altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din ţară

Turneul 'Românesc 100%' a ajuns la final
Bookmark and Share
Turneul „Românesc 100%”, susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi de chitaristul Costin Soare se încheie astăzi la Pitești. Programul cuprinde, între altele, lucrări de Anton Pann, Carol Miculi, Petre Elinescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu şi Tiberiu Brediceanu. Ion Bogdan Ștefănescu și Costin Soare și-au propus să realizeze o incursiune inedită în istoria muzicii românești, reușind să îmbine tradiția cu cele mai noi tehnici și limbaje muzicale. Evenimentul, organizat de Asociaţia Culturală Kitharalogos, se desfășoară, începând cu ora 19:00, la Sala de concerte a Filarmonicii din Pitești. 
 
'Dincolo de colind' - în cadrul Festivalului 'Cluj modern'
Bookmark and Share
Ediția a treisprezecea a Festivalului de muzică contemporană Cluj Modern, dedicată împlinirii celor 100 de ani de existență ai Academiei de Muzică clujene, continuă astăzi cu un concert susținut de Ansamblul SonoMania. Violonista Raluca Stratulat, oboistul Valentin Ghita, Mihai Pintenaru - la clarinet, Tamara Dica - violă, Eugen-Bogdan Popa - violoncel și Mihai Murariu - la pian interpretează o serie de variațiuni contemporane inspirate din colinde culese de Béla Bartók. Concertul, intitulat „Dincolo de colind”, va fi condus de dirijoarea Simona Strungaru și prezentat de Diana Rotaru, compozitoare și director artistic al Ansamblului SonoMania. Prelucrările sunt semnate de zece tineri compozitori români, realizări din cadrul unui proiect inițiat de Institutul Cultural Român în 2018. Printre autori se numără Andrei Petrache, Alexandru Sima, Vlad Baciu și Bogdan Pintilie. Evenimentul se desfășoară, de la ora 19:00, în Studoiul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. 
 
Lucrări de Mozart și Beethoven, pe afișul Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea
Bookmark and Share
Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea prezintă astăzi un concert dedicat repertoriului clasic. În Sala Lahovari a instituţiei, evenimentul debutează cu uvertura operei „Răpirea din Serai” de Wolfgang Amadeus Mozart. Pentru cea de-a doua lucrare din program, muzicienilor din orchestră li se alătură Dinu-Mihai Ștefan, care interpretează partitura solistică a Concertului nr. 4 pentru pian de Ludwig van Beethoven. În partea a doua a concertului, publicul va putea asculta un alt celebru opus beethovenian, Simfonia a VIII-a în fa major op. 93. La pupitrul dirijoral se va afla, de la ora 19:00, Aurel Bălae. 
 

Actualitatea internaţională

Cvartetul Danel concertează la Berkeley, în California
Bookmark and Share
Cvartetul „Danel”, format din violoniștii Marc Danel și Gilles Millet, alături de Vlad Băgdănaș - la violă și de violoncelistul Yovan Markovitch, concertează astăzi în Berkeley, în California. Muzicienii interpretează Cvintetul D 956 în do major de Franz Schubert, considerat a fi un „Cvintet pentru violoncel” datorită instrumentației oarecum atipice, care include un violoncel suplimentar alături formula standard a cvartetului de coarde. Pentru acest concert, muzicienilor din Cvartetul Danel li se alătură violoncelistul de origine franceză Jean-Michel Fonteneau. 
 
Gheorghe Iancu semnează coregrafia spectacolului 'Gioconda', la Teatrul Liceu din Barcelona
Bookmark and Share
Gheorghe Iancu semnează coregrafia spectacolului „Gioconda” de Amilcare Ponchielli, prezentat astăzi la Teatrul Liceu din Barcelona. Din distribuţia operei fac parte soprana Anna Pirozzi - interpreta rolului principal, mezzosoprana Ketevan Kemoklidze - „Laura Adorno”, bas-baritonul Carlo Colombara - „Alvise Badoero” şi tenorul Stefano La Colla - „Enzo Grimaldo”. Conducerea muzicală a spectacolului, prezentat până în 15 aprilie, va fi asigurată de Guillermo García Calvo. Regia este semnată de Pier Luigi Pizzi. 
 


Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor