altmarius

cultură şi spiritualitate

Roxana Constantinescu - impresii la final de turneu

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 13 Decembrie 2019 , ora 15.52

 




Roxana Constantinescu, tocmai aţi încheiat un turneu în compania ansamblului Balthasar Neumann și a dirijorului Thomas Hengelbrock. A fost prima ta colaborare cu ei sau vă cunoșteați deja?

Nu ne cunoșteam. A fost prima dată când am avut ocazia să lucrez cu Thomas Hengelbrock și cu ansamblul său. A fost, din fericire, o experiență deosebit de interesantă și de intensă pentru mine și pentru noi, pentru că acest turneu a avut loc practic într-o săptămână și a inclus șase concerte în șasă săli deosebit de importante din Europa. Deci, mă consider destul de norocoasă să fi făcut parte din acest proiect. Thomas Hengelbrock mă auzise pe youtube, culmea! Asta mi-a împărtășit când ne-am întâlnit. Mi-a contactat agenția, a încercat deja și în alte proiecte să mă prindă însă se întâmplase să fiu ocupată, nu și de această dată.


Au fost concerte în Austria, în Germania și la Luxemburg cu un repertoriu foarte interesant. Ce anume ați cântat?

Programul s-a intitulat Crăciun în Moscova și la Paris și au fost compozitori ruși... pe lângă Ceaikovski care, desigur, este deosebit de renumit, mai puțin cunoscuți mie cel puțin, Glazunov, Ceznokov și (.....), iar în partea a doua a concertului am prezentat Oratoriul de Crăciun al lui Saint-Saens. A hotărât să facă asta, pentru că zicea că de fiecare dată când începe aceste concerte de Crăciun, când au loc, toată lumea se așteaptă la un repertoriu destul de cunoscut, popular, și a vrut cumva să ajute și publicul și chiar și pe noi, muzicienii, să descoperim alte lucrări, prima parte fiind în principal cu lucrări a capella din muzica sacrală rusă și a doua parte, evident, Oratoriul cu orchestră, cor și soliști.


A fost dificil să învățați repertoriul, care presupun că a fost nou?

A fost nou, da, absolut tot programul pentru mine a fost nou și deosebit de dificilă s-a dovedit a fi prima parte prin simplul fapt că nu vorbesc limba rusă, însă ce am apreciat enorm la organizarea și la ceea ce reprezintă de fapt acest ansamblu Balthasar Neumann și toți cei din jur care se ocupă, de la partea tehnică la administrație ș.a.m.d.... Noi am primit cu săptămâni bune înainte atât partiturile, cât și fișiere audio despre pronunția în rusă; am avut o profesoară de rusă care a fost prezentă și în perioada repetițiilor și care a controlat ca intonația și pronunția să fie cât de cât autentice.


A fost atras publicul de acest gen de repertoriu, iată, mai puțin cunoscut, mai puțin cântat în această perioadă a Adventului? Ați avut public numeros?

Da, au fost sold-out mai toate concertele. Publicul a venit cu interes și cred că mai degrabă ce i-a atras în primă instanță a fost renumele lui Thomas Hengelbrock și al ansamblului respectiv, dar pe urmă sunt convinsă că au plecat acasă cu plăcerea unui program și a unui concert foarte frumos. De fapt, muzica prezentată e minunată! Necunoscută, da, dar minunată și cu siguranță a avut un impact puternic asupra auditorilor.

Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor