Începând de astăzi, numărul 7 al ediției tipărite a revistei „Amfiteatru” le oferă cititorilor o incursiune în viața artistică autohtonă într-o perioadă dificilă, în care, din cauza stării de urgență generate de pandemie, artiștii nu se mai pot întâlni cu spectatorii în sălile de teatru. Drept care noul număr stă sub semnul distanței și face o pledoarie pentru rolul teatrului – pentru fiecare dintre noi și în societate.
Interviul cu reputatul scriitor și om de teatru George Banu se apleacă asupra acestui moment prezent, în așteptarea regăsirii în sala de spectacol.
De asemenea, la rubrica „Profil” cititorii sunt invitați să descopere lumea lui Marius von Mayenburg, unul dintre cei mai importanți dramaturgi de azi.
Iar printre spectacolele recente analizate în numărul 7 se numără „Beginners” (Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București), „Zorba grecul” (Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște) sau „Ultimul om” (Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara).

1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius