altmarius

cultură şi spiritualitate

Foto: Radio Tg. Mures / Corina Muntean

 Este cea de-a 191-a zi a lui 2019. Au rămas 171 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:39 şi va apune la ora 21:15.

- Astăzi este Ziua Națională a Insulelor Bahamas, unde se aniversează proclamarea independenţei din anul 1973.

- La 10 iulie 1099 a murit eroul naţional spaniol El Cid – pe numele adevărat Rodrigo Díaz de Vivar, devenit personaj de legendă care a inspirat de-a lungul timpului numeroşi poeţi şi dramaturgi. În anul 1718 a fost încheiat Tratatul de la Passarowitz (Pojarevac sau Pojarevăț), prin care Banatul şi Oltenia au trecut în stăpânirea Imperiului Habsburgic. Un alt tratat, cel ruso-turc din 10 iulie 1774, de la Kuciuk-Kainargi, scutea Ţara Românească şi Moldova de haraci (un tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman) timp de doi ani, iar Rusia capăta dreptul de a interveni în favoarea Principatelor Române la Înalta Poartă. Ca urmare a acestui tratat, în anul următor, Austria primea, de la Turcia, Bucovina.

- La data de 10 iulie 1925 s-a creat agenţia sovietică de ştiri TASS – Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice, care, până în 1991, a avut statutul de agenţie de presă pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS. Din 22 ianuarie 1992 a devenit ITAR-TASS – Agenţia Telegrafică de Informaţii a Rusiei – Agenţia Telegrafică a Ţărilor Suverane. În 1962 a fost lansat, de la Cape Canaveral (din SUA), primul satelit de telecomunicaţii, Telsar 1, care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic.

- În 10 iulie 1976 a avut loc catastrofa ecologică din localitatea italiană Seveso, provocată de emanaţiile de gaze otrăvitoare provenite de la întreprinderea „Icmesa”. Accidentul a determinat Consiliul Europei să introducă reglementări stricte privind producerea şi stocarea a circa 80 de substanţe foarte periculoase.

- În 1997 președintele american Bill Clinton și cel francez, Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai capitalei României, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, iar în 1985 nava „Greenpeace Rainbow Warrior”, a organizaţiei de mediu „Greenpeace”, a fost bombardată și scufundată, de către agenţii francezi DGSE, în apele de lângă Auckland (Noua Zeelandă), omorându-l pe fotograful olandez de origine portugheză Fernando Pereira, care încerca să arate lumii testele nucleare ale Franţei.

- La data de 10 iulie 1991 Boris Elțîn a devenit primul președinte rus ales de un electorat, iar în anul 1992, la Miami (în statul american Florida), fostul lider din Panama, generalul Manuel Noriega, era condamnat la 40 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pe 10 iulie 1994 prima reprezentativă de fotbal a României pierdea, în fața Suediei (cu 4-5, la penalty-uri), calificarea în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, unde ar fi putut întâlni Brazilia. Treizeci de milioane de oameni, din peste 2.000 de oraşe ale lumii, au participat la un „Marș al lui Isus”, în ziua de 10 iulie 2000, pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.

- În ziua de 10 iulie s-au născut: reformatorul religios francez Jean Calvin, fondatorul calvinismului (1509); matematicianul englez Roger Cotes (1682); judecătorul român Alexandru Romalo, primul președinte al Curții de Conturi (1819); pictorul şi graficianul francez Camille Pissarro (1830); compozitorul polonez Henryk Wieniawski (1835); fizicianul și inventatorul american de origine sârbo-croată Nikola Tesla (1856); compozitorul şi violonistul român Tudor Flondor (1862); romancierul, criticul literar şi eseistul francez Marcel Proust (1871); actorul şi regizorul român Aristide Demetriade, pionier al filmului românesc (1872); geologul român Ion Theodor Simionescu (1873); chimistul, filantropul şi colecţionarul britanic de artă Harry Nicholls Holmes, care a cristalizat vitamina A (1879); compozitorul şi pianistul italian de origine cehă Riccardo Pick-Mangiaglli (1882); pictorul italian Giorgio de Chirico (1888); arheologul român Harilaos Metaxa, colaborator apropiat al lui Vasile Pârvan (1888); scriitorul şi omul politic japonez Toyohiko Kagawa (1888); avocatul, economistul şi politicianul român Anton Crihan, fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia și militant pentru unire (1893); compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pedagogul german Carl Orff (1895); actorul american de film John Gilbert (1897); poetul, jurnalistul şi activistul politic afro-cubanez Nicolás Guillén, poet naţional al Cubei (1902); chimistul german Kurt Alder, laureat Nobel (1902); prozatorul, eseistul, traducătorul şi filosoful român Alexandru Mironescu, colecţionar de artă, profesor universitar, autor de manuale şi tratate de chimie organică și fost deţinut politic (1903); mezzosoprana italiană Ebe Stignani (1903); scriitorul australian James Aldridge (1917); scriitorul francez Pierre Gamarra (1919); fizicianul american Owen Chamberlain, laureat Nobel (1920); inginerul român Teodor Oroveanu, specialist în mecanica fluidelor (1920); regizorul şi scenaristul român Titus Mesaroş, autor a peste 100 de filme documentare (1925); pictorul francez Bernard Buffet (1928); pictorul român Florin Niculiu (1928); scriitorul, jurnalistul și profesorul român Marin Ioniță (1929); scriitorul american de science fiction George Clayton Johnson (1929); medicul şi profesorul român Ioan Puşcaş, specialist în gastroenterologie (1932);

muzicianul american Ronnie James Dio, vocalist şi compozitor de heavy metal, care a cântat cu „Elf”, „Rainbow”, „Black Sabbath” şi cu propria sa trupă, „Dio” (1942); jurnalistul român Andrei Voiculescu (1945); actorul român de teatru Eugen Cristian Motriuc (1949); autorul și interpretul român de muzică folk Vasile Șeicaru (1951); violonistul şi politicianul român Mădălin Voicu, fiul marelui violonist Ion Voicu (1952); modelul şi actriţa columbiană Sofía Vergara (1972); cântăreața americană Jessica Simpson (1980) şi modelul peruan María Julia Mantilla, aleasă „Miss World 2004” (1984).

- La 10 iulie au murit: împăratul roman Hadrian (138 d.Hr.); eroul național spaniol El Cid – pe numele real Rodrigo Díaz de Vivar – un nobil spaniol din zona Castiliei, lider militar şi diplomat la curtea Regelui Alfons al VI-lea al Castiliei şi Leonului (1096); omul politic italian, geograful și literatul de formație umanistă Giambattista Ramusio (1557); pictorul şi decoratorul francez Louis Jacques Mandé Daguerre, inventatorul dagherotipiei – primul procedeu de fotografiere (1851); compozitorul și poetul american Clement Clarke Moore (1863); egiptologul german Karl-Richard Lepsius, întemeietor al egiptologiei moderne şi primul care a cercetat Valea Regilor (1884); istoricul român Nicolae Dobrescu (1914); pianistul american, compozitorul şi şeful de orchestră de jazz Jelly Roll Morton, considerat primul teoretician al jazz-ului (1941); dirijorul, profesorul, folcloristul, muzicologul şi compozitorul român Gavriil Galinescu (1960); pictorul elveţian Ferdinand Gehr (1996); actorul american Mel Blanc, vocea a peste 1.000 de personaje de desen animat (1989); politologul german Theodor Eschenburg, care a jucat un rol-cheie în constituirea Republicii Federale Germania după înfrângerea nazismului (1999); filosoful, logicianul şi eseistul român de etnie evreiască Henri Wald (2002); prozatorul, publicistul şi traducătorul român Florin Bănescu (2003); scriitorul britanic A. J. Quinnell (2005); geologul și paleobotanistul român Răzvan Givulescu (2007); dansatorul şi coregraful francez Roland Petit (2011); muzicianul francez André Verchuren, poreclit „regele acordeonului” (2013); actorul american de film Omar Sharif, de origine egipteană (2015); prozatorul, eseistul, publicistul și scenaristul român Augustin Buzura (2017) și scriitorul britanic Clive King, autor de cărţi populare pentru copii (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor