Cartea tipărită a găsit în vremuri recente rivalitate pronunțată cât privește dobândirea atașamentului unui public cât mai larg. Anume, din partea televiziunii, a radioului sau a cinematografului. Iar actual, din partea Internetului. Mare parte dintre dimensiunile societății de azi (fie că e vorba de cea economică, de cea politică ori de cea culturală) sunt notabil afectate de acest fenomen revoluționar al tehnicii. Încât, e de anticipat că gândul înființării unei biblioteci are a fi întâmpinat de o interogație (justificată, într-o măsură): în ce (mai) constă utilitatea unui asemenea demers? Amintita justificare își află rădăcină în puținătatea cititorilor (cu bizară paralelă în abundența de autori și titluri).
E cu atât mai mult cazul unei biblioteci parohiale, cu deosebire al uneia sătești. Disproporția dintre numărul cărților și cel al cititorilor e simptom pentru atingerea, în climatul cultural, a unui punct critic. E semn de stagnare ori declin. Nici mediul publicistic bisericesc nu e de lăsat deoparte în această privință. Periodicele și volumele cu sumar teologic au înregistrat un succes în a se afirma și a câștiga însemnătate într-o zonă particulară a spațiului jurnalistic sau a celui editorial. Categoria de cititori cărora li se adresează este însă una relativ restrânsă. Îndeosebi în ambianța rurală se cere, ca atare, în acest timp de absență a reperelor ferme, așezarea unui accent asupra valorii cărții, a cititului, a bibliotecii. Este o exigență căreia îi poate veni răspuns în special din mediul pastoral-misionar. Sfințirea timpului (înzestrarea lui cu temeinicie, cu miez sau substanță) este împlinită în sat cu mijlocirea mai ales a rugăciunii, a muncii și a prăznuirii momentelor și a perioadelor semnificative din punct de vedere bisericesc. Ea poate primi un sprijin considerabil dinspre biblioteca parohială, întreținută și înnoită prin grija preotului.
Biblioteca parohială, asemeni oricărei biblioteci, are ca menire să deschidă drum către informare sau lămurire, precum și să cultive, să educe, să rafineze lăuntric. Lectura individuală a unor pagini cu spiritualitate creștină, însoțind Sfânta Liturghie și cateheza, apropie de cer. Preotului îi revine sarcina să se îngrijească de sporirea valențelor mântuitoare ale bibliotecii parohiale. Orizontul strădaniilor sale se cuvine să includă buna structurare, conservarea și îmbogățirea acesteia. De asemenea, obținerea unei cât mai consistente înrâuriri efective a vieții enoriașilor. Astfel, biblioteca parohială are a manifesta permanent disponibilitatea de a răspunde unor nevoi sau interese de ordin spiritual ale credincioșilor. Volume care înmănunchează vieți de sfinți pot inspira căi; florilegii cuprinzând îndemnuri adresate de mari duhovnici pot așterne lumină peste umbre lăuntrice; pagini cu interpretări ale unor texte scripturistice pot lămuri sau pot da naștere unor întrebări fertile; cuvinte ce trimit gânduri către scrieri ale Părinților Bisericii pot limpezi contururile valorilor creștine.
Interiorizarea și aducerea în fapt a principiilor de viețuire autentic creștină pretind ca necesară o parcurgere, fie și sumară, de către fiecare credincios, a unor texte fundamentale (Sfânta Scriptură, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, Viețile Sfinților, Catehismul sau învățătura de credință ori scrieri incluse în colecția patristică Părinți și Scriitori Bisericești). Aceasta, indiferent că trăiește în mediul rural ori în cel urban (acestui din urmă spațiu fiindu-i totuși de admis un plus cât privește putința facilitării accesului la texte). Asemenea trăiri și înfăptuiri au fost dintotdeauna, și se dovedesc și în prezent, rodnice. Cartea cu fond duhovnicesc trezește și amplifică, în cel ce-i sădește conținutul în sine, virtutea unei mântuitoare luăriaminte. Anume, la sine, la semeni, la cele din timp și la cele din veșnicie, la Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae scria în acest sens: „Cartea cu cea mai mare importanță, ca una ce corespunde substratului de bază al tuturor ramurilor omeneşti de activitate, gândirii şi simţirii religioase, este fără doar şi poate cartea teologică. Cu ajutorul ei, înnoindu-se spiritul, se înnoieşte şi se însufleţeşte viaţa.” (Opere complete, vol. 2: Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român [1937-1941], p. 132).
O grijă deosebită, în ceea ce privește edificarea unei biblioteci parohiale, care îi revine preotului de azi are a se îndrepta și către digitizarea manuscriselor, a cărților și revistelor rare, a documentelor și fotografiilor de arhivă, aflate în patrimoniul parohiei. Grija aceasta vizează un scop îndoit, de a le prezerva și de a le face mai bine cunoscute (prin intermediul platformelor online oficiale ale Bisericii) în rândul tuturor celor interesați, încât să fie împlinit cuvântul Mântuitorului din Predica de pe Munte: „nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă” (Matei 5, 15). Revoluția digitală trebuie să fie asumată și de către preot, ca o schimbare ce poate înlesni activitatea sa pastoral-misionară. În acest sens, transpunerea în format electronic a ceea ce constituie patrimoniul cultural bisericesc scris este o datorie nouă care trebuie împlinită și de către preot, cu îndrumarea și binecuvântarea chiriarhului său, avându-se în vedere protejarea valorilor de carte bibliofilă şi manuscrise, a documentelor aflate într-o stare avansată de deteriorare, precum și o mai bună promovare a lor.
Astfel se pot îmbunătăţi posibilităţile de acces, local sau de la distanţă, la documente relevante pentru o mai bună cunoaștere a istoriei Bisericii strămoșești sau la cărți de teologie ortodoxă valoroase, prin facilitarea consultării simultane de către mai mulţi utilizatori a aceluiaşi document, în acord cu noile tehnologii, independent de spaţiul şi programul de funcţionare al unei biblioteci clasice. În anul 2020, de care ne apropiem, dedicat de Patriarhia Română filantropilor ortodocși români, o atenție aparte se cuvine acordată însoțirii filantropiei cu actul de cultură. Înaintași ai noștri, intelectuali de excepție (profesori, medici, avocați, istorici, ingineri, militari, preoți etc.), și-au donat bibliotecile unor comunități parohiale de care erau apropiați sufletește, au susținut material îmbogățirea fondului de carte al bibliotecilor satelor sau ale parohiilor românești din țară ori din diaspora. Datorită unor astfel de fapte, ei sunt de recunoscut ca modele de filantropi autentici, care au susținut promovarea culturii și civilizației românești în trecut. Aceste inițiative trebuie scoase la lumină, apreciate și continuate.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius