44 de ani.
Cornel Coman (Tobba) în Colonia cea nouă de Luigi Pirandello, 1978 (fragment)
Cornel Coman și Gina Patrichi (Spera) în Colonia cea nouă de Luigi Pirandello, 1978 (fragment)
Timpul nu ne-a îngăduit să-l aplaudăm pe Cornel Coman atât cât ar fi meritat. A murit prea tânăr, în floarea vârstei, cum spuneau în ianuarie 1981 înțelepții din Livezile natale.
Apropiații și-au amintit clipele scenice premergătoare dispariției lui Cornel.
În decembrie 1980, în timp ce juca alături de Florian Pittiș în spectacolul lui Adrian Dohotaru, Anchetă asupra unui tânăr care n-a făcut nimic, i s-a făcut rău pe scenă. A fost ultima să ieșire la rampă. Peste o lună doar, jocul actoricesc al lui Cornel Coman începea să devină amintire…
Au trecut foarte mulți ani în care am uitat să-l mai pomenim într-o frază, într-un gând, într-un articol… În 2004, Valeriu Anghel, distins profesor din Focșani, l-a pomenit într-o carte, intitulată simplu: Cornel Coman – din cuprinsul căreia mi-am permis să vă ofer câteva fotografii rare.
Timp de aproape 20 de ani, seriozitatea și profesionalismul i-au adus cronici favorabile în revistele de specialitate. În 1981, Cornel Coman primea Premiul ACIN pentru întreaga activitate în cinematografie, post-mortem. Câtă dreptate să fi avut Seneca în maxima „Post mortem, nihil est” ?
Annie Muscă
Cornel Coman în filmul Prin cenușa imperiului, regia Andrei Blaier, 1976
Fotografii alb-negru din albumul memorial Cornel Coman de Valeriu Anghel, Focșani, Editura Pallas, 2004.
Grafică și ilustrații: Costin Tuchilă. Editare multimedia: Maria Andronache.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius