La începutul anilor ’60 România a început să aibă o poziṭie distinctă în cadrul Blocului comunist ṣi în privinṭa politicii externe. Declaraṭia din aprilie 1964 a deschis calea normalizării relaṭiilor cu statele Occidentului ṣi nu numai cu acestea. Promovarea politicii externe proprii de către guvernul de la Bucureṣti urmărea doar distanṭarea ṣi nu ruperea de U.R.S.S. A început o serie de vizite oficiale ale delegaṭiilor române în ṭări din mai toate continentele.
În toamna anului 1964 primul ministru Ion Gheorghe Maurer a făcut un turneu în Birmania, Pakistan ṣi Egipt. La 15 octombrie Maurer se afla la Cairo. Acolo a aflat despre schimbările de la Moscova, despre înlocuirea lui Hruṣciov cu Brejnev.
Printre diplomaṭii români care au pregatit vizita de la Cairo era Mircea Nicolaescu, acreditat cu un an în urmă ambasador în Republica Arabă Unită, în Republica Sudan ṣi Trimis Extraordinar ṣi Ministru Plenipotenṭiar al R.P.R. în Etiopia. Mărturia sa privind detaliile ṣi organizarea acestei vizite la nivel înalt, care s-a concretizat apoi într-un acord economic româno-egiptean, se află în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii.
Realizatorul interviului – Emilian Blînda.
Fragmentul audio se referă la întâlnirea lui Maurer cu primul ministru egiptean Ali Sabri.
„Acuma, sosirea la Cairo… Maurer era însoţit de Emil Bodnăraş în calitate de vicepriministru dar şi amândoi ca membri ai Biroului Politic; cu alte cuvinte, o delegaţie de cel mai înalt nivel după secretarul general al partidului. Nu aş avea lucruri deosebite de spus în legătură cu atmosfera primirii. A fost foarte călduroasă, a fost foarte prietenească, s-a desfăşurat ca o reuniune direct bilaterală, dar direct bilaterală şi în toate discuţiile care au avut loc în vizitele care le-au organizat şi în celelalte contacte a fost remarcat categoric interesul bilateral şi nimic mai mult. În primirea la preşedintele Naser care s-a desfăşurat într-un anume semn de atenţie – întâlnirea a avut loc chiar acasă la Naser şi nu la biroul lui -, el marca în felul ăsta anume atenţie unora din vizitatorii lui. Şi, timp de mai bine de două ore, întâlnire la care a participat… a fost Maurer, a fost Bodnăraş, a fost translatoarea şi am fost eu. El a fost acolo, cu prim ministrul şi ministrul de Externe, din câte îmi aduc aminte.
S-au trecut în revistă problemele mari ale ţărilor noastre, şi ale lor şi ale noastre şi politica externă şi s-a insistat foarte multe tocmai asupra acestor posibilităţi reale de intensificare a relaţiilor bilaterale ceea ce a făcut ca reprezentanţii români, în special Maurer, dar şi Bodnăraş au amintit multe din reformele efectuate de Naser. […] Era ştiut că Naser reuşise reforme foarte serioase în ceea ce priveşte relaţiile dintre stat şi biserica islamică şi modernizase învăţământul religios. […] Dar el sesiza pe bună dreptate că: ” Voi sunteţi atei; ce aţi zice dacă eu aş trimite studenţi la voi ? Că destul este că mi-am luat pe cap toată această categorie… – vorbea foarte deschis şi că modernizarea nu a mers uşor – pe urmă este o altă treabă: proprietatea socialistă, cooperatistă, astea, colhozuri, noi aveam nişte relaţii aşezate, stabilite, închegate de mii de ani care au nişte forme de cooperativizare foarte avansate, ce aş putea face eu cu ele?! Deci nici pe calea asta… Mai departe, în ceea ce priveşte alte aspecte, de pildă, privind chiar ceea ce numiţi dumneavoastră burghezia. La noi, burghezia, la noi, burghezia naţională, categoria aceasta a proprietarilor mijlocii şi mari, ne-a ajutat să constituim o economie cât de cât independentă, ce să facem cu ea şi de ce să renunţăm la ea ?” Cu alte cuvinte s-au întrunit viziuni foarte clare.
La un moment dat, Maurer zice: ,,Păi, domnule preşedinte, nu ştiu dacă aţi trebui să vă temeţi aşa de mult cu întâlnirea de ceea ce înseamnă socialismul – el nu a vorbit chiar de marxism, vedeţi – vorbesc de marii proprietari… E greu de spus că astea sunt probleme care nu pot fi depăşite. Ştiţi, până mai acum câṭiva ani de zile, preşedintele ţării noastre a fost un foarte mare moşier, Petru Groza şi s-a înţeles toată lumea cu el şi noi cu el! Iată, prin urmare că sunt posibilităţi de dialog. Mai departe, ştiţi, aş vrea să vă spun un lucru, eu, până în 1932, am fost procuror şi i-am băgat pe comunişti la închisoare pe capete. Dar după aia m-am făcut avocat şi i-am apărat pe comunişti, dar să nu credeţi că i-am salvat pe prea mulţi de la închisoare, iar acum sunt prim ministrul comunist al ţării… Adică în legătură cu aceste probleme, ele nu trebuiesc… nu le-am aşezat într-un cadru foarte rigid istoric!” La care Naser a răspuns: ,,Da, dar este mai bine să folosim acele posibilităţi şi limite pe care le putem folosi – şi sunt destule!” Deci, a fost o discuţie extrem de deschisă, nimeni nu s-a acuzat, nimeni nu s-a… iar în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu celelalte ţări, cu marile puteri, ele au mers cam pe aceleaşi calapod, fără să fie cineva jignit, fără să existe o tentă din partea unuia sau altuia. […]
Aş vrea să relev cu ocazia vizitei lui Maurer la Cairo, un moment foarte semnificativ. Primesc în una din seri o telegramă de acasă, semnată în numele lui Gheorghiu Dej, în care tocmai îi spunea că în ziua respectivă la ora 4 sau la 5, însărcinatul cu afaceri sau ambasadorul Uniunii Sovietice a mers la Comitetul Central şi a prezentat conducerii P.M.R. pe atunci şi al guvernului României, modul în care a fost debarcat Hruṣciov, pe o telegramă de vreo trei pagini în care se făcea inclusiv nu numai prezentarea a ceea ce a înfăţişat ambasadorul sovietic – şi care corespundea în mare cu ceea ce a spus presa – dar cu unele detalii niţel mai amănunţite, dar conţinea după aia şi o anumită analiză făcută în primul moment la Comitetul Central la Bucureşti de către Gheorghiu Dej şi cei care rămăseseră în ţară, în legătură cu noua conducere sovietică, şi care a trebuit să o duc să o vadă Maurer. […] Era vorba despre aprecierea noastră că se pare că este un moment forţat, că grupul care s-a conturat atunci condus de Brejnev era clar grupul nemulţumit, dar că cei de la Moscova au spus că nimic nu se va întâmpla în relaţiile… […]
Asta se întâmpla seara la ora 10, iar a doua zi dimineaţă la ora 9, deja, un grup de ziarişti occidentali veniţi special peste noapte în Europa, vroia să se întâlnească cu Maurer ca să asculte părerea noastră despre ce s-a întâmplat în Uniunea Sovietică. Fireşte a refuzat orice întâlnire cu ei, în nişte termeni şi cu nişte cuvinte [pe] care numai el le putea pronunţa şi i-a trimis la Bucureşti.
În aceeaşi lună, octombrie 1964, a fost semnat acordul economic între guvernele de Bucureşti şi Cairo. Cum aţi pregătit acest acord ?
Acest acord a fost pregătit timp de vreo trei ani de zile şi el nu a mers chiar aşa lin în ceea ce priveşte ajungerea la nişte concluzii reciproc avantajoase sau reciproc acceptabile.
Cui i-a aparţinut iniţiativa?
Nu aş spune că este o iniţiativă aparţinând unei anumite persoane. Eu am plecat de-acolo… A fost comună treaba asta. Eu am plecat de-acolo cu ideea stabilirii unui cadru cât mai larg şi mai favorabil relaţiilor noastre comune, ce mi-a părut mie clar şi din ţară şi mai ales acolo, că interesele sunt foarte largi şi uşor acomodabile şi dintr-o parte şi din alta.”
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius