altmarius

cultură şi spiritualitate

Patristica
Dumnezeu Se „mânie”?!

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a IV-a, Cap. LXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 291-292

„Vorbim despre mânia lui Dum­nezeu nu ca de o pasiune a Lui, ci ca de un mijloc sever de îndreptare a oamenilor care au săvârșit păcate grele și numeroase. Că e în stare să îndrepte ceea ce numim mânia și urgia lui Dum­nezeu și că aceasta a fost și intenția Logosului dumnezeiesc, reiese limpede din psalmul al șaselea: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți (Psalmi 6, 1); precum și din cartea lui Ieremia: Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă cu judecată, nu cu mânie, ca să nu ne împu­ți­nezi pe noi (Ieremia 10, 24 ). Dacă vei citi în cartea a doua a Regilor despre mânia Domnului (II Regi 24, 1), care a îndemnat pe David să poruncească numărătoarea poporului, iar în cartea întâi a Cronicilor vei citi că diavolul a îndemnat pe David (I Paralipomena 21, 1) și dacă vei face o comparație a celor scrise acolo, vei vedea asupra cui se abate mânia. Fii ai acestei mânii s-au făcut toți oamenii, spune (Apostolul) Pavel, din fire eram fiii mâniei ca și ceilalți (Efeseni 2, 3). Aici nu se vor­bește de mânia lui Dumnezeu ca de o patimă a Lui, ci de una pe care oricine și-o pregă­tește prin păcatele ce le săvâr­șește. Acest lucru îl învederează Apostolul Pavel când vorbește de bogăția bunătății lui Dumnezeu și a îngăduinței și a în­delungii Lui răbdări pentru cel care nu știe că bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la po­căin­țăDupă învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua urgiei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5). Cum își poate cineva aduna o comoară de mânie în ziua urgiei dacă mânia este înțeleasă ca o pasiune? Cum ar putea îndrepta pe cineva patima mâniei? și cuvântul, care ne învață să nu ne mâniem câtuși de puțin, spune în psalmul al treizeci și șaselea: Părăsește mânia și lasă iuțimea (Psalmi 36, 8), precum și (Apostolul) Pavel: Lăsați toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, hula, cuvântul de rușine din gura voastră (Coloseni 3, 8). S-ar putea oare atribui lui Dumnezeu o patimă de care El voiește să ne liberăm cu totul? Este clar, așadar, că cele afirmate cu privire la mânia lui Dumnezeu se interpretează în mod alegoric, așa cum se scrie și despre somnul Lui, din care părea că-L deșteaptă prorocul: Deșteap­tă-Te, pentru ce dormi, Doamne? (Psalmi 43, 25; 78, 5). Și iarăși: Și S-a deșteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz amețit de vin.

Dacă, deci, Domnul ar semnifica altceva, nu ceea ce arată și scrisul obișnuit al cuvântului, de ce nu ar putea fi înțeleasă în sens asemănător și mânia lui Dumnezeu? Amenințările cu mânia lui Dumnezeu sunt și ele avertismente cu privire la ceea ce li se va întâmpla oamenilor răi, ca niște recomandări ale medicului făcute bolnavilor: am să te operez și am să te cauterizez dacă nu ai să urmezi pres­crip­țiile mele și dacă nu ai să ții regimul alimentar și celelalte recomandări. Noi nu atribuim lui Dumnezeu patimi ome­nești, nici nu avem păreri lipsite de cuviin­ță față de El și nici nu ne repre­zentăm în mod greșit ex­plicațiile luate chiar din Scriptură și comparate între ele. Dascălii învă­ță­turii noastre au și ei această sarcină: să înlăture interpretările simpliste și, pe cât le stă în pu­tin­ță, să facă pe ascultătorii lor mai deschiși la minte.”

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor