altmarius

cultură şi spiritualitate

„Ceauşescu  a urlat că nu e de acord cu alegerea lui Gheorghe Apostol!”


de Octavian Silivestru

La începutul anului 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej  a fost diagnotizat cu cancer. Boala a evoluat rapid. De aceea apropiații săi au început să se gândească la un succesor.  Toată lumea se aștepta ca succesorul lui Gheorhe Gheorghiu Dej să fie desemnat Gheorghe Apostol. Avea origine muncitorească și fusese un apropiat al lui Dej. Dar cel mai abil  a fost Nicolae Ceaușescu. El avea funcția de secretar cu probleme organizatorice  – adică era numărul 2 în partid. Din această poziție avusese grijă să plaseze colaboratori apropiați în poziții importante în partid și în administrație. Imediat după moartea lui Dej (19 martie), au început discuțiile legate de succesiune. Promițându-le fiecaruia câte ceva, Nicolae Ceaușescu a reușit să obțină sprijinul unor  lideri importanți:  Ion Gheorghe Maurer (primul ministru), Chivu Stoica, Emil Bodnăraș (membru al Biroului Politic),  Alexandru Drăghici (ministrul de interne). Așa încât, la plenara din 22 martie, Nicolae Ceaușescu a  fost ales în fruntea Partidului Muncitoresc Român (puțin mai târziu și-a schimbat numele în Partidul Comunist Român). Un martor al acestor jocuri de culise a fost Janos Fazekaș – care, în perioada respectivă, era ministrul industriei alimentare.


Gheorghe Gheorghiu-Dej – sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 147(109)/1950

 


Janos Fazekaș

Janos Fazekaș : “Moartea lui Dej noi am simţit-o ca o tragedie naţională, o tragedie de partid. Eu am fost în relaţii foarte bune cu Gheorghiu Dej  și, cu toate că îl criticam de multe ori, pe mine nu m-a dat afară pentru că  avea o simpatie faţă de cadrele tinere. Când a murit Gheorghiu Dej, Lica Gheorghiu  m-a ajutat să ajung la casa lor. Am ajuns acolo prin lacul Herăstrău cu un motor. De ce a trebuit să mă ajute Lica? Pentru că Ceauşescu a luat măsură să nu-mi dea voie să intru, eu eram doar ministrul industriei alimentare, nu mai eram secretar al Comitetului Central. Şi a stabilit o listă [cu cine avea voie să intre]. Pe mine m-a ajutat Lica să intru în casă şi, prin urmare, am fost de față când a murit Dej.  Existau personalităţi  în conducerea de partid, ca Maurer, Bodnăraş, Moghioroş, Borilă, Drăghici, Chivu Stoica…  nu i-a dat nimeni nici un fel de mandat lui Ceauşescu. Și  la patul morţii lui Dej, deodată Ceauşescu ia cuvântul şi face un jurământ faţă de tovarăşul Dej:  “Vom lupta pentru unitatea partidului! Vom lupta pentru construcţia socialismului! Vom lupta pentru creşterea nivelului de trai al poporului, de cultură, de civilizaţie!” …. prin aceasta  a adus la cunoştinţa noastră ce vrea el să fie!

Iniţial, Dej a propus ca Maurer să fie prim secretar.  Maurer nu a acceptat, a spus că prim secretar trebuie să fie un român, un cetăţean de naţionalitate română: “Mama mea este franţuzoaică, tatăl meu este german, nu este bine [să fiu eu]…” Şi atunci Dej a venit cu o altă propunere: “Ce zici de Gheorghe Apostol?” Şi [Maurer] a zis: “Da, foarte bun. Gheorghe Apostol este foarte bun!” Şi atunci Dej i-a însărcinat pe Maurer şi pe Bodnăraş  să discute cu toţi membrii Biroului Politic. Eu eram la Dej când a discutat cu Maurer,  eu am auzit. Şi Maurer şi Bodnăraş au stat de vorbă şi cu Ceauşescu şi Ceauşescu a fost de acord să fie tovarăşul Apostol [succesorul lui Dej]. Dar a intervenit ceva deosebit: când a fost chemat la tovarăşul Maurer ca să-i spună propunerea lui Dej,  Chivu Stoica s-a declarat de acord. După ce a plecat de la tovarăşul Maurer, Chivu Stoica  a venit la mine, la Ministerul Industriei Alimentare, şi mi-a spus: “Janos, am fost la Jean [Maurer], mi-a spus de Ghiţă Apostol şi eu sunt de acord. Acum mă duc la Gheorghe Apostol – asta era seara pe la 10-11,  să-i spun şi lui.”   Şi eu i-am spus: “Dacă te duci acolo, spune că aripa tânără din Comitetul Central  îl susţinem pe Apostol. M-am referit la Trofin Virgil, Petre Lupu, Ion Ioniţă,  Bughici Simion… el nu era aşa de tânăr, la Răutu, cu care am discutat …. am discutat eu cu mai mulţi. Noi nu [recunoașteam] tradiţia dogmatică care era atunci în partid, că secretarul cu probleme organizatorice este persoana numărul 2 şi ea ar trebui să urmeze.  La noi persoana numărul 2 era Maurer, care era cel mai capabil şi cel mai cult din tot Biroul Politic şi care era stimat. Când a fost la Maurer, Chivu Stoica a întrebat: “Ce va fi cu Nicu Ceauşescu?” [Maurer] a spus: “Nicu Ceauşescu o să vină aici, la guvern! Tovarăşul Dej a spus să îl iau la mine aici, la guvern, pentru că tovarăşul Moghioroş e grav bolnav și nu mai poate să coordoneze agricultura.” Deci, când s-a dus tovarăşul Chivu la Apostol, s-au îmbrăţişat, s-au pupat – aşa mi-a spus Apostol – şi Chivu Stoica a spus: “Uite, am fost la Jean [Maurer],  am fost la Janos [Fazekas], iată ce mi-au spus…”   Chivu ştia că Ceauşescu va fi schimbat la plenară, ştia că va merge la guvern.  Și îi pune o întrebare lui Apostol: “Spune, Ghiţă, te alegem prim secretar, o să păstrezi tu şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat?” Apostol, nesesizând ce doreşte Chivu, a spus: “Asta o să hotărască Biroul Politic!” Din asta Chivu a tras concluzia că [Apostol] vrea să fie şi preşedintele Consiliului de Stat, ca Gheorghiu Dej.    A doua zi Chivu Stoica s-a dus la Ceauşescu   şi i-a spus: “Să ştii că se zvoneşte că o să fii tu schimbat şi te duci la guvern ca vicepreşedinte” Şi atunci au împărţit ei puterile: Chivu să devină preşedintele Consiliului de Stat, Maurer să rămână prim ministru şi Ceauşescu să fie prim secretar.

După înmormântarea lui Dej,  Maurer şi cu Bodnăraş au venit la partid ca să convoace Biroul Politic şi, după aceea, să convoace Plenara Comitetului Central. Maurer: “Hai să convocăm membrii Biroului Politic, să hotărâm alegerea lui Gheorghe Apostol!” Şi atunci a sărit Ceauşescu de pe scaun şi a urlat că nu e de acord cu alegerea lui Gheorghe Apostol! Dar înainte de înmormântare a fost de acord…   Maurer   a devenit foarte nervos faţă de aceste minciuni ale lui Ceauşescu, că înainte de înmormântare a fost de acord şi acum nu a mai fost de acord.  “Adică – a spus Maurer – văd că vrei să fii tu prim secretar! Păi atunci să fii tu prim secretar!” Nu a fost o propunere: “Eu propun că să fie Ceauşescu!” Atunci Maurer s-a dus în sala Biroului Politic unde erau invitaţi şi supleanţii: “Iată, Nicu vrea să fie prim secretar! Hotărâţi-vă ce faceţi dacă el vrea să fie!” Maurer trebuia să îi spună lui Ceaușescu: “Gheorghiu Dej a propus pe Apostol, este un testament, trebuie să îl respectăm. Vrei şi tu să fii, te punem şi pe tine şi punem şi pe Chivu Stoica, trei pe listă, vot secret!” Şi dacă se făcea vot secret ieşea Apostol, pentru că Ceaușescu nu era iubit de membrii Comitetului Central.  Dar, a fost vot deschis. Asta a fost o mare tragedie!”

[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Virginia Călin, 1997]

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor