VECINUL DIN NORD… ARAD. DESPRE EL ŞI RELAŢIA LUI CU TIMIŞOARA

[altmariusarhitect]

Posted by Teodor Octavian GHEORGHIU on marți, aprilie 9, 2013

http://arhitectura-1906.ro/2013/04/vecinul-din-nord-arad-despre-el-...

Harta schematică a Aradului; valori urbanistice istorice raportate la reţeaua noilor supermarketuri (prelucrare a hărţii publicate de Emil Anghel, în Die Anordnung der Marktplätze von Arad, „Historia Urbana”, 1993, 1)

În momentul în care mi s-a propus să scriu despre Arad în numărul revistei Arhitectura dedicat Banatului, m-am gândit că este un gest normal, chiar reparatoriu. De prea multe ori zona Aradului este doar tranzitorie; şi de la nord la sud (între Crişana şi Banat) şi de la est la vest (către şi dinspre graniţă). Apoi, arădenii nu uită perioada de subordonare faţă de Timişoara, din timpurile fostei regiuni Banat. Dorindu-i Aradului să aibă parte de un număr dedicat special lui, voi încerca, printr-o dublă privire (din interior şi din exterior, aşa cum se cuvine din partea unei persoane care îl percepe şi îl evaluează în această dublă ipostază, oscilând săptămânal între cele două orașe), să-i fac cunoscute câteva dintre realităţile actuale şi să-i relev relaţia cu Timişoara. În această privinţă, voi avea în vedere doar rolul școlii de arhitectură şi dubla angajare a unora dintre profesioniştii construcţiilor, în special arhitecţi. Evident, între Arad şi Timişoara. Pentru a localiza în spaţiu şi a înţelege unele dintre fenomenele actuale, cred că se impune privirea lor într-o perspectivă istorică, timpurie şi recentă.

Foarte scurtă istorie¹ 

Acte timpurii ale cancelariei regale maghiare atestă Aradul (Orod, Novak, Wrodi) ca un centru important al zonei, în care s-a desfăşurat o dietă maghiară (1141), cu un castru regal (1177), sediu de Comitat (amintit în 1214), de Prepozitură şi Capitlu (apărute documentar în 1156).

În evoluţia habitatului zonal, Aradul este aproape cert că are două amplasamente. Primul este timpuriu (secolele XII-XVI), în actualul Glogovăţ (Vladimirescu); al doilea, urmându-l cronologic, este deplasat pe actualul  sit, ocupat neîntrerupt cel puţin din secolul al XVI-lea. Această realitate nu este foarte clară şi sigură. Unii istorici plasează Aradul medieval (Orod-Novak-Wrodi) pe locul actualului oraş, în timp ce alţii îl situează în amonte, pe Valea Mureşului, la Vladimirescu (Glogovăţ), unde au fost descoperite vestigiile unei fortificaţii de pământ din secolele X-XI (socotită a fi Cetatea de Comitat) şi unde se păstrează ruinele unei ample bazilici romanice din secolul al XIII-lea (probabil biserica complexului Prepozitură-Capitlu). De câţiva ani, cântărind argumentele şi făcând unele cercetări proprii, am aderat la această ultimă formulă.

Arad (Orod) este atestat în 1329. În actul din 1388 este descris ca având trei părţi: Capitlul şi Prepozitura, oraşul propriu-zis şi aria locuită de români. După 1551, când este ocupat de Imperiul Otoman, datele sunt mai numeroase şi este cert că se referă la amplasamentul actual, neexistând, pe de altă parte, niciun indiciu în privinţa mutării şi motivelor sale.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, oraşul este descris de Evlia Celebi şi apare într-un plan schematic, dominantă fiind cetăţuia care se va regăsi la începutul secolului al XVIII-lea, în primele planuri austriece (în special cel din 1707) şi mai ales în cele de la mijlocul secolului (1753, 1755, 1765). Atunci cetăţuia, amplasată într-o buclă a Mureşului, căpătase bastioane de artilerie de tip italian, iar aria aşezării o înconjura pe trei laturi. În acele planuri se poate observa, deja, tendinţa de extindere spre nord, de-a lungul Mureşului, printr-o amplă piaţă de tip „lenticular”, care, în final, va măsura cca. 1.500 metri lungime. În intervalul 1762-1783 se edifică, într-o buclă a Mureşului, noua cetate bastionară austriacă, în paralel cu demolarea celei vechi. După trecerea pericolului de mutare a oraşului (aflat în zona de protecţie a cetăţii), în ultima parte a secolului al XVIII-lea şi în secolul următor, Aradul se dezvoltă impetuos, aria lui mărindu-se mult spre nord, vest şi est, inclusiv prin alipirea unor aşezări iniţial independente.

Structura stradală a centrului istoric (zona de sud, dinspre Mureş) conservă în mare parte traseele medievale târzii şi din secolele XVII-XVIII. Piesele importante de arhitectură sunt exclusiv din secolele XVIII-XX.

Urbanistic vorbind, Aradul este structurat major N-S prin lunga piaţă lenticulată (Bulevardul Revoluţiei), prelungită dincolo de Mureş, în Aradul Nou, prin Calea Timişoarei-Banatului, spaţiu-piaţă, de asemenea, lenticular. În afara lor, alte pieţe importante sunt: Avram Iancu, Mihai Viteazul, Catedralei, Reconcilierii, gândite să adăpostească activităţi preponderent comerciale. În afara reţelei stradale din secolele XVII-XIX, centrul istoric conţine numeroase clădiri edificate în ultima perioadă a acelui interval de timp (cu prelungire în prima jumătate a secolului al XX-lea), de stiluri diverse: Baroc, Neoclasic, Neogotic, Eclectic, Art-Nouveau-Sezession, Neo-Românesc, Modern.

La acestea se adaugă siturile arheologice, cele exact localizate fiind „Cetatea veche” şi aria urbană din secolele XVII-XVIII (vizibile pe planurile din secolul al XVIII-lea).

Protecţia acestor valori se concentrează în zona axului central Arad-Aradul Nou, cu extensii semnificative spre vest şi est (articulează aria de protecţie a cetăţii), zonă clasată ca ansamblu urban protejat ( LMI cod AR-II-a-B-00477) şi având o suprafaţă aproximativă de 500 ha. PUZCP-ul la care se lucrează astăzi la „Proiect Arad” (şef proiect arh. Dana Popescu), aflat în faza finală, propune, pe lângă o amplificare a zonei protejate (cca. 600 ha), regulamente detaliate pentru fiecare tip de morfologie urbană².

Citiți textul integral în numărul 1/2013 al revistei Arhitectura – Număr special Timișoara

Foto 2: Victime industrialeFoto 3: Victime industrialeFoto 4: Victime civile

Foto 5: Victime civile

Foto 6: Toaletări, toaletări

Foto 7: Toaletări, toaletări

Foto 8: Investiţii în parc („Pădurice”)

Foto 9: Investiţii în parc („Pădurice”)

Foto 10: Secvenţe ale axei pricipale N-S (zona Teatrului şi Bisericii Catolice, ambele în iarna 2011-2012, piaţa Primăriei)

Foto 11: Secvenţe ale axei pricipale N-S (zona Teatrului şi Bisericii Catolice, ambele în iarna 2011-2012, piaţa Primăriei)

Foto 12: Secvenţe ale axei pricipale N-S (zona Teatrului şi Bisericii Catolice, ambele în iarna 2011-2012, piaţa Primăriei)

Foto 13: Reabilitări particulare (ultima în contrast cu o „modernizare“)

Foto 14: Reabilitări particulare (ultima în contrast cu o „modernizare“)

Foto 15: Reabilitări particulare (ultima în contrast cu o „modernizare“)

Foto 16 – Reabilitare str. Meţianu

 

 

 

 

Credite foto: 

2, 3, 5: Bujor Buda

restul fotografiilor: Angela şi Teodor Octavian Gheorghiu

 Note:

1. Această scurtă istorie este extrasă, cu unele modificări, din articolul meu Arad – valori de patrimoniu între protecţie şi distrugere, „Transsylvania Nostra“, 2/2010, cu biblografia aferentă.

2. Pentru detalii, vezi Elisabeta Cosma, Dana Cornelia Popescu,  Preocupările planului urbanistic pentru zona construită protejată din Municipiul Arad, „Transsylvania Nostra“, 2/2012.