Tăiatul frunză la câini şi facerea de hârtii - mecanismele de functionare a birocratiei comuniste

[pagina română]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/taiatul-frunza-la-...

Autor Ionel-Claudiu Dumitrescu

Scârbită de ceea ce vede astăzi la televizor sau de ce se scrie în vastul ocean al Infosferei, populaţia României nu mai suportă zisa democraţie şi capriciile unei birocraţii ce topeşte orice sumă de bani fără milă, singurul scop în viaţă fiind să aibă un nivel de trai ridicat pentru familie şi cercul de interese, adică este vorba de mafii locale sau naţionale. Cum nu te poţi opune unui sistem, locuitorii pleacă unde văd cu ochii sau caută modele perfecte de organizare şi aşa ajung la concluzia că pe timpul lui Nicolae Ceauşescu era mai multă cinste şi organizare. Trecerea a trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989 a dus la ştergerea din memoria colectivă a aspectelor negative şi a rămas numai ceea ce era frumos atunci sau în imaginaţia mulţimilor.  

 Oare Nicolae Ceauşescu era mulţumit de ceea ce era în ţară atunci? Cuvântările şefului de partid şi de stat demonstrează că era un om complet depăşit de realităţile din ţară şi toate deciziile erau neutralizate de către cei din subordine, de mulţimea de birocraţi făcuţi de partid. Nicolae Ceauşescu era de părere că jumătate din cei ce se aflau prin birouri erau absoluţi inutili pentru economia socialistă şi că ar fi trebuit să fie dirijaţi către fermele de stat, institute de cercetări şi şcoli de specialitate. Discursul era din 6 august 1969 şi a fost susţinut în faţa membrilor C.C. al P.C.R. Liderul de partid constata în decembrie 1969 că au fost făcute restructurări în aparatul central şi au fost eliberate peste 8.500 de cadre din posturi călduţe şi inutile. Nicolae Ceauşescu era supărat că zişii specialişti nu s-au dus în judeţele unde era nevoie de profesionişti, ci au început o politică de descurcăreţi pentru a se infiltra din nou în administraţia din Bucureşti. Acestea erau idei cuprinse în cuvântarea susţinută la plenara C.C. al P.C.R. din 11-13 decembrie 1969. Nu se putea ca un fin funcţionar de Bucureşti să ajungă în glodul din Vaslui sau chiar din apropiatul Giurgiu. Regimul totalitar, construit după modelul celui comunist de la Moscova, nu putea să fie decât unul cu un aparat birocrat supradimensionat. Indicaţiile trimise de poliţia secretă în iunie 1947 stabilea clar că totul trebuie organizat astfel încât să se facă munţi de hârtii, locuitorii şi subordonaţii fiind obligaţi să aştepte indicaţii preţioase de la superiori.

 Timpul a trecut, dar practicile sistemului au rămas constante. Nicolae Ceauşescu observa în 1972 că tendinţa creşterii aparatului administrativ la nivel de întreprinderi persista în ciuda tuturor politicilor de trimitere a celor instruiţi la munca productivă. Birourile atrăgeau ca un magnet la nivel de centrale economice şi, mai ales, la cel de ministere. Birocraţii făceau totul pentru menţinerea numărului de posturi, reacţie normală pentru apărarea privilegiilor personale, şi chiar să extindă reţeaua de supraveghetori şi purtători de hârtii. Acestea erau concluziile prezentate de Nicolae Ceauşescu în urma primirii unor rapoarte din partea unor tovarăşi ce mai încercau să mişte ceva în societatea blocată. Cuvântarea la conferinţa pe ţară a cadrelor de conducere din întreprinderi şi centrale industriale şi de construcţii a fost susţinută la 19 februarie 1972.

 Armatele de funcţionari, fără milă de banul public, veneau cu tot felul de fantezii pentru măgulirea superiorilor, dar nici nu se grăbeau când era nevoie să se ia o decizie. Lentoarea de tip socialist a condamnat populaţia din România să fie sclava stăpânilor cu mape. Să nu se uite că partidul comunist a primit indicaţii de la poliţia politică sovietică în iunie 1947 să dezvolte în exces birocraţia pentru a controla fiecare mişcare a maselor şi a indivizilor. Ţara de tip comunism căzuse într-o capcană din care nu mai era ieşire decât sub forma rămânerii unei oaze a trecutului.

 Şi aşa a mers viaţa până la evenimentele din 1989. Evenimentele sângeroase n-au schimbat prea multe în România. Atunci se avansa cu partidul totalitar de stânga şi acum cu partidele politice de orice ideologie, carieriştii de atunci sărind din post în post prin tot felul de diversiuni. Se poate spune că nici măcar nu există diferenţe doctrinare, singura caracteristică a celor ce ajung la putere pe diferite căi rămâne cea a căpătuirii personale pe întreaga viaţă şi pentru tot neamul. Mijloacele nu contează.

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.

Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, Bucureşti, 1972.

Opriş, Petre, Licenţe străine pentru produsele civile şi militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, Bucureşti, 2018.