Meditatia zilei - 30 iulie 2020

[altmariustotal catolic]

Ier 18,1-6; Ps 145; Mt 13,47-53

În timpul ministerului său public, Isus a inventat multe parabole şi i-a încurajat şi pe apostoli să urmeze exemplul său, spunând: „Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”. În aceasta, Isus a urmat exemplul profeţilor, şi astăzi, în prima lectură, vedem tocmai cum profetul Ieremia se slujea de parabole în predica sa profetică.

Parabola este un instrument pedagogic foarte bun, deoarece trezeşte colaborarea activă a ascultătorilor. Un îndemn, exprimat prin cuvinte clare, nu cere un efort prea mare pentru a fi înţeles, în schimb, o parabolă are întotdeauna un aspect care trebuie ghicit, intuit, semnificaţia sa ascunsă, impune efortul de gândire pentru a o găsi, cu atât mai mult cu cât sunt posibile mai multe interpretări.

Ce semnificaţie ne oferă parabola olarului? Nu este prea evidentă la prima vedere. Profetul precizează sensul parabolei în versetele succesive şi ne dăm seama atunci că este vorba despre o învăţătură ce priveşte capacitatea lui Dumnezeu de a modifica propriile planuri: o învăţătură mai degrabă surprinzătoare. Filozofii ne spun că Dumnezeu este imutabil, fiind absolut perfect; dacă s-ar schimba, ar deveni mai puţin perfect, lucru absurd însă. Biblia, în schimb, ne revelează că Dumnezeu poate să-şi schimbe ideea, ne revelează un Dumnezeu viu, care reacţionează după împrejurări. Aici profetul explică (Ier 18,7 ş.u.): „Dacă voi zice cândva despre un popor sau despre un rege B eu, Dumnezeu B că-l voi dezrădăcina, îl voi sfărâma şi-l voi pierde”, aceasta este o hotărâre divină, care ar trebui să fie imutabilă; dar profetul continuă: „Dar dacă poporul acelaY se va întoarce de la faptele lui cele rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac”. Deci Dumnezeu îşi schimbă părerea. „Sau dacă voi zice altă dată despre un popor sau despre un rege că eu vreau să construiesc şi să plantez B o hotărâre pozitivă B dar dacă el face ceea ce este rău înaintea mea şi nu va asculta cuvântul meu, eu mă voi căi de binele pe care am promis că-l voi face”.

Parabola olarului este, deci, un avertisment dublu. Pe de o parte, pentru cine se găseşte pe un drum greşit, avem un avertisment nu pentru a dispera, ci de a grăbi schimbarea drumului şi a evita pedepsele divine şi, mai presus de toate, a evita ruptura raportului cu Dumnezeu, care este dizgraţia cea mai oribilă pentru o persoană umană. Pe de altă parte, este un avertisment pentru cine se crede drept, sigur de iubirea lui Dumnezeu, liniştit: Dumnezeu a decis binele în ceea ce îi priveşte pe aceştiaY Lor le spune profetul: Atenţie! Hotărârea lui Dumnezeu poate fi revizuită dacă nu vă angajaţi în mod serios pentru a face binele. Folosirea parabolelor are şi avantajul de a stabili legături sugestive între realităţile pământeşti şi realitatea vieţii spirituale. Astfel, viziunea noastră asupra realităţilor pământeşti se îmbogăţeşte şi viaţa spirituală devine mai solidă. Cine cunoaşte parabola semănătorului are o privire mult mai profundă asupra modului de a acţiona al seminţei: se gândeşte la opera lui Dumnezeu şi nu numai la fertilitatea câmpurilor; şi reciproc, atunci când se gândeşte la cuvântul lui Dumnezeu, înţelege mai bine rodnicia acestuia în comparaţie cu semănătorul.

Să ne lăsăm instruiţi de Domnul pentru a deveni capabili şi noi de a extrage mereu din comoara noastră lucruri noi şi lucruri vechi; astfel, viaţa va deveni tot mai interesantă şi mai rodnică.