Biografia zilei: Nicolae Balotă

[altmariusliterar]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicolae Balotă
Date personale
Născut	26 ianuarie 1925  Cluj, Regatul României
Decedat	20 august 2014 (89 de ani)  Nisa, Franța
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	eseist, critic, istoric și teoretician literar
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Cercul literar de la Sibiu
Operă de debut	Euphorion
Modifică date / text

Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj - d. 20 august 2014, Nice) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român.

Biografie

Nicolae Balotă. Fotografie publicată în 1981.

Nicolae şi Bianca Balotă, 1999

S-a născut ca fiu al lui Gheorghe Balotă, avocat, originar din Banat, și al Adelinei (n. Dragoman). Urmează Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj (1935-1940) și Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1941-1943). Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947). Doctorat în literatură universală și comparată la Universitatea clujeană, sub conducerea lui Liviu Rusu. Devine asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946-1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950-1954).

Prima oară este arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent. Este judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare (între care, câteva săptămâni, învățător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist. Memoriul a fost elaborat de N. Balotă, împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu. Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie ajunge la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești. Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității.^[2] Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnînd, sub numele conspirativ de "Someșan",^[3] rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.^[4]

După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans (Franța). Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă”unde, între altele, potrivit unor comentatori tendențioși, Securitatea i-ar fi încredințat misiunea de a interveni pe lînga Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neculai Constantin Munteanu și ceilalți, de manieră a îi determina să-și atenueze discursul și a-l face mai puțin critic la adresa realităților românești. Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez. Revine periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București. În 2003, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj îi conferă titlul de Doctor honoris causa. În ultimii ani a trăit la Nice. A fost căsătorit cu prozatoarea Bianca Balotă (1936-2005).

Activitatea publicistică

Cariera literară

A debutat jurnalistic în ziarul „România nouă” de la Sibiu (director Zaharia Boilă), în septembrie 1944, iar cu critică literară în „Revista Cercului Literar” de la Sibiu, nr. 1, din ianuarie 1945, el făcând parte din această grupare. După o perioadă forțată de tăcere, reîncepe să publice, din 1965, în reviste. Începând din 1969, îi apar numeroase volume, majoritatea elaborate sau proiectate înainte de detenția sa. În 1994, îi apare volumul Parisul e o carte (Ed. Fundației Culturale Române), iar în 1998 Caietul albastru, un monumental eseu memorialistic și un jurnal intim, în fapt o amplă biografie spirituală a unuia din cei mai mari cărturari români ai secolului ce s-a încheiat. Apariția ediției a doua din Euphorion (la 30 de ani de la prima ediție) coincide, în 1999, cu aniversarea vârstei de 75 de ani. Este sărbătorit și i se consacră o solemnitate la Uniunea Scriitorilor. Impresionantul Caiet albastru, o biografie spirituală și colecție saint-simoniană de portrete ale contemporanilor săi, se citește ca romanul pasionant al unui destin și, parțial, ca o mărturie asupra epocii pe care a străbătut-o, una dintre cele mai complexe apărute după 1990.

Volume publicate

• Euphorion: eseuri, 1969, reeditat în 1999
• Labirintul, 1970
• Urmuz, 1970, reeditat în 1997
• Despre pasiuni, București, Albatros, 1971
• Lupta cu absurdul, 1971, reeditat în 2000]
• Umanități, 1973
• De la Ion la Ioanide. Prozatori ai secolului XX, București, Editura Eminescu 1974, reeditat în 1997
• Introducere în opera lui Al. Phillipide, 1974, reeditat în 1999
• Iacob Burkhardt, un umanist modern, 1974
• Universul prozei, 1976
• Arte poetice ale secolului XX, 1976
• Universul prozei, 1976
• Arta lecturii, București, Cartea Românească, 1978
• Opera lui Tudor Arghezi, 1979, reeditat în 1997
• Etosul creației și imperativele etice ale criticii, București, Editura Academiei, 1979
• Scriitori maghiari din România, 1981, ediția în limba maghiară, 2007
• Mapamond literar, 1983
• Parisul e o carte, 1994
• Calea, adevărul și viața. Meditații religioase, București, Editura Eminescu, 1995, reeditat în 1999
• Romanul românesc în secolul XX,, 1997
• Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze românești și străine, 1997
• Caietul albastru, București, Ideea Europeană, 2007 ^[5]
• Eminescu - poet al inițierii în poezie, 2000
• Literatura franceză de la Villon la zilele noastre, 2001, reeditat în 2008
• Literatura germană de la Sturm-und-Drang la zilele noastre, 2002, reeditat în 2007
• De la Homer la Joyce, eseuri, București, Ideea Europeană, 2007

Traduceri

• J. Burckhardt, Arta Renașterii, I-II, București, 1969 (în colab.).
• Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală, București, 1999.
• J. Burckhardt, Cultura Renașterii în Italia, București, Minerva, 2000 (în colab.).

Premii

• Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1971)
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1974)
• Premiul Național pentru literatură (1999)