de Silvia IliescuSărbătorirea Zilei Muncii este mai veche decât regimul comunist, dar în perioada 1945-1989 a fost un puternic mijloc de propagandă. Generaţii întregi de „oameni ai muncii” îşi amintesc mitingurile, pancartele, lozincile, discursurile festiviste care se ţineau în faţa mulţimilor aduse de activişti în pieţe. Toate sărbătoririle aveau acelaşi ritual, dar mulţi dintre participanţi se bucurau pur şi simplu de o ieşire, într-o zi de primăvară.
Tovarăşul Eftimie Iliescu, ilegalistul comunist care îl admira pe Nicolae Ceauşescu şi mai cu seamă pe Elena Ceauşescu, ne povesteşte cu un aer nostalgic cum au petrecut muncitorii 1 Mai în 1939. Înregistrarea a fost făcută cu 40 de ani în urmă de Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul de Istorie Bucureşti şi are valoare de document sonor. Eftimie era fratele lui Alexandru şi unchiul fostului preşedinte Ion Iliescu.
Prima demonstratie de 1 Mai 1945 (Ziua Internationala a Muncii). Demonstratia a avut loc in Piata Victoriei.
„Îmi amintesc ziua de 1 Mai ’39, o dimineaţă însorită de primăvară. Încă din primele ore ale zilei, grupuri masive de muncitori îmbrăcaţi sărbătoreşte se îndreptau spre locuri dinainte stabilite. După terminarea celor trei întruniri, participanţii s-au reunit în jurul orei 12.00 în Piaţa Romană de unde urmau să străbată traseul Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, strada 11 Iunie, Parcul Carol, azi Libertăţii.
Acţiunea s-a desfăşurat conform planului comitetului de organizare, grupuri compacte de muncitori încadrându-se printre manifestanţi pe toată distanţa traseului; de la 4-5 000 de persoane, numărul demonstranţilor a crescut la 20 000. Îmi amintesc că, din coloane, au început să răsune chemările partidului, aşa încât ajunşi în faţa Palatului Regal demonstranţii au strigat: <Trăiască 1Mai, Ziua Muncii!>, <Trăiască Frontul Unic al Muncitorimii!>, <La muncă egală – salariu egal!>, <Pace – Pâine – Pământ – Libertate!>, <Vrem Românie liberă şi independentă!>, <Vrem respectarea graniţelor!>, <Jos hitlerismul!>, <Să ţinem piept agresorului!>, <Trăiască Frontul Popular Antifascist!> Un alt gest de solidaritate de care îmi aduc aminte cu emoţie: în tot timpul desfăşurării evenimentelor revoluţionare din această zi, echipe ale Ajutorului Roşu au adunat contribuţii benevole destinate ajutorării materiale a deţinuţilor politici antifascişti aflaţi în închisori.
Prima demonstratie de 1 Mai 1945 (Ziua Internationala a Muncii).
După terminarea manifestaţiei care a avut ca punct final Parcul Carol, unde s-a depus o coroană de flori la mormântul Eroului Necunoscut, comuniştii au primit din partea Comitetului de Organizare a Zilei de 1 Mai instrucţiuni să continuie acţiunile revoluţionare, după amiază, în cadrul serbării câmpeneşti organizate pe stadionul muncitoresc din cartierul Ferentari. La iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu serbării populare i s-a imprimat, de asemeni, un caracter revoluţionar, patriotic, antifascist. Îmi amintesc cum noi, muncitorii, ne-am adunat în grupuri şi am discutat despre întărirea unităţii de acţiune a poprului român în lupta împotriva politicii de cedare în faţa agresorulor hitlerişti. Astfel, am organizat grupuri de băieţi şi fete care au fixat pe piepturile participanţilor funduliţe roşii. De asemenea, a fost aleasă ca regină a muncii tovarăşa Elena Petrescu – azi Ceauşescu – căreia i s-a înmânat drept cadou un costum naţional pe care dânsa l-a dat fetei tovarăşului Gheorghe – preşedintele sindicatului – care era atunci la închisoare. La sfârşit tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi eu am strigat lozinci comuniste, dintre care menţionez: <Trăiasca Frontul Popular Antifascist!>, deziderat dorit atunci de către masele populare.”
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius