altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din Bucuresti

'Boema' - la Opera Naţională Bucureşti
Bookmark and Share

Opera Naţională Bucureşti invită publicul în această seară de 10 februarie 2019, începând cu ora 19:00, la o nouă reprezentaţie cu "Boema" de Giacomo Puccini, spectacol derulat sub conducerea dirijorală a lui Vlad Conta. În distribuţie: sopranele Irina Iordachescu şi Cristina-Maria Oltean, tenorul Lucian Corchiş şi baritonul Daniel Pop. Regia spectacolului este semnată de Ionel Pantea.


 
Trei spectacole propuse şi astăzi de Opera comică pentru copii
Bookmark and Share

Cei mici au șansa de a se bucura astăzi, 10 februarie 2018, de trei spectacole propuse de Opera Comică pentru Copii, fiecare cu câte două reprezentaţii. De la orele 10:00 şi 11:30 va putea fi urmărit concertul-lecție intitulat "Cu Nino în România". În ambianța Sălii "Mozart", cei mici vor lua parte la o călătorie ce pornește de la rădăcinile muzicii populare și ajunge până la muzica lui George Enescu. La 10:00 şi 12:00 sunt programate, la Sala UnderGrant, reprezentaţii ale musicalului "Punguța cu doi Bani", iar de la orele 11:00 şi 15:00, la Sala Mare, publicul poate urmări musicalului "Peter Pan", pe muzică de Laurențiu Profeta.


 
Calendarul muzical al zilei - 10 februarie 2018
Bookmark and Share
  • Pianistul Jenö Jandó împlineşte 67 de ani (10 februarie 1952)
  • Acum 183 de ani s-a născut compozitorul român Eduard Wachmann (10 februarie 1836 - 12 decembrie 1908)
  • Premiera operei Povestirile lui Hoffmann de J.Offenbach - 138 ani (1881)
  • S-a născut soprana Maria Cebotari - 109 ani (10 februarie 1910 - 9 iunie 1949)
  • Aniversarea sopranei americane Leontyne Price - 92 ani (1927) şi a pianistei chineze Yuja Wang - 32 ani (1987)

 

Ştiri muzicale din ţară

'Carmen' - la Teatrul 'Oleg Danovski'
Bookmark and Share

Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" propune pentru astăzi, 10 februarie 2019, de la ora 18.30, spectacolul "Carmen" de Georges Bizet. În distribuție: Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Marius Eftimie şi Elena Rotari, printre alţii, iar regia spectacolului este semnată de Răsvana Cernat. La pupitrul orchestrei şi corului teatrului constănţean se va afla dirijorul Gheorghe Stanciu.


 
'Don Giovanni' - la Operele din Timişoara şi Iaşi
Bookmark and Share

La Opera Naţională Română din Timişoara puteţi urmări în această seară de 10 februarie 2019 spectacolul "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart. În distribuţie - baritonul George Proca, sopranele Nicoleta Colceiar şi Crina Vezentan, tenorul Remus Alăzăroae şi basul Gelu Dobrea. Dirijează Mihaela Silvia Roşca, iar regia este semnată de Marina Emandi-Tiron. Ora de începere este 17:00.

Acelaşi spectacol este programat şi la Opera Naţională Română din Iaşi. Reprezentaţia este programată aici pentru ora 18:30 şi se va desfăşura cu Alessandro Cedrone la pupitrul dirijoral. În regia lui Beatrice Rancea evoluează soliştii Florin Estefan - în rolul titular, Cătălin Țoropoc - "Leporello", Cristina Grigoraș - Donna Anna şi Nicoleta Maier - "Donna Elvira".


 

Actualitatea internaţională

Premiile Grammy - ediţia cu numărul 61
Bookmark and Share

Astăzi, 10 februarie 2019, are loc ediţia cu numărul 61 a a Premiilor "Grammy", premiile industriei discografice americane. Printre discurile nominalizate la secțiunea de muzică simfonică, se numără: Simfonia a III-a de Beethoven și Concertul nr. 1 pentru corn de Strauss cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh și Manfred Honeck - dirijor; Integrala simfoniilor de Schumann, cu Michael Tilson Thomas la pupitrul Orchestrei Simfonice din San Francisco și Șostakovici - Simfoniile 4 - 11, în versiunea propusă de Andris Nelsons și de Orchestra Simfonică din Boston.

Pe toate acestea, dar și albumul cu lucrări de Bruch, semnat Joshua Bell și Academy of St. Martin In The Fields, nominalizat la categoria "Instrument solist", le puteți asculta pe site-ul nostru, în secțiunea Discurile Anului 2018.

Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy va avea loc la Staples Center din Los Angeles iar rezultatele vor fi anunţate şi la Radio România Muzical.


 
Teodor Ilincăi revine la Opera de Stat din Hamburg în 'Carmen'
Bookmark and Share

Tenorul român Teodor Ilincăi interpretează şi astăzi 10 februarie 2019, rolul "Don José" din opera "Carmen" de Georges Bizet, la Opera de Stat din Hamburg. Din distribuție mai fac parte mezzo-soprana Nadezhda Karyazina, interpreta rolului titular, basul Gábor Bretz în rolul "Escamillo" și basul român Alin Anca în "Zuniga". Regia este semnată de Jens-Daniel Herzog, iar conducerea muzicală este asigurată de Lorenzo Viotti. Următoarea reprezentație a spectacolului "Carmen" la Opera de Stat din Hamburg va avea loc joi, 14 februarie.


 
Mara Dobrescu şi un proiect prezentat în cadrul Sezonului România-Franța 2019
Bookmark and Share

Sezonul România-Franța 2019, serie organizată de ICR Paris, continuă astăzi, 10 februarie, cu un proiect al pianistei Mara Dobrescu - "Il faut donc que vous fassiez un rêve" ("Așa că trebuie să faci un vis"), prezentat la Teatrul Ranelagh din Paris, Franţa. Actorul Denis Lavant şi Cvartetul Face à Face - pianistele Mara Dobrescu, Géraldine Dutroncy şi percuţionistele Hélène Colombotti, Elisa Humanes - vor prezenta, pe muzică de John Cage, Philip Glass, Arvo Pärt, Oscar Strasnoy şi György Ligeti, texte semnate de Eugen Ionescu şi Marin Sorescu.

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor