Cuvintele ne vor judeca

[altmariustotal ortodox]

Suntem gandurile, cuvintele si faptele noastre. Precum ne sunt gandurile, asa ne sunt cuvintele, iar precum ne sunt cuvintele, asa ne sunt faptele. Aceste trei moduri de existenta ne intocmesc viata de acum si pe cea vesnica. Precum gandim, vorbim si ne miscam, asa vom trai vesnic.

Cuvintele sunt puteri libere

Cuvintele sunt manifestari in afara ale sufletului nostru, asupra caruia Dumnezeu a suflat "suflare de viata". Odata rostite, cuvintele capata o libertate proprie pe care nu o mai putem ingradi. In functie de curatia / necuratia inimii noastre, cuvintele pe care le rostim devin puteri care savarsesc binele sau raul. Aceste puteri libere ne vor insoti toata viata, pana la judecata de apoi, unde ne vor apara sau ne vor judeca.

Toate cuvintele pe care le-am rostit de-a lungul vietii se vor infatisa la judecata cea infricosatoare, unele acuzandu-ne, iar altele aparandu-ne. Nici un cuvant nu va fi trecut cu vederea, precum ne atentioneaza Mantuitorul, zicand: "Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit" (Luca 12, 36-37). Vai celui care se va vedea atunci incoltit de cuvinte cu iz de moarte, auzite, citite, rostite sau nerostite.

Cuvintele auzite

Cuvintele auzite aduc in noi o putere de viata sau de moarte care ne schimba. Pentru aceasta trebuie sa avem grija ce intra in sufletul nostru pe poarta auzului. Televizorul, radioul, internetul si cuvintele rostite de cei din jurul nostru sunt tot atatea cai prin care se poate strecura in noi neghina vrajmasului, adica acele cuvinte straine si inselatoare care ne pot intuneca mintea.

Vom fi judecati atat dupa cuvintele rele pe care le-am cautat (barfa) sau pe care nu ne-am ferit a le auzi, precum si dupa cuvintele bune pe care le-am auzit si nu le-am asezat in inima noastre. Cele din urma se aseamana semintelor bune care au cazut pe piatra, intre spini sau pe drum si nu au fost lasate sa aduca rod bun.

Cand auzim un cuvant-sfat bun se cuvine sa luam aminte la el, chiar si atunci cand vine de la o persoana patimasa sau care nu ne este pe plac. Sa cercetam cuvantul, iar nu pe omul care il rosteste, caci chiar si prin oamenii cei patimasi sau necrestini ne poate vorbi Dumnezeu.

Cu cat ne vom feri de cuvinte rele, cu atat ne vom deprinde mai usor cu ganduri curate, precum spune Sfantul Talasie Libianul: "Obisnuieste-ti urechea sa auda des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de ganduri necurate."

Cuvintele citite

Cuvintele citite lucreaza in noi ca si cele auzite, fie spre viata, fie spre moarte. Astfel, internetul, cartile, ziarele si reclamele sunt tot atatea cai prin care poate patrunde in noi neghina vrajmasului.

Desi suntem indemnati sa ne comportam precum albina, care ia din toate florile doar ceea ce este bun, nu trebuie sa uitam sfaturile Parintilor cu privire la cartile vatamatoare de suflet. Agatandu-se de cele mai mici ganduri de mandrie sau neatentie, cuvintele vatamatoare pot fi mai tari decat trezvia si discernamantul nostru.

Vom fi judecati, poate chiar mai aspru, de cartile si cuvintele duhovnicesti pe care le-am citit. Pacat mare au aceia care stiu ca pacatuiesc, dar slujesc in continuare pacatului. Cand faptele noastre nu sunt potrivite cu cuvintele adunate, acestea din urma nu fac decat sa ne osandeasca si mai mult la judecata, caci dupa masura cunostintei noastre va fi si masura judecatii.

Faptul ca avem la indemana Sfanta Scriptura si nu o citim sau o citim fara luare aminte ne condamna indoit fiecare pacat, caci cuvintele sfinte care intra in noi si se usuca ne vor sta inainte la judecata. Pentru ca avem cunostinte bune, de nu vor fi roade pe masura, va fi osanda !

Cuvintele rostite

Cele mai multe cuvinte din viata noastra sunt, de departe, cele rostite. Acestea sunt cea mai fidela oglinda a inimii noastre. Omul curat are cuvinte curate, iar omul patimas are cuvinte pline de rautate, caci, precum stim: "Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Caci din prisosul inimii graieste gura lui" (Luca 6, 45).

Cuvantul are putere sa tamaduiasca si putere are sa raneasca, atat sufletul, cat si trupul. Cu un cuvant putem sa-l ridicam pe cel de langa noi si tot cu un cuvant putem sa-l intristam si sa-l imbolnavim. Atunci cand vorbim ce nu trebuie sau cum nu trebuie gresim direct fata de Dumnezeu, al carui chip il poarta cel de langa noi.

Fericitul Augustin spune: "Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor." In acest sens a spus si Iisus, zicand: "Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. (...) Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule" (Matei 15, 11-19).

Ne vor judeca toate cuvintele rostite "in desert", adica acele cuvinte care nu dau viata, ci aduc moarte celui care le aude. Cuvintele "desarte" hranesc pacate de la cele mai mici pana la cele mai mari.

Cuvintele nerostite

Ne vor judeca si cuvintele nerostite, adica toate acele ganduri bune care ar fi trebuit rostite la vremea potrivita. Gandurile bune sunt luminari ale lui Dumnezeu care ne vin atat pentru folosul nostru, cat si pentru folosul celor de langa noi. Cand pastram numai pentru noi un asemenea gand si nu-l spunem si celui de langa noi, care are nevoie de el, ne facem vinovati pentru o parte din pacatul aceluia, care ar fi putut fi evitat.

Nu putem sa-i sfatuim de bine pe cei de langa noi impotriva vointei lor. Dar, atunci cand vedem un om care pare dispus sa primeasca un cuvant bun, suntem datori sa il rostim, urmand indemnului Sfantului Apostol Pavel, care zice: "Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata intelepciunea" (Coloseni 3, 16).

Tacerea si discernamantul

Sfintii Parinti recomanda adesea tacerea, atat ca pe o infranare de la grairea in desert, cat si ca pe o modalitate de cunoastere a propriei persoane si a tainelor lui Dumnezeu. Tacerea este starea ideala pentru a cunoaste si a discerne miscarile inimii noastre. Pentru a nu mai grai in desert si a rascumpara vremea, sa ne rugam lui Dumnezeu astfel: "Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele" (Psalmi 140, 3).

In privinta sfaturilor cu care suntem datori fata de cei de langa noi, sa luam aminte la urmatoarele cuvinte: "Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, iar cel ce dojeneste pe cel fara de lege isi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, iar el te va iubi. Da sfat celui intelept, iar el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, iar el isi va spori stiinta lui" (Pilde 9, 7-9).

Teodor Danalache