Anul 2020 reprezintă un moment im por tant în istoria Mu zeului Metropolitan din New York care a împlinit la 13 aprilie un veac și jumătate de la înființare. Cine și-ar fi închipuit, acum câteva luni, că muzeul va traversa această perioadă sărbătorească cu porțile închise, că manifestări speciale, pregătite cu grijă cu ani în avans, vor fi anulate sau, în cel mai bun caz, amânate sine die?
Metropolitanul s-a născut, ca și alte mari muzee americane, în perioada de optimism care a urmat Războiului Civil. Dacă modelele lor din Lumea Veche –Luvru, Prado, Kunsthistorisches Museum din Viena, Galeriile Uffizi… – au început prin a fi colecții princiare, îmbogățite generație după generație, toate aceste instituții americane au pornit practic de la zero. Ele își datorează existența unor oameni de afaceri care au oferit sume uriașe de bani (câștigate uneori prin mijloace considerate reprobabile) dintr-o combinație de motive: altruism, aspirația de a arăta lumii de ce sunt americanii capabili, dorința de a o oferi nu numai un spațiu de întrunire pentru elite dar și o școală pentru meseriași puși în fața unor exemple de artă decorativă aparținând altor culturi.
Metropolitanul n-ar fi ajuns, în acest veac și jumătate, unul dintre cele mai importante muzee ale lumii – ca volum și valoare a exponatelor, ca anvergură a civilizațiilor reprezentate, ca număr de vizitatori – dacă n-ar fi existat această mulțime de donatori, indiferent dacă acțiunea lor a fost ascunsă în vălul anonimității sau a fost înfăptuită din motive publicitare. Există însă câțiva mecena în absența cărora colecția Metropolitanului, așa cum o știm astăzi, ar fi fost de neconceput… Figură dominantă a lumii financiare americane, J. Pierpont Morgan (1837-1913) și-a alcătuit colecția de artă cu aceeași îndârjire cu care-și trata afacerile. Unul dintre fondatorii Metropolitan-ului, director autocrat al instituției din 1904, el a contribuit imens la trans formarea acesteia, înconjurându-se de specialiști, înființând noi departamente precum cele dedicate Egiptului antic sau artelor decorative, contribuind la planurile de achiziții. „Niciun preț nu este prea mare pentru obiecte de o frumusețe inchestionabilă și de o autenticitate fără dubii“ – obișnuia el să spună. În 1917, circa 7000 de opere de artă de o excepțională varietate, donate prin grija fiului său, au îmbogățit practic fiecare ramură a colecției muzeului. De la un coif de armură semnat de Filippo Negroli la o cutie din fildeș sculptat datând din timpul cuceririi normande a Siciliei și de la covoare otomane la „Retablul Colonna“ de Rafael, majoritatea lor și-au păstrat și astăzi un loc privilegiat printre miriadele de exponate… Grație îndeosebi donației Havemeyer din 1929, posesiunile de artă impresionistă ale Metropolitanului sunt fără rival oriunde în afara Parisului. Îndrumați de ochiul atent al pictoriței Mary Cassatt, Louisine și Henry Havemeyer au strâns o colecție extraordinară de artă franceză a secolului al XIX-lea, de la portrete de mari dimensiuni de Manet la mici bronzuri de Degas. Puțini însă știu că cei doi Havemeyer au fost interesați în același timp de creația vechilor maeștri ( Rembrandt, El Greco) sau de arta Asiei, așa încât regăsești, ca și în cazul lui J. P. Morgan, exponate din fosta lor colecție în toate colțurile muzeului… În 1969, la moartea bancherului Robert Lehman, Metropolitanul a primit 2600 de lucrări de artă occidentală, acoperind o perioadă de șapte sute de ani, începând cu lucrări sieneze din Trecento și terminând cu Bonnard, incluzând picturi, desene, gravuri dar și fabuloase exemple – sticlărie, ceramică de Maiolica, rame de tablouri – de artă aplicată. Donația a venit însă cu un codicil. În loc să îngăduie ca operele de artă respective să fie integrate în ansamblul colecției, Lehman a dorit ca ele să rămână grupate și muzeul a fost silit să construiască o aripă separată, inaugurată în 1975, cu multiple săli reproducând întocmai arhitectura interioară și decorația încăperilor locuinței magnatului din Manhattan… Posesiunile de artă a Africii sub-sahariene, a Americii pre-hispanice sau a insulelor Oceaniei sunt atât de vaste și comprehensive încât este greu de imaginat că ele se datorează, în bună măsură, eforturilor unui singur om, Nelson Rockefeller, care s-a zbătut vreme de decenii ca muzeul să accepte conținutul muzeului său particular de „artă primitivă“. Aripa care poartă numele fiului său decedat – Michael C. Rockefeller, dispărut în timpul unei expediții în Noua Guinee – a fost inaugurată de abia în 1982… Arta secolului al XX-lea nu este un punct forte al colecției Metropolitanului. Decizia lui Leonard Lauder din 2013 de a promite instituției colecția sa de creații cubiste, evaluată la un miliard de dolari, a fost cu atât mai binevenită. Donația Lauder, centrată în jurul operelor lui Braque, Picasso, Gris și Léger, nu reprezintă o sumă de lucrări disparate ci reușește – uimitor de bine pentru un ansamblu alcătuit doar în ultimele câteva decenii – să ilustreze în amănunt începuturile și transformarea în timp a acestei mișcări artistice radicale, definitorii pentru întreaga evoluție a artei secolului al XX-lea.
Lauder a continuat să adauge la darul inițial, cel mai recent tablou fiind un alt Picasso, o sculpturală Femme nue assise din 1908. Este una dintre sutele de contribuții la enciclopedica colecție a Metropolitanului făcute cu prilejul acestei aniversări (încă) nesărbătorite. Pentru cele mai semnificative dintre ele – niciuna totuși de dimensiunile sau importanța celor menționate mai devreme – muzeul a preconizat organizarea unor expoziții temporare speciale… 80 de piese de vestimentație din secolul al XX-lea aparținând lui Sandy Schneier vor fi expuse în toamnă și vor fi adăugate deja extraordinarei colecții deținute de „Costume Institute“… În decembrie, „Splen-dori estetice“ va fi dedicată unor exemple de artă decorativă și pictură americană donate de Barrie și Deedee Wigmore… În ultimii ani, depozitul de fotografii a muzeului a crescut imens chiar dacă puține sunt expuse permanent. Circa 60 de exemplare relativ recente – incluzând imagini de excepție compuse de Diane Arbus și Cindy Sherman – vor fi expuse într-o manifestare specială… În fine, o expoziție la Met Breuer, intitulată „De la Géricault la Rochborne“, va propune desene și acuarele din ultimele două secole primite de la cuplul Michael și Juliet Rubinstein.
Cea mai așteptată expoziție a anului – deocamdată amânată – rămâne însă „Making the Met, 1870-2020“. Este o recapitulare a succeselor și greșelilor făcute nu numai în alcătuirea colecției muzeului ( de exemplu acumularea unor exponate cu o proveniență dubioasă sau scoase cu brutalitate din contextul în care au fost create ) dar și în îndeplinirea misiunii sale educative.
Nimeni nu știe care este impactul de lungă durată al actualei crize în evoluția relației dintre muzee și public. Este clar însă că interacțiunea trebuie să rămână nemijlocită. Toate aceste vizite „digitale“ care au proliferat recent nu sunt decât niște jalnice paliative… Există însă lucruri care trebuie schimbate, ca de exemplu privirea europocentristă asupra istoriei promulgată pentru marea parte a acestor 150 de ani sau împărțirea nu destul de flexibilă a exponatelor în funcție de departamentele din care provin. Trei noi mici instalații sugerate pentru acest an – Putere și pietate, Animale mistice sau Imperii și centre de comerț – sunt încercări timide de a prezenta interconexiuni între civilizații și între diferite forme de manifestare a geniului artistic. Acum nu foarte mulți ani, multiple departamente ale muzeului au contribuit la o excepțională expoziție consacrată civilizațiilor lumii și schimburilor culturale la anul 1000. Metropolitanul, cu giganticele sale posesiuni – un milion și jumătate de obiecte acoperind 5000 de ani – este una dintre puținele instituții culturale ale lumii capabile să organizeze sinteze de asemenea anvergură și să pună într-o nouă lumină conceptul de „caracter enciclopedic“ al unei colecții.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius