Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 13 noiembrie 2019

[altmariustotal catolic]

Salut la cald adresat bolnavilor în Aula "Paul al VI-lea"

Bună ziua tuturor!

Afară plouă. Aici veţi fi liniştiţi, veţi putea urmări audienţa pe ecranele mari, liniştiţi, în pace, fără să vă udaţi. Acest lucru este bun. Vă mulţumesc pentru această vizită. Pentru mine este o bucurie când văd că voi veniţi aşa, cu atâtea dificultăţi, dar din iubire faţă de Biserică, pentru a spune că iubiţi Biserica. Asta face bine tuturor celor care vă văd; mie îmi face bine. Mulţumesc.

Şi acum merg la celălalt grup care este în piaţă; va fi un pic ud, dar voi rămâneţi aici. Suntem uniţi prin ecranul mare. Acum aş vrea să vă dau tuturor binecuvântarea. Toţi, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria mai întâi. [Recitarea Bucură-te Marie; Binecuvântarea]

Rugaţi-vă pentru mine şi mulţumesc că aţi venit!

____________________

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 16. "Priscila şi Acvila l-au luat la ei" (Fap 18,26). Un cuplu în slujba Evangheliei.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Această audienţă se face în două grupuri: bolnavii sunt în Aula "Paul al VI-lea" - eu am fost cu ei, i-am salutat şi i-am binecuvântat; sunt circa 250. Acolo vor fi mai comozi pentru ploaie - şi noi aici. Dar ei ne privesc pe ecranul mare. Să ne salutăm amândouă grupurile cu aplauze.

Faptele Apostolilor relatează că Paul, ca evanghelizator neobosit cum era, după şederea la Atena, duce înainte cursa Evangheliei în lume. Etapă nouă a călătoriei sale misionare este Corint, capitală a provinciei romane din Ahaia, un oraş comercial şi cosmopolit, graţie prezenţei a două porturi importante.

Aşa cum citim în capitolul 18 din Faptele Apostolilor, Paul găseşte ospitalitate la un cuplu de soţi, Acvila şi Priscila (sau Prisca), constrânşi să se mute de la Roma la Corint după ce împăratul Claudiu a poruncit expulzarea iudeilor (cf. Fap 18,2). Eu aş vrea să fac o paranteză. Poporul ebraic a suferit mult în istorie. A fost alungat, persecutat... Şi, în secolul trecut, am văzut atâtea, atâtea brutalităţi pe care le-au făcut poporului ebraic şi toţi eram convinşi că asta s-a terminat. Dar astăzi, începe să se renască pe alocuri obişnuinţa de a-i persecuta pe evrei. Fraţi şi surori, acest lucru nu este nici uman nici creştin. Evreii sunt fraţii noştri! Şi nu trebuie persecutaţi. S-a înţeles? Aceşti soţi demonstrează că au o inimă plină de credinţă în Dumnezeu şi generoasă faţă de alţii, capabilă să facă spaţiu celui care, asemenea lor, experimentează condiţia de străin. Această sensibilitate a lor îi face să se descentralizeze din ei pentru a practica arta creştină a ospitalităţii (cf. Rom 12,13; Evr 13,2) şi să deschidă uşile casei lor pentru a-l primi pe apostolul Paul. Astfel ei îl primesc nu numai pe evanghelizator, ci şi vestea pe care el o aduce cu sine: Evanghelia lui Cristos care este "puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede" (Rom 1,16). Şi din acel moment casa lor se impregnează de parfumul Cuvântului "viu" (Evr 4,12) care dă viaţă inimilor.

Acvila şi Priscila împărtăşesc cu Paul şi activitatea profesională, adică fabricarea de corturi. De fapt, Paul stima mult munca manuală şi o considera un spaţiu privilegiat de mărturie creştină (cf. 1Cor 4,12), în afară de a fi un mod corect pentru a se întreţine fără a fi povară pentru alţii (cf. 1Tes 2,9; 2Tes 3,8) sau pentru comunitate.

Casa lui Acvila şi Priscila la Corint deschide uşile nu numai pentru apostol, ci şi pentru fraţii şi surorile în Cristos. De fapt, Paul poate vorbi despre "comunitatea care se adună în casa lor" (1Cor 16,19), care devine o "casă a Bisericii", o "domus ecclesiae", un loc de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de celebrare a Euharistiei. Şi astăzi în unele ţări unde nu este libertate religioasă şi nu este libertatea creştinilor, creştinii se adună într-o casă, un pic ascunşi, pentru a se ruga şi a celebra Euharistia. Şi astăzi există aceste case, aceste familii care devin un templu pentru Euharistie.

După un an şi jumătate de rămânere la Corint, Paul părăseşte acel oraş împreună cu Acvila şi Priscila, care se opresc la Efes. Şi acolo casa lor devine loc de cateheză (cf. Fap 18,26). În sfârşit, cei doi soţi se vor întoarce la Roma şi vor fi destinatari ai unui elogiu splendid pe care apostolul îl inserează în Scrisoarea către Romani. Ascultaţi: "Salutaţi-i pe Priscila şi pe Acvila, colaboratorii mei în Cristos Isus: aceştia şi-au pus în primejdie viaţa pentru mine şi le sunt recunoscător nu numai eu, ci şi toate Bisericile dintre naţiunile păgâne" (16,4). Câte familii în timp de persecuţie îşi riscă viaţa pentru a-i menţine ascunşi pe cei persecutaţi! Acesta este primul exemplu: primirea familială, chiar şi în momentele urâte.

Printre numeroşii colaboratori ai lui Paul, Acvila şi Priscila se evidenţiază ca "modele ale unei vieţi conjugale angajate responsabil în slujba întregii comunităţi creştine" şi ne amintesc că, graţie credinţei şi angajării în evanghelizarea atâtor laici ca şi ei, creştinismul a ajuns până la noi. De fapt "pentru a se înrădăcina în pământul poporului, pentru a se dezvolta în mod viu, era necesară angajarea acestor familii. Dar gândiţi-vă că de la început creştinismul a fost predicat de laici. Şi voi laicii sunteţi responsabili, prin Botezul vostru, să duceţi înainte credinţa. Era angajarea atâtor familii, a acestor soţi, a acestor comunităţi creştine, a credincioşilor laici care au oferit «humusul» pentru creşterea credinţei" (Benedict al XVI-lea, Cateheză, 7 februarie 2007). Este frumoasă această frază a papei Benedict al XVI-lea: laicii dau humusul pentru creşterea credinţei.

Să-i cerem Tatălui, care a ales să facă din soţi "adevărata sa «sculptură» vie" (Exortaţia apostolică Amoris laetitia, 11) - Cred că aici sunt noii soţi: ascultaţi voi vocaţia voastră, trebuie să fiţi adevărata sculptură vie - să reverse Duhul său asupra tuturor cuplurilor creştine pentru ca, după exemplul lui Acvila şi Priscila, să ştie să deschidă uşile inimilor lor lui Cristos şi fraţilor şi să transforme casele lor în biserici familiale. Frumos cuvânt: o casă este o biserică familială, unde să se trăiască comuniunea şi să se ofere cultul vieţii trăite cu credinţă, speranţă şi caritate. Trebuie să-i rugăm pe aceşti doi sfinţi, Acvila şi Priscila, pentru ca să înveţe familiile noastre fie ca ei: o biserică familială unde există humusul, pentru ca să crească credinţa.

_________________

APEL

Îndrept un gând special spre iubita Burkina Faso, încercată de câtva timp de violenţe repetate şi unde recent un atentat a costat viaţa pentru aproape o sută de persoane. Încredinţez Domnului toate victimele, răniţii, numeroşii evacuaţi şi cei care suferă datorită acestor drame. Fac apel pentru ca să nu lipsească protecţia pentru cei mai vulnerabili; şi încurajez autorităţile civile şi religioase şi cei care sunt animaţi de bunăvoinţă să înmulţească eforturile, în spiritul Documentului de la Abu Dhabi despre Fraternitatea Umană, pentru a promova dialogul interreligios şi înţelegerea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu