Politica antireligioasă din Uniunea Sovietică, în perioada când I.V. Stalin a fost liderul politic al URSS, s-a desfășurat în două mari etape. Prima a fost în perioada anilor 1920-1930, când Biserica a fost supusă unei persecuții crunte, care viza eliminarea fizică a clerului și a credincioșilor și distrugerea locașurilor de cult. Până în 1941, 500.000 de credincioși au fost persecutați, dintre care 140.000 erau preoți. Dintre cei 500.000, 200.000 au fost arestați în 1937, în perioada „Marii terori”, iar 100.000 au fost omorâți prin împușcare1.
Campania împotriva Bisericii a fost bine planificată și, pe lângă lichidarea fizică a clericilor și a cetățenilor care erau credincioși, a avut și o latură de denigrare a simbolurilor religioase, de batjocorire în diverse feluri. Pentru a se susține genul acesta de campanie, în URSS a fost editat ziarul „Ateul” („Безбо́жник”), care a apărut între 1921 şi 1941, marcând prima fază a persecuției împotriva Bisericii din Uniunea Sovietică.
Drama urmărilor unei ideologii
Atitudinea antireligioasă venea din dorința unui control total pe care Statul își propunea să-l exercite asupra vieții cetățenilor. Singurul pol de putere trebuia să fie cel socialist, iar instituțiile cu influență asupra maselor constituiau o amenințare din acest punct de vedere.
Temele abordate în ziarul „Ateul” nu vizau numai batjocorirea religiei creștine, în paginile acestuia întâlnindu-se atacuri și la adresa musulmanilor și a evreilor. În numărul 22 din 1929, titlul făcea referire la planul cincinal, care era considerat a fi zdrobitor în lupta împotriva religiei (în imaginea de pe prima pagină, cifra romană V, însoțită de seceră și ciocan, îi pune la pământ pe Dumnezeu, Allah și Iehova). Deasupra lor se poate observa planul de industrializare, imagine ce sugerează înlocuirea religiei cu industrializarea promovată de socialism2.
Un alt exemplu de batjocorire a credinței creștine este imaginea de pe prima pagină a numărului 15 din 19293, publicată sub titlul: „Realizarea noastră culturală: abolirea schimbării la față a bețivilor”. În imagine este reprezentat Iisus Hristos, aruncat la gunoi, într-o roabă, de către muncitorii sovietici, Mântuitorul fiind reprezentat cu sticle de băutură alături. Se inducea, astfel, ideea că sărbătoarea creștină a Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare a bețivilor și se acredita ideea că, din cauza sărbătorilor creștine, activitatea industrială avea de suferit.
În numărul 19 din 1929, imaginea aflată sub titlul: „O variantă modernă a temei bețivilor din Cana Galileii”, îl înfățișa pe Iisus Hristos turnând băutură în pahar unor bețivi, care, ulterior, cad sau vomită din cauza băuturii. Sub această imagine se află textul: „Primul și cel mai rău dintre cei care produc poșircă: Iisus Hristos”4.
Pentru a ilustra superioritatea ideologiei și a tehnicii asupra religiei, în numărul 13 din 1931, pe prima pagină era reprezentat un soldat care ține în mână o carte despre tehnică, un volum din operele lui V.I. Lenin, un echer, un creion și un compas. Cu compasul îl înțeapă pe Dumnezeu în inimă5.
De remarcat este faptul că ziarul „Ateul” era editat pentru a fi la îndemâna fiecărui cetățean sovietic: costa doar 35 de copeici.
Jocurile unei strategii malefice
Propaganda antireligioasă din timpul lui Stalin a luat o altă turnură după începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Dându-și seama că poate uni mai bine poporul prin credință, Stalin a renunțat la ferocitatea atacurilor împotriva Bisericii, pentru ca, ulterior, ziarul „Ateul”, principalul promotor al ateismului și al luptei împotriva religiei, să fie suspendat.
Schimbarea de atitudine a lui Stalin ținea cont de faptul că, din cauza războiului și a înfrângerilor suferite de Armata Roșie, moralul societății sovietice era scăzut. Dincolo de acest aspect, era vorba și de un calcul politic, acela de a lăsa impresia aliaților săi occidentali că s-a produs o schimbare în cadrul URSS, că violențele revoluționare au fost înlăturate6.
Reapariția „Jurnalului Patriarhiei Moscovei”
În aceste momente de schimbare a atitudinii lui Stalin, atenția lui s-a oprit și asupra problemelor legate de presă. În septembrie 1943, când liderul sovietic a decis să reînființeze Patriarhia Moscovei, i-a chemat la Kremlin pe cei patru mitropoliți care rămăseseră în viață. Unul din aspectele abordate în această întâlnire a fost și problema revistei Bisericii Ortodoxe Ruse „Jurnalul Patriarhiei Moscovei”. Informat de către persoane din aparatul de stat că editarea unei reviste pentru Patriarhia Moscovei ar fi fost imposibilă, din cauza lipsurilor pricinuite de război în ceea ce privește hârtia și aparatul redacțional, Stalin a decis ca aparatul redacțional și hârtia de la ziarul „Ateul” să treacă la revista Patriarhiei7. În plus, la conducerea organismului de stat care supraveghea activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse, Comitetul pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS, Stalin l-a numit pe colonelul NKVD Gheorghi G. Karpov8, ceea ce dovedește încă o dată pragmatismul liderului sovietic.
Schimbarea atitudinii lui Stalin în problema religioasă ilustrează, pe lângă cinismul acestuia, și faptul că nu a privit persecuția împotriva Bisericii ca pe un element doctrinar al socialismului, ci ca pe unul ocazional, în funcție de interesul politic de moment.
Note
1 Шкаровский, Михаил „Сталинская религиозная политика и Русская Православная Церковь в 1943–1953 годах”, în Acta Slavica Iaponica, Tomus 27 (2009), p. 9.
2 https://thecharnelhouse.org/2013/03/01/soviet-antireligious-propaga..., accesat în data de 31.01.2018.
3 https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e3/Bezbozhnik_u_st..., accesat în data de 01.02.2018.
4 https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/Bezhnoznik_u_st..., accesat în data de 02.02.2018.
5 https://asnecto.livejournal.com/126690.html, accesat în data de 02.02.2018.
6 Academician Florin Constantiniu, „Omagiu Patriarhului Justinian”, în Justinian, Amintiri, ediție, studiu introductiv și note de Remus Rus și Dorin-Demostene Iancu, București, Editura Enciclopedică, 2015, p. 15.
7 Florin Constantiniu, Între Hitler și Stalin. România și pactul Ribbentrop-Molotov, București, Editura Danubius, 1991, p. 17.
8 Nicolae Fuștei, „Consiliul pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. (1943-1965) – un organ de legătură dintre Stat şi Biserică”, în Tyragetia, vol. IX [XXIV], nr. 2, 2015, p. 249.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius