E lesne de înțeles că mitul are la bază și preocuparea de întrebări metafizice fundamentale în ceea ce privește natura omului și cea a universului nezdruncinat, începând încă de la originea acestora; ne înconjoară elemente aparent inocente ale naturii, de la miazănoapte la sud și de la Melbourne până-n Dublin, până la cel mai năstrușnic Cumulus care face câte-un popas pe cel mai gigantic Sequoia care posedă povești nemuritoare, mituri și simboluri călătoare-n timp. Căci, nu-i așa, încă de la începutul începuturilor, zace în noi un soi de reflex al viguroaselor slăbiciuni umane, tentații de frică sau atracție înspre ceea ce privește necunoscutul sau nevăzutul, pe baza cărora au prins glas rudimente religioase. Interpretări și credințe în căutarea unor afirmări sau a unor răspunsuri. Cu cât avem mai multe răspunsuri – cu atât sfera de întrebări este mai mare, intervenind pe alocuri setea sau nevoia de cunoaștere, un sincron cu gândirea, un instinct al descoperirii răspunsurilor. Pesemne fiindcă la începuturi – esențialele întrebări apăreau din instinctul supraviețuirii ca specie, din necesitatea de a trata orice ipoteză drept răspuns oferit tot de către om și până la limita puterii de a cerceta – unde apărea crescând teama față de natură, s-a generat în subconștient, în vis și imaginație ceva care să fie considerat un răspuns rațional convenabil. Însă – pe atunci – era aproape imposibil să fie validată informația de către ceva sau cineva luat ca factor exterior al minții sale, dând curs credințelor care fredonau cu convingerile sale, reușind astfel să caute suport și sprijin atunci, când îl cuprinde neputința, într-un absolut mai imuabil decât natura. În acest mod, omul își asigura o stabilitate nemuritoare până spre zilele noastre unde noțiunea de totdeauna este compromisă de platoni, socrati, newtoni și einsteini, unde aflăm că însăși natura este relativă. Urmând acest model de începuturi, am putea observa politeismul, ca mai apoi: există un dumnezeu sau mai mulți? Răspunsul a venit din partea oamenilor care se simțeau capabili să conducă, religia complementându-le puterea, ducându-i pe cei din grup spre o direcție de bine. Educația naturii umane lăsa de dorit, osteneala activităților necesitau domolite într-un mod demn de asigurat supraviețuirea și chiar, evident, dezvoltarea, iar împreunarea puterii cu religia se pare că a devenit o soluție durabilă secole întregi. Așadar, astăzi mitologia rămâne la nivelul de atracție (pe alocuri chiar și formă de credință alăturată cu simbolurile acestora) prin diverși factori, având totodată frumusețea poveștilor care generează întrebări ce adesea vor rămâne retorice, dar asta nu știrbește din fascinația exercitată.
Descoperă despre:
Mitologia insulară – magii in illo tempore.
Mitologie nordică – printre războaie și ape învolburate.
Mitologia aztecă – pe urmele misterelor din ruine.
Mitologia românească – îmblânzitorii furtunilor sau vrăjitori periculoși?
Mitologia egipteană – zei și legende seducătoare.
Un scurt extras din „Un popas în lumea mitologică”, de Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic, publicat în Vox Authors, Nr. II.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius