Energiile necreate

[altmariustotal ortodox]

 

Energiile necreate

 

In secolul al XIV-lea, o disputa teologica s-a ivit la Bizant cu pri­vire la isihasm (metoda spirituala care preconizeaza concentrarea inimii asupra gandului la Dumnezeu si invocarii neincetate a numelui Sau : "Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul") si la teologia acestuia despre natura harului divin. In discutiile cu teolo­gii latini Varlaam de Calabria si Akyndinos despre natura luminii taborice, Grigorie Palama (1296-1359) face distinctie intre fiinta sau esenta divina, necreata, neschimbatoare, necuprinsa si negraita, si energiile divine ne­create, adica lucrarile sau "iesirile" prin care Dumnezeu cel viu Se co­munica, Se lasa a fi impartasit, Se manifesta si indumnezeieste. Ter­menul indica atat actul de comunicare, cat si continutul ontologic al acestei comunicari. Este vorba de o participare ontologica la comuniunea divina. Teologii latini, sub pretextul ca natura divina este simpla, necompusa si neimpartita, spuneau ca harul este creat. Pentru Grigorie Palama, tre­buie sa fie contemplate in Dumnezeu - care nu are o fiinta compusa si abstracta - impreuna si in acelasi timp, atat dumnezeirea Sa inaccesibila, cat si lucrarea sau manifestarea Sa prin care devine participabil, lucrare nedespartita de fiinta, dar deosebita de aceasta. Energiile iradiaza din fiinta divina neimpartasibila. Ele sunt unice, indivizibile, permanente si stabile. Suma energiilor nu echivaleaza cu substanta divina. Ele au suportul in insasi dumnezeire, dar sint ipostaziate, in sensul ca exista deodata cu Persoanele. Energiile nu constituie o persoana, nu au ipostasul lor propriu si nu exista independent. Energiile sunt contem­plate intr-un ipostas si se manifesta printr-o persoana, dar nu sunt ele insele ipostas.

 

Invatatura despre energiile divine necreate constituie o caracteristica esentiala a Ortodoxiei si ea sta la temelia credintei in caracterul personal al lui Dumnezeu, in indumnezeirea omului si in transfigurarea creatiei. Spre deosebire de teologia catolica latina, care inclina spre substantialism, teologia ortodoxa intelege harul anume ca energie si lucrare dumnezeias­ca, personala si necreata, prin care omul devine "partas al firii dumneze­iesti" (II Petru 1, 4).

 

Palamismul nu este altceva decat o marturie a confruntarii radicale dintre doua "teologii" : substantialismul scolastic si personalismul patristic.

 

Dumnezeu nu trebuie sa fie confundat cu cele contemplate "in jurul Lui". Nu lucrarea se cunoaste din fiinta, ci fiinta se cunoaste din lucrare, nu ce este, ci doar ca este. Astfel, se poate spune: ca Dumnezeu este viata prin Sine si in Sine,  dar si ca El este viata lumii, dupa lucrare. Insusirile lui Dumnezeu nu compun fiinta Sa, caci nici una din insu­sirile Lui Dumnezeu nu este fiinta Sa.

 

Apoi, lucrarea creatoare si indumnezeitoare este supusa vointei. Caci Dumnezeu creeaza prin aceea ca vrea, nu prin aceea ca exista. Fapturile sunt venite la existenta "in urma Lui", adica ele sunt create, nu nascute sau purcese de la Dumnezeu, din fiinta Sa, din vesnicie.

 

Lucrarea sau iesirea in afara este ipostatica, personala, si apartine Sfintei Treimi. Aceasta nu inseamna ca lucreaza numai una dintre Persoane, ci cele trei Ipostasuri lucreaza unanim, dar fie­care dupa modul sau propriu. Unul voieste si lucreaza ca Dumnezeu-Tatal, altul ca Fiul lui Dumnezeu, altul ca Duhul lui Dumnezeu. Sfintii Parintifolosesc diverse formule pentru a exprima aceasta lucrare trinitara: Chiril al Alexandrieispune ca orice dar vine de sus, "de la" Tatal, "prin" Fiul, "in" Duhul Sfant; dupa Grigorie Taumaturgul orice lucrare porneste "din" Tatal, trece "prin" Fiul, se desavarseste "in" Duhul ; Grigorie Pa­lama preia o expresie traditionala : "de la" Tatal, "prin" Fiul, "in" Duhul Sfant.