Meditatia zilei - 28 ianuarie 2020

[altmariustotal catolic]

1Cor 2,1-10; Ps 18; Mt 5,13-19

 

Cuvântul lui Isus, „Voi sunteţi lumina lumii”, se poate aplica la multe vocaţii creştine, dar, în special, este adaptat unui sfânt ca sfântul Toma de Aquino, ale cărui scrieri luminează încă şi astăzi spiritul creştin, dar şi cel uman, în general.

Prima lectură ne ajută să întrevedem care este condiţia pentru a putea fi lumină a lumii; nu este vorba doar de a folosi propria inteligenţă pentru a cerceta tainele lucrurilor, ci, înainte de toate, de a ne pune propria raţiune în relaţie cu Dumnezeu. „În lumina ta vom vedea lumina”, spune un psalm: pentru a vedea lumina prezentă în creaţia lui Dumnezeu, este necesar să fim în raport cu el. Iată pentru ce nu există adevărată înţelepciune fără rugăciune. „M-am rugat şi mi-a fost dăruită prudenţa; m-am rugat şi mai mult şi mi s-a dat duhul înţelepciunii” (Înţ 7,7).

Toma de Aquino a fost un sfânt contemplativ: idealul său era să transmită altora lucrurile pe care el însuşi le contemplase, adică înţelese în rugăciune, înţelese în raportul său cu Dumnezeu. Inteligenţa singură poate să facă multe lucruri, să construiască sisteme de idei, dar acestea sunt sisteme care nu corespund înţelepciunii, ele au un efect devastator. Cineva a spus că lumea modernă este complet dezorientată deoarece i-au fost date idei creştine necontrolate. Aspiraţiile după adevăr, libertate, fraternitate sunt idei creştine, sunt aspiraţii evanghelice, dar dacă vor să fie satisfăcute în afara legăturii vii cu Dumnezeu, rezultatul este acela că introduc în oameni un fel de febră care îi împiedică să găsească adevăratul echilibru şi îi împinge la tot felul de excese cum sunt: revoluţii violente, tulburări continueY

În schimb, sfântul Toma de Aquino a rămas întotdeauna profund unit cu Dumnezeu, l-a rugat să-i dea acea inteligenţă adevărată, dinamică, echilibrată, care provine de la creator; aceasta nu l-a împiedicat să primească şi idei chiar păgâne. Nu i-a fost teamă să-l studieze pe Aristotel şi să caute în operele sale lumină pentru a înţelege mai bine lumea creată de Dumnezeu. El s-a ferit să fie un propagator al ideilor creştine necontrolate, în plus, a reuşit să îmbogăţească în înţelepciune ideile păgâne; a avut o deschidere extraordinară pentru întreaga creaţie a lui Dumnezeu şi pentru toate ideile umane, tocmai pentru că trăia intens raportul său personal cu Dumnezeu. „Să-mi dea Dumnezeu să vorbesc după cum cunosc şi să gândesc într-un mod demn de darurile primite”, spune Cartea Înţelepciunii (7,15): raportul cu Dumnezeu nu chirceşte inima, nu asupreşte inteligenţa, dimpotrivă, îi dă gustul de a pătrunde toate splendorile creaţiei.

În Biserică există multe vocaţii. Unii sunt chemaţi să insiste până la paradox asupra refuzului înţelepciunii umane; sfântul Paul, de exemplu, are pasaje de-a dreptul violente împotriva filozofiei: vocaţia sa era să insiste asupra mesajului creştin până la a-l face să pară incompatibil cu filozofia umană. Alţii, ca Toma de Aquino, au vocaţia de a arăta că între ele este posibilă o profundă conciliere care are loc atunci când se renunţă la autonomia umană pentru a-i da totul lui Dumnezeu: dacă ne punem total la unison cu creatorul, atunci şi el ne pune într-un profund acord cu creaţia.

Să-i cerem Domnului ca el să facă sufletul nostru total disponibil pentru a primi lumina sa în modul de a-i putea atrage pe cei care nu sunt pe drumul căutării şi al cunoaşterii; să fim spirite vii în raport cu Dumnezeu şi tocmai pentru aceasta capabili de a ne orienta spre toate bogăţiile universului.