Meditatia zilei - 15 iulie 2019

[altmariustotal catolic]

Ex 1,8-14.22; Ps 123; Mt 10,34B11,1

Lectura acestui pasaj din evanghelie, care prezintă, pe de o parte, marile exigenţe şi, pe de altă parte, promisiunile plăcute pentru cei care îl urmează pe Isus, îmi aduce în minte o poezie a lui Paul Claudel, în care poetul se întreabă cum vine la noi harul. Şi răspunde: harul vine într-un mod atrăgător, idilic, dar vine şi ca un foc care incendiază casa. Este o poezie pe care Claudel a scris-o pentru leproşii dintr-un spital, cu intenţia de a-i întări şi mângâia: răul poate să fie har, puternic, tare, şi pătrunzător până în adânc asemenea unei săbii.

Şi Isus spune: „Aduc sabia, separarea, crucea, *pierderea vieţii+„: o iubire care imită iubirea sa de răstignit. „Nu am venit să aduc pacea, ci sabiaY Cine iubeşte pe tatăl, mama, fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; cine nu-şi ia crucea şi nu vine după mine nu este vrednic de mineY„.

Dar recompensa este infinit de mare: cine îi primeşte pe discipolii săi, cine îi primeşte pe „aceştia mici care cred” îl primeşte pe Isus, îl primeşte şi pe Tatăl. „Vom veni la el şi lăcaş la el vom face”, scrie sfântul Ioan în evanghelia sa. Şi nimic nu se va pierde: chiar şi un pahar cu apă dat din iubire îşi va avea răsplata sa.

Sunt două lucruri pe care trebuie să le primim pentru a fi adevăraţi discipoli ai lui Isus: suferinţa şi promisiunea bucuriilor care vor umple pentru totdeauna inima omului.