altmarius

cultură şi spiritualitate

Expoziția „Icoana, imagine călăuzitoare” la Câmpina

Actualitate religioasă
Expoziția „Icoana, imagine călăuzitoare” la Câmpina

La Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, județul Prahova, a avut loc marți, 19 februarie 2019, vernisajul expoziției itinerante de icoane cu titlul „Icoana, imagine călăuzitoare”. La eveniment au fost prezenți preoți din Protopopiatul Câmpina, cadre didactice de la școala de agenți de Poliție și elevi ai instituției de învățământ.

Expoziția a deschis seria evenimentelor religioase care se vor desfășura anul acesta la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Acestea vor culmina cu sfințirea capelei instituției, care va avea loc în luna mai. Cele 55 de icoane care au alcătuit expoziția de la școala de Poliție au mai fost prezentate în luna ianuarie și la Galeria apARTe din Iași, informează TRINITAS TV.
Cu ocazia vernisajului, părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina, a îndemnat elevii să observe chipurile sfinților apărători și ajutători și să se roage lor. „Ne aflăm într-un moment în care aceste icoane, ferestre către Dumnezeu, au venit la voi în școală. Aveți posibilitatea de a le admira și de a vă ruga. Această expoziție să vă bucure sufletele și să vă încarce inimile de har și de ajutor!”, a spus părintele protopop Grigore Melnic.

Directorul școlii de agenți de Poliție din Câmpina a mulțumit tuturor celor implicați, a îndemnat elevii la rugăciune și la evlavie față de sfinți. „Eu cred că pe lângă ceea ce învățăm în școală, partea de drept, partea de aplicare a legii, este bine să nu uităm niciodată de rugăciune. Este bine să avem întotdeauna la noi o icoană, mai ales în casele noastre. Mă bucur că am văzut în dormitoarele voastre o icoană a unui sfânt sau a Maicii Domnului. Sunt convins că Maica Domnului și Sfântul Dimitrie ne vor ajuta în continuare și vă veți realiza visul de a deveni agenți de Poliție. Începând de astăzi deschidem această minunată serie de activități în cinstea evenimentului din luna mai, când va fi sfințită capela școlii cu hramul «Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir»”, a declarat directorul instituției, comisarul-șef Vasile Tache.

Cele 55 de icoane pictate pe lemn au fost realizate de pictorul Severian Luca, absolvent al Facul­tății de Arte Vizuale și Design din Iași și al Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Acesta a explicat alegerea titlului expoziției și ce reprezintă icoana pentru el. „Motivul pentru care ne aflăm aici este prilejuit de vernisajul expo­ziției «Icoana, imagine călăuzitoare», o expoziție itinerantă. Primul eveniment a avut loc la Galeria apARTe din Iași, fiind încununat de succes. Poate vă între­bați de ce am ales acest titlu. Am plecat de la starea cotidiană, deoarece trăim într-o lume cu multă informație vizual-auditivă și este bine să privim icoana ca un reper în această lume. Pentru mine icoana este putere, nădejde și călăuză”, a spus pictorul Severian Luca.
Expoziția „Icoana, imagine călăuzitoare” poate fi vizitată la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Vizualizări: 100

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor